Conducerea Romgaz Târgul Mureș, REȚINUTĂ de DNA



Directorul Romgaz Târgul Mureș, dar și alți șefi din sucursală au fost reținuți de DNA, joi, pentru abuz în serviciu.

Conducerea Romgaz Targul Mures, REȚINUTA de DNA
Conducerea Romgaz Târgul Mureș, REȚINUTĂ de DNA
Foto: citynews.ro

DNA anunță că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a inculpaților:

AVRAM PANTELIMON, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
ȘTEFAN IOAN, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
MINCAN EMIL VALENTIN, șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș,
OLARU IOAN TIBERIU, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În primăvara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon împreună cu inculpații Mincan Emil Valentin, Ștefan Ioan și Olaru Ioan Tiberiu, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale.

Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.

Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz - Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 ianuarie 2016, inculpații Olaru Ioan Tiberiu, Ștefan Ioan, Mincan Emil Valentin și Avram Pantelimon urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Etichete: DNA, romgaz, romgaz targul mures

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE