CONTROL al ISMB la Liceul Nichita Stănescu, după ce elevilor li s-a interzis să sune la 112



Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) va efectua luni o cercetare la Liceul Teoretic "Nichita Stănescu", după ce în presă au apărut informaţii referitoare la decizia conducerii şcolii ca, în cazul unor situaţii de urgenţă privind siguranţa elevilor, să nu mai fie apelat serviciul unic 112 şi să se solicite ambulanţa privată Puls.

"Ca urmare a aparitiei in presa a unor informatii referitoare la decizia conducerii Liceului Teoretic "Nichita Stanescu" ca in cazul producerii unor situatii de urgenta privind siguranta elevilor sa nu mai fie apelat serviciul unic de urgenta 112 si sa se solicite Ambulanta PULS, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti va efectua o cercetare privind acest aspect. A fost cerut, deja, un punct de vedere din partea directiunii unitatii de invatamant. (...) Luni, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti va analiza la sediul liceului cauzele care au generat acest eveniment", a precizat ISMB intr-un comunicat, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, a fost retras din unitatea de invatamant anuntul ce continea apelarea Ambulantei Puls.

Conform procedurilor existente, in cazul producerii unor evenimente deosebite privind starea de sanatate, integritatea elevilor si siguranta unitatilor scolare, se impune apelarea obligatorie a numarului unic de urgenta 112.

Precizarile ISMB au fost facute ca urmare a aparitiei pe retelele de socializare a unei fotografii cu o nota care ar fi fost afisata la un liceu din Capitala. In anuntul respectiv se preciza: "Este interzis elevilor apelarea numarului de urgenta 112. In cazul unor situatii de urgenta, elevii vor instiinta personalul scolii, in vederea solicitarii Ambulantei Puls, la numarul...".

Etichete: control, elevilor li s-a interzis să sune la 112, ISMB, Liceul Nichita Stănescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h