Consilierul general Mircea Raicu, desemnat viceprimar, în locul lui Cornel Pieptea



Consilierul general Mircea Raicu, din grupul PNL, a fost desemnat viceprimar, în locul lui Cornel Pieptea.

Consilierul general Mircea Raicu, desemnat viceprimar, in locul lui Cornel Pieptea
Consilierul general Mircea Raicu, desemnat viceprimar, în locul lui Cornel Pieptea
Foto: adevarul.ro

Mircea Raicu a fost desemnat, în şedinţa CGMB de marţi, consilier general cu atribuţii de viceprimar, în locul lui Cornel Pieptea, care a demisionat din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Pe locul rămas vacant de fostul viceprimar a fost validat, marţi, Florin Alexandru Dumitrescu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de marţi, încetarea mandatului de consilier al lui Cornel Pieptea (PNL), ca urmare a demisiei acestuia, postul de consilier rămânând vacant.

Tot în şedinţa de marţi, consilierii generali au validat mandatul de consilier în CGMB al lui Florin Alexandru Dumitrescu, pe locul rămas vacant după demisia lui Pieptea.

Cornel Pieptea a demisionat din funcţia de viceprimar în 15 septembrie, iar în locul lui a fost numit atunci consilierul general UNPR Ştefănel Dan Marin, pentru a putea fi desemnat primar interimar al Capitalei. După desemnarea lui Ştefănel Dan Marin în funcţia de primar interimar, Pieptea a ocupat din nou, interimar, poziţia de viceprimar lăsată vacantă de Marin.

În 26 noiembrie, în şedinţa extraordinară a CGMB, Ştefănel Dan Marin a fost demis din funcţia de primar interimar al Capitalei, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, edilul suspendat din funcţie fiind acuzat de fapte de corupţie. Odată cu el a fost revocat din funcţia de viceprimar interimar şi Cornel Pieptea.

Tot atunci, consilierul general PNL Răzvan Sava a fost ales primar interimar al Capitalei.

Etichete: Cornel Pieptea, Mircea Raicu, viceprimar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE