Corneliu Coposu, comemorat la 100 de ani de la naștere



"Seniorul politicii românești", Corneliu Coposu, care a făcut 20 de ani de pușcărie politică, este celebrat astăzi. 

CORNELIU COPOSU
CORNELIU COPOSU

Fundaţia Română pentru Democraţie a anunţat pentru marţi, 20 mai, la ora 12.00, ceremonia depunerii de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu de lângă Biserica Kretzulescu din Calea Victoriei, nr. 45, realizat de sculptorul Mihai Buculei.

De asemenea, la ora 13.00 are loc depunerea de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu, realizat de artiştii Iliescu şi Bolborea, din faţa fostului sediu al Convenţiei Democrate din România (CDR) din strada Batiştei, nr 24.

Un alt eveniment este programat pentru miercuri, 21 mai, între orele 10.00 şi 14.00. Este vorba despre expoziţia de documente şi fotografii "Corneliu Coposu. Un om al istoriei", realizată de Fundaţia Română pentru Democraţie în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi expoziţia filatelică Corneliu Coposu realizată de Romfilatelia, în holul Ateneului Român. Intrarea este liberă.

Vineri, 23 mai 2014, la ora 12.00, va fi inaugurată celula Corneliu Coposu de la Fortul 13 Jilava, inclusă în circuitul Memorialul Fortul 13 Jilava, proiect iniţiat de FRD în 2012 şi inaugurat public în 31 august 2013, cu ocazia beatificării monseniorului Vladimir Ghika, preot martir decedat în închisoarea Jilava.

Odată cu aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, Casa Regală a României organizează un concert extraordinar la Ateneul Român din București. Cu această ocazie va fi interpretată Simfonia a III-a Eroica de Ludwig van Beethoven.

Concertul va începe la ora 19.00, iar la eveniment vor lua parte Principele Radu și Principele Nicolae. Evenimentul de la Ateneul Român va fi precedat de vernisajul unei expoziții de documente și fotografii dedicată lui Corneliu Coposu.

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

Etichete: 100 de ani, aniversare, corneliu coposu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h