Copos, condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria 1



George Copos a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 2, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria 1.

George Copos anunta ca vrea sa dea Rapidul pe mana suporterilor
George Copos anunță că vrea să dea Rapidul pe mâna suporterilor

George Copos, a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 2, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Loteria 1, informează Realitatea TV.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Copos a fost anchetat în 2006 de DNA pentru evaziune fiscală. Potrivit oamenilor legii, George Copos, în calitate de acţionar majoritar la Ana Electronics, a vândut Companiei Naţionale Loteria Română, prin diferiţi intermediari, persoane fizice şi juridice, 38 de spaţii comerciale. Ancheta a scos la iveală faptul că suma încasată oficial este mult mai mică decât cea pe care omul de afaceri a încast-o în mod real. Prejudiciul produs bugetului de stat, în acest caz, se ridică la 1 milion euro.

Potrivit aceleiaşi surse, din 2006 şi până în prezent dosarul s-a plimbat din motive procedurale prin mai multe instanţe, astfel că, până la o decizie definitivă în acest caz, infracţiunea poate fi prescrisă.

Pe 12 noiembrie 2012, George Copos a mai fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în "Dosarul transferurilor", alături de alţi grei ai fotbalului, precum Gigi Becali, Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica şi Cristi Borcea.

Etichete: George Copos, inchisoare cu executare, Loteria Română

0/2 COMENTARII
vallym
29 ian 20:53
+0
VOTURI
-0
O sa plateasca pana la urma stai linistit...are grija Base de asta:)multumim Base, dar il vrem si pe motan langa el dar in celule diferite..+Becali, wow, ar fi un vis asta!oare cum ar mai intra televizunile sa ii ia interviu, cum vom rezista fara sa il vedem la teve zilnic?oare steaua va mai juca in CL?:)))
Slick
29 ian 16:08
+0
VOTURI
-0
Ultima fraza e specifica poporului roman: practic asta a furat de la stat, a dus-o bine in ultimii 7 ani si acum, din cauza procedurilor, primeste 4 ani care se prescriu. Deci a "platit" pentru infractiunea comisa...:)))))) Bineinteles ca in cazul omului de rand nu se aplica. Ce jalnic.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h