Controlorii de trafic aerian anunţă GREVĂ GENERALĂ. Doar 30 la sută din zboruri vor fi operate



Sindicatul controlorilor de trafic aerian ROMATSA anunţă grevă generală. Vineri, doar 30 la sută din cursele aeriene vor fi dirijate. Controlorii sunt nemulţumiţi faptul că personalul este insuficient dar sunt nemulţumiţi şi de unele drepturi salariale.

Greva controlori de trafic
Grevă controlori de trafic

UPDATE: Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare de a stopa declanșarea grevei de avertisment și va continua negocierea cu partenerii sociali, informează un comunicat al Regiei.

"Totuși, în situația declanșării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare și salvare și de urgență. Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL", dă asigurări ROMATSA.

Vineri, între orele 11:00 şi 13:00 traficul aerian va fi dat peste cap de greva sindicaliştilor de la ROMATSA. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că personalul este insuficient dar şi nemulțumiri legate de unele drepturi salariale prevăzute în Contractele de muncă individuale.

În aceste cazuri, Eurocontrol va decide care sunt cele 30% din zboruri care vor fi operate fără a fi afectate de grevă și care vor rămâne la sol până la terminarea ei sau vor ocoli spațiul aerian românesc. La ultima grevă de avertisment ROMATSA, din septembrie 2015, zeci de zboruri interne și externe sau care care au survolat România au fost afectate.

Etichete: greva controlori de trafic, greva generala, ROMATSA, Sindicatul controlorilor de trafic aerian

0/1 COMENTARII
Brasov
12 May 13:51
+0
VOTURI
-0
De ce nu sau dat bani pt terminarea aeroportului Brașov pt preluarea de zboruri de către ac aeroport cu potential tranzitare turiști străini?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE