Copiii care iau antibiotice se îngraşă mai repede, potrivit unui studiu



Un studiu realizat în Statele Unite a scos la iveală faptul că antibioticele duc la creşterea în greutate a copiilor.

Copiii care iau antibiotice se ingrasa mai repede, potrivit unui studiu
Copiii care iau antibiotice se îngraşă mai repede, potrivit unui studiu
Foto: rnews.ro

Potrivit unui studiu citat joi de Fox News şi preluat de Agerpres, copiii cărora li se administrează antibiotice iau în greutate mai repede decât cei care nu iau medicamente, iar această creștere a masei corporale poate fi cumulativă și progresivă.

În cadrul studiului au fost analizate cazurile a aproape 164.000 de copii din Pennsylvania, tinerii sănătoși cărora le-au fost prescrise antibiotice de șapte sau de mai multe ori în copilărie cântăreau la vârsta de 15 ani cu aproximativ un kilogram și jumătate mai mult decât cei care nu au luat respectivele medicamente.

"Antibioticele la orice vârstă contribuie la creșterea în greutate", a declarat Brian S. Schwartz, medic și epidemiolog la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health din Baltimore și principalul autor al studiului.

Există tot mai multe dovezi care leagă antibioticele de creșterea în greutate. Agricultorii pun în mod obișnuit doze sub-terapeutice de antibiotice în hrana animalelor pentru a le stimula creșterea.

Studiile anterioare au sugerat că antibioticele date copiilor la vârsta de 1-2 ani contribuie la creșterea în greutate, o explicație a acestui fapt fiind că medicamentele distrug anumite bacterii din intestin și lasă în urmă altele care descompun produsele alimentare în mod diferit, putând determina o creștere în calorii a nutrienților absorbiți. Cercetarea a fost publicată în 'International Journal of Obesity'.

Etichete: antibiotice, copii, obezitate

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE