Conducerea PNL Sector 3 a fost demisă! Orban: Noua conducere să îl trimită pe Negoiţă în Madagascar



Conducerea PNL Sector 3 a fost demisă. Orban: Obiectivul este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe Robert Negoiţă în Madagascar, alături de Radu Mazăre
Biroul Executiv al PNL a decis, miercuri, demiterea conducerii PNL Sector 3, liderul partidului, Ludovic Orban, declarând că obiectivul este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe primarul Robert Negoiţă în Madagascar, alături de prietenul şi colegul lui de partid Radu Mazăre.

Ludovic Orban
Ludovic Orban

"Am luat decizia de a demite conducerea filialei Sector 3, a preşedintelui Florin Alexa şi a Biroului Permanent al Sectorului 3. (...) Ştiţi foarte bine că Robert Negoiţă i-a trimis pe cetăţenii români, dacă nu le convin taxele pe care le propune, să se ducă în Madagascar. Obiectivul nostru este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe Robert Negoiţă în Madagascar, alături de prietenul şi colegul lui de partid care şi-a găsit un soi de azil în Madagascar, Radu Mazăre. (...) Ne dorim să declanşăm o ofensivă extrem de puternică împotriva actualului primar al Sectorului 3, care se vede din ce în ce mai clar că risipeşte banul public, vine numai cu propuneri care sunt împotriva interesului cetăţenilor, regulamentul de parcări, care a comis nenumărate ilegalităţi", a declarat Ludovic Orban la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

În şedinţa de miercuri a Biroului Executiv, PNL a decis şi excluderea din partid a senatorului Daniel Zamfir.

Etichete: conducerea pnl, Ludovic Orban, pnl sector 3

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE