Conferinţă de presă şocantă la ASPA: Fotografii cu pornografie zoofilă, prezentate drept probe



Coordonatorul de programe al ASPA, Răzvan Băncescu, a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, fotografii cu câini supuşi sexului anal sau masturbării de către zoofili, drept probe pentru faptul că, susţine el, ONG-urile care trimit câini spre adopţie în străinătate, îi folosesc pentru alte activităţi. Câini din România trimişi spre adopţie în străinătate ar fi ajuns în bordeluri zoofile în Germania şi Danemarca.

Seful ASPA: ONG-urile transporta ilegal caini in strainatate pentru zoofilie
Şeful ASPA: ONG-urile transportă ilegal câini în străinătate pentru zoofilie
Foto: www.b1.ro

Răzvan Băncescu, coordonatorul de programe al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, a susţinut joi o conferinţă de presă în care a declarat că majoritatea câinilor din industria pornografiei zoofile provin din România şi din Bulgaria. Există bordeluri specializate pentru zoofili în Germania şi Danemarca, unde ar fi ajuns câini din România.  

Citeşte şi ASPA a fost controlată de 86 de ori şi are 60 de dosare la parchete şi instanţe 

90% din câinii care ar pleca din România spre adopţie ar fi folosiţi în alte scopuri decât cele declarate de ONG-uri, a mai declarat Băncescu, care a susţinut că are probe în acest sens şi că le-a prezentat procurorilor. Câinii ar fi folosiţi pentru experimente, dar şi pentru zoofilie. Pentru a-şi susţine ideile, Băncescu a proiectat în timpul conferinţei de presă o serie de imagini cu conţinut pornografic zoofil, în care câini erau supuşi unor acte precum sexul anal, oral sau masturbării. Fotografiile proveneau de pe Internet de pe site-urile de profil. 

"Din imagini se poate vedea că sunt puțin câini de rasă și mulți maidanezi. Nu pot să spun că Azorel de pe strada Lăcătușului nr.5 în a ajuns în Germania în bordelul Franz. Dar legătura e că pleacă volume mari de câini afară și doar 10% ajung la adopția reală, iar 90% sunt folosiți pentru alte activități", a spus Răzvan Băncescu. 

Potrivit reprezentantului ASPA, în 2014, 20.000 de câini au plecat cu paşaport din Bucureşti în străinătate, spre adopție, și doar 4.000 dintre ei au putut fi verificați odată ajunși la destinație. 

"La nivelul anului 2013, maidanezii aflați pe străzile Buucreștiului le-au adus ONG-urilor  peste 6 milioane euro din care fiscalizați doar 1.300.000 lei. La destinație,  banii obținuți din comercializarea maidanzilor acolo sau din folosirea lor este de 20 milioane euro", a declarat joi, Răzvan Băncescu. 

Răzvan Băncescu a lansat acuzaţii la adresa mai multor ONG-uri care se ocupă cu protecţia animalelor. El a spus că Vier Pfoten ar fi acoperit "traficul ilegal de câini desfăşurat în curtea ADP Sector 6 în luna martie 2014". Despre Asociaţia Cuţu-cuţu, Băncescu a spus că directoarea Organizaţiei, Marcela Pâslă, ar fi retras din fondurile asociaţiei 60.000 de lei pe care i-ar fi trecut în contul personal. 

"Din 110.000 lei încasați de la donatori, 60.000 de RON a scos pe numele ei și a virat în contul ei personal. Fără justificare, fără să plătească vreun impozit. Am dovada", a spus Băncescu. 

În ceea ce priveşte programul de capturare a câinilor de pe străzi, Băncescu a declarat că până acum au fost capturaţi 51.200 de câini, din care 23.000 au fost adoptaţi. Aproximativ 2.000 de câini se mai află în adăposturile ASPA, iar circa 30.000 de câini au fost eutanasiați. În acest moment, 4.000 de câini s-ar mai afla pe străzi în Bucureşti.

Numărul de persoane muşcate de câini pe stradă în Bucureşti a scăzut, în luna decembrie, cu 90% faţă de luna în care a început programul coordonat de ASPA. Este un record pozitiv pentru ultimii 30 de ani, a mai spus Băncescu. 

"In luna decembrie 2014 s-a inregistrat cel mai redus numar de persoane muscate de cainii fara stapan din ultimii 30 de ani. De la inceputul programului, s-au solutionat 17.600 de sesizari si au fost capturati 51.200 de caini fara detinator. Totodata, s-au adoptat 23.000 de caini, au fost verificate 6.400 de adoptii si s-au
indentificat nu mai putin de 24 de adaposturi clandestine" a declarat Razvan Bancescu, coordonatorul ASPA, care a mai explicat ca au fost sterilizati 16.700 de caini cu stapan prin programul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti.

Planul pentru gestionarea cainilor fara stapan din Municipiul Bucuresti, inceput la 1 octombrie 2013, presupunea capturarea a 80% din cainii fara stapan, precum si reducerea cu 90% a numarului de incidente, toate aceste obiective fiind realizate. Mai mult decat atat, planul a fost realizat cu doua luni mai devreme - in 16 luni.

Etichete: ASPA, câini, răzvan băncescu, zoofilie

0/21 COMENTARII
www.maidanezii.blogspot.ro
20 Jan 02:32
+0
VOTURI
-0
EUTANASIATI TOTI MAIDANEZII SA NU SCAPE NICI UNU
Dane Mariana
16 Jan 22:50
+0
VOTURI
-0
Seria de intrebari poate continua: cum se poate ca o persoana cu studii medii sa aiba in subordine salariati cu studii superioare ? Ce zice ITM ? Cum de a fost detasat o saptamama la RATB si pe urma cocotat in functie la ASPA ? Oare nu la RATB lucra si Valentin Anghel ? Daca acei copii nesupravegheti cadeau din pom, taiam toti pomii din Romania ? Cateii aceea n-au intrat in parc sa omoare copii, copii au intrat pe o proprietate privata pazita de acei caini ? Din moment ce acei catei nu erau fara stapan, de ce s-a declansat campania aceasta cumplita impotriva cateilor strazii ? Este vorba despre foarte multi bani sifonati de ASPA - 7 milioane de euro. Prinderea se face de firme private contra sumei de 50 de euro/caine, se adauga costurile pentru intretinerea catelului in adapost timp de 14 zile, control medical, eutanasiere si incinerare. Controlul medical e 0, intretinerea inseamna infometare crunta, eutanasierea se face cu lopata. De ce aceasta institutie se cheama Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor. In ce consta Protectia. Cati catei au fost promovati de aceasta institutie pentru adoptie, in ce a constat campania pentru adoptie ? Legea prevede aceste faze preliminare. S-a respectat legea ? Cum functioneaza Legea 258/2013, cand Normele metodologice au fost suspendate prin 2 hotarari ale Curtilor de Apel din Bucuresti si Brasov ? Intrebarea 1. Oare legea in tara noastra e cu aplicare optionala ? Intrebarea 2. DE CE MASINILE MORTII SE PLIMBA PRIN BUCURESTI PURTAND STEAGUL TARII MELE INSCRIPTIONAT PE ELE ? Este o jignire pe care nu am de ce s-o suport.
Tudor74
16 Jan 16:37
+0
VOTURI
-0
Hai sictir porc umflat ! Tu si prietenul tau Oprescu o sa infundati puscaria cat de curand ! Hoti si criminali imputiti !
tamara
16 Jan 11:53
+0
VOTURI
-0
el duce un razboi cu salvatorii de animale romani ; are statistici numai CONTRA a ceea ce acesti oameni incearca sa realizeze de muuuulti ani pt animalele romaniei fara sa aiba un sprijin de vreun fel de la autoritati ; el nu a venit niciodata cu statistici si PRO salvatorii de animale ; cati au sterilizat pe banii lor de un amar de vreme incoa , cate activitati de educatie anti abuz si abandon sau de bunastare a animalelor pana acum , cati sunt adoptati in RO prin ei pana acu si da , si in strainatate din cauza legii criminale avand ca rezultat moartea lor iminenta si incapacitatea absorbtiei lor prin adoptie aici pe plan national .... oare de ce se poarta acest razboi cu salvatorii de animale romani ? IN CE TARA DIN LUME ATI MAI VAZUT ASA CEVA CAND IN CELELALTE STATE CIVILIZATE PE CARE CHIPURILE VREM SA LE COPIEM , PROTECTIA ANIMALELOR E SPRIJINITA NECONDITIONAT ATAT DE POPULATIE CAT SI DE CATRE PRIMARIILE ORASELOR ! SPUNETI CUM DE E POSIBIL NUMAI IN RO SA SE INTAMPLE ASEMENEA FENOMEN ?
Laura Bogaciu
16 Jan 10:06
+0
VOTURI
-0
Cate dejectii ma poate manca aceasta eroare a naturii?! Cate?! Acum este interesat si eventual chiar si ingrijorat de soarta cainilor? Cand a chinuit si ucis sute de animale nu era tot el? Sau are sindrom bipolar? Un individ care a facut din minciuna si cruzime virtuti personale mai indrazneste sa ridice privirea in fata oamenilor?! Sa mai si vorbeasca?! Sa minta in continuare? Se pare ca da. Insa ceasul lui ticaie al naibii de puternic...
Ruth weber
15 Jan 23:51
+0
VOTURI
-0
bancescu, du bist der Hitler der Hunde. Du betreibst Konzentrazionslager wie der Hitler !!! Go to hell !!!
Mira
15 Jan 23:20
+0
VOTURI
-0
Unde sunt pozele ? Hai, puneti-le ca va gasesc sursa primara in 5 minute...si va dovedesc fara doar si poate ca le-a luat de pe Facebook de pe diverse pagini care lupta impotriva crimelor comise asupra animalelor IN TOATE TARILE LUMII....unde ii sunt dovezile materiala ca ONG-urile fura bani ? SPER si ma rog la Dumnezeu ca de data asta VA FI DAT in judecata, si veti fi si VOI media dati in judecata pentruca puneti asemenea aberatii fara sa-i cereti nici cea mai mica proba materiala
Mira
15 Jan 23:10
+0
VOTURI
-0
Voi media, tot va mai uitati in gura acestui INFRACTOR ? SI aveti verificat ORIGINEA ( sursa primara ) a fiecarei fotografii sau NU STITI s-o faceti....Iar il promovati pe acest UCIGAS de caini si INSTIGATI oameni impotriva oamenilor si a animalelor? Nu stiti ca acest individ a facut Romania si Bucurestiul de HULA intregii lumi....? cum puteti sa credeti pe cineva pentru care Decizia Curtii de Apel are mai putina valoare decat hartia igienica?? Nu v-ar fi rusine sa-l mai promovati ?
cris
15 Jan 22:53
+0
VOTURI
-0
Ai poftit la 30.000 de caini. Eu poftesc doar la 3. Iar aceia nu sunt caini, sunt porci.
gicu catelicu
15 Jan 22:33
+0
VOTURI
-0
Mata e catea umflatule ! Tot din bordel !
Vlad Ionescu
15 Jan 21:16
+0
VOTURI
-0
Cum e posibil ca un om care a fost controlor de bilete (bancescu) sa treaca brusc pe o functie de conducere in primarie cu milioane de euro pe mana????
Vlad Ionescu
15 Jan 21:13
+0
VOTURI
-0
Cat despre bancescu? Omul nu are nici macar o facultate, nici macar un liceu teoretic, doar un liceu industrial. Trebuie sa fii penibil de prost ca sa iei in considerare ce spune acest retardat. Mai mult, este numit complet ilegal intr-o functie de conducere a unei autoritati publice deoarece, conform legii functionarului public, trebuia sa aiba diploma de absolvire a unei facultati pentru a accede la o astfel de functie.
Vlad Ionescu
15 Jan 21:09
+0
VOTURI
-0
Ion esti inapoiat mental! Esti incredibil de prost! Daca pupi un copil esti pedofil? Boule!
nelutu
15 Jan 19:44
+0
VOTURI
-0
Copilul meu a fost muscat de mana si picior de o haita de maidanezi in timp ce mergea la scoala.Mi s epare stupid sa merg cu el de mana pana cand termina studiile.SI oricum nu as avea cum sa il apar.Cer primariei eliminarea cat mai urgenta a maidanezilor.
ion
15 Jan 19:40
+0
VOTURI
-0
stiam ca iubitorii de maidanezi sunt zoofili din pozele obscene cu saruturi fierbinti intre ei si caini(uneori pisici)ce le puneau pe feisbook.acuma le-au sters cand lumea a inceput sa fie dezgustata de astfel de deviatii psihicie.
Ap Ap
15 Jan 18:16
+0
VOTURI
-0
Faptul ca a scazut numarul oamneilor muscati de caini nici nu inseamna gestionarea competenta a fenomenului si nici nu este un argument suficient pentru ca acticvitatea de omorare a cainilor sa continue! Raul suportat de iubitorii de animale prin modul de lucru al autoritatilor insarcinate cu rezolvarea problemei maidanezilor trebuie considerat si acest genocid asupra cainilor trebuie sa inceteze imediat!
Geo
15 Jan 16:52
+0
VOTURI
-0
E plin de idioti in Romania , doar ca ei nu se recunosc !
UN CETATEAN RESPONSABIL
15 Jan 16:04
+0
VOTURI
-0
ALOOOOOOOO despre ce vorbim??? Protectia animalelor? Pai cum protejati voi animalele? Vreau sa stiu de ce atata grija pe Bancescu pentru cainii salvati de ONG-uri si trimisi in tari straine??? Pai ce inseamna PROTECTIA ANIMALELOR? Bancescu prinde cainii si-i omoara , si atunci unde e protectia ??? Bai frate ce grija are Bancescu asta ....de cainii trimisi afara ...ah dar da are dreptate omul, el ce mai fura !!! Nu-i mai merge lui treaba! Saracii caini blana de aur! O sa platiti toti intr-o buna zi ! Criminalilor!!!
EUTANASIATI MAIDANEZII
15 Jan 15:23
+0
VOTURI
-0
Pai voi acum ati aflat !! E plin de zoofili si in romania doar ca sunt NEDESCOPERITI de voi .
Ing.
15 Jan 14:27
+0
VOTURI
-0
Trafic de câini?! Ăsta ştie ce vorbeşte?
De fapt, lui nu-i convine că firmele lui nu mai prind câini, nu mai poate să deconteze otrava pentru câini (câinii sunt omorâţi în bătaie sau strînşi de gât, nu sunt injectaţi) şi că nu-i mai iese comisionul de la Protan (în caz că nu ştiaţi, există o singură societate autorizată să distrugă cadavre de animale).

Apropo de hinghieri, să vedeţi cum conduc aceştia... sunt numai puşti de 18 - 19 ani, cu ten închis la culoare, cu manele care se aud de la 1km (probabil ca să acopere urletele câinilor din dubă)... maşinile nu au RCA (oare ţigănuşii ăştia or avea permis?) şi nu dau 2 bani pe regulile de circulaţie, în toamnă am evitat la mustaţă un accident cu 2 dube din astea care făceau dreapta de pe banda a 3a, fără să ţină cont de restul traficului. Au trecut pe la 2mm în faţa mea şi tot ei mă înjurau pe mine.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE