Control cu Poliția pe Bdul. Timișoara din Capitală. Patru tone de deșeuri ridicate într-o zi FOTO



Mai mulți oameni fără adăpost își improvizaseră "case" în zona Radox de pe Bdul. Timișoara din Sectorul 6 și depozitau mari cantități de deșeuri, informează Primăria într-un comunicat de presă. 

Săptămâna trecută, Poliţia Locală Sector 6, prin Direcţia Ordine Publică, în colaborare cu Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU), au întreprins o amplă acţiune de salubrizare şi igienizare a unui teren viran situat pe Bulevardul Timișoara nr. 80/82, (zona Radox), unde mai mulți oameni fără adăpost își improvizaseră adăposturi și depozitau mari cantități de deșeuri, anunță Primăria Sector 6 într-un comunicat de presă. 

Conform sursei menționate, la faţa locului au fost găsite şi identificate 5 persoane de sex masculin și 3 de sex feminin, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 ani, care au fost îndrumate către centrele sociale de pe raza Sectorului 6 pentru a fi luate în evidenţă și sprijinite.

Lucrătorii A.D.P.D.U. au intervenit în teren cu utilaje şi auto tip platformă, cu ajutorul cărora au ridicat de pe domeniul public aproximativ 4 de tone de deșeuri de natură diversă.

Potrivit H.C.G.M.B. 120/2010 privind Normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București, persoanele fizice au obligaţia să păstreze curățenia trotuarelor, arterelor de circulație, a parcurilor, locurilor de joacă pentru copii, pieţelor şi a altor locuri publice și să nu abandoneze sau să depoziteze deşeuri menajere sau de altă natură pe domeniul public sau privat, aceaste fapte fiind sancţionate cu amenzi cuprinse între 2.000 lei şi 5.000 lei.

Poliţia Locală Sector 6 informează că acţiunile de depistare a persoanelor care abandonează deşeuri pe domeniul public au caracter permanent, aplicându-se, ori de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia si ordinea în Sectorul 6.

Etichete: deşeuri, oameni fara adapost, politia locala, Sectorul 6

0/1 COMENTARII
vlad
08 Aug 11:12
+0
VOTURI
-0
Uite asta trebuia sa faca Firea, sa prelungeasca bulevardul Timisoara pana in Centura.... asta ar fi fost un proiect serios, dar nuuuu, spectacole si catedrale

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE