Contractul pentru reabilitarea spitalelor, prelungit şi majorat cu 4,6 milioane euro



Contractul de finanţare între Guvern şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) privind reabilitarea sectorului sanitar a fost prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2015, inclusiv cu majorarea contribuţiei financiare a României cu circa 4,6 milioane euro.

Contractul pentru reabilitarea spitalelor, prelungit si majorat cu 4,6 milioane euro
Contractul pentru reabilitarea spitalelor, prelungit şi majorat cu 4,6 milioane euro
Foto: citynews.ro

Modificarea contractului a fost realizată prin aprobarea de către Guvern, în şedinţa de miercuri, a unui amendament convenit între Guvern şi BEI printr-o scrisoare semnată la Luxembourg, în 26 noiembrie 2014, şi la Bucureşti, în 02 decembrie 2014, la contractul de finanţare dintre cele două părţi destinat finanţării proiectului rivind reabilitatea sectorului sanitar, notează adevărul.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a arătat că modificarea contractului de finanţare vizează extinderea datei de finalizare a proiectului cu un an, de la 31 decembrie 2014 la 31 decembrie 2015, pentru a permite finalizarea lucrărilor de reabilitare a unităţilor de maternitate şi neonatologie incluse în proiect.

El a precizat că procedura atrage şi actualizarea costurilor proiectului, în principal prin majorarea contribuţiei României cu circa 4,6 milioane euro.

Etichete: Banca Europeană de Investiţii, Guvern

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE