Conferinţă despre "Via, vinul şi beţia la români", joi, la Palatul Suţu



Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la Palatul Suţu, joi, la orele 19, la o conferinţă despre consumul vinului la români.

Conferinta despre "Vinul, via si betia la romani", joi, la Palatul Sutu
Conferinţă despre "Vinul, via şi beţia la români", joi, la Palatul Suţu

"Originea divină a viţei-de-vie face ca, în toată lumea creştină, vinul să se plaseze pe un loc privilegiat în alimentaţia majorităţii popoarelor. La români acest loc este consolidat pe de o parte, de prezenţa vinului în toate momentele ritual-ceremoniale esenţiale, iar pe de alta, de credinţe, legende şi colinde care dezvoltă teme şi motive apocrife. În schimb, conform aceloraşi tradiţii orale, inventarea băuturilor distilate este atribuită diavolului întrucât alterează fiinţa umană. Cu toate acestea nu consumul băuturilor ci excesul sunt condamnabile şi sancţionate, de aceea exemplele pe care le analizăm au implicaţii morale şi etice chiar dacă oscilează între discursul grav, solemn şi cel comic sau satiric.", explică Narcisa Ştiucă, cea care va susţine conferinţa de joi.

Narcisa Știucă este conferențiar la Departamentul de Studii culturale din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, autoare a unor lucrări dedicate sărbătorilor și riturilor de trecere, precum și de istorie orală, toate bazate pe cercetări realizate în zone cu vocație de conservare a tradițiilor sau în ținuturi multietnice și multiconfesionale.

Intrarea este 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.

Următoarele conferinţe de joi:

5 noiembrie 2015 - "Fotograful Aurel Bauh" cu Emanuel Bădescu

12 noiembrie 2015 – "Arhitecţi şi arhitectură în periodice de acum un veac" cu Sidonia Teodorescu

19 noiembrie 2015 – "Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor" cu Cătălin D. Constantin
POSTS

Etichete: palatul sutu, vin

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE