Concus de echitație, cu sărituri peste obstacole, în acest weekend, la Snagov



Un club de echitație va organiza, la Snagov, un concurs internaţional de sărituri peste obstacole.

Organizatorii, clubul de echitație Equestria, anunță că în această competiție se vor întrece 70 de concurenţi şi 140 de cai din România, Bulgaria, Turcia, Ungaria, Grecia, Suedia, Belgia, Germania.

Austria. Ei vor lupta pentru acumularea de puncte Longines în ierarhia mondială. Competiția este cotată la două stele prin gradul ridicat de dificultate al probelor și se va desfăşura în perioada 30 mai - 02 iunie 2013, la sediul clubului Euqestria din comuna Snagov, sat Tâncăbești.

“Sunt convins că acest concurs va atrage călăreţi de valoare şi că va avea succes inclusiv în rândul publicului, fără de care prietenii noştri caii nu se vor simţi bine. Sper ca acest
eveniment să fie un semnal că trebuie să facem ceva concret, nu doar să vorbim”, a declarat Cristian Ţopescu, care va comenta live probele de duminică, cele patru tururi (circuite) ale Grand Prix-ului, la un post de televiziune.

Concursul FEI - Longines Grand Prix, organizat sub egida Federaţiei Ecvestre Internaționale (FEI), va fi dotat cu premii în valoare totală de 45.000 de euro - un fond de premiere-record pentru ultimii 7 ani în România, la un concurs de echitaţie.

 

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE