Covrigăriile: Un business ieftin pentru foamea orăşenilor grăbiţi şi săraci



În fiecare dimineaţă, la şase fără zece, Nea Petre primeşte marfa caldă direct de la o brutărie din cartier şi-şi începe ziua de vânzător ambulant de covrigi în Piaţa Crângaşi, la doi paşi de gura metroului. Îl găsesc aşezat pe scaun şi parcurgând ultima pagină a unui tabloid, plictisit şi cătrănit că muşteriii nu mai dau buzna ca înainte la taraba cu covrigi de 70 de bani. Până în vară, vindea cam 700-800 de covrigi pe zi şi epuiza marfa în trei ore. Acum e aproape ora prânzului şi el tot mai are lada pe jumătate plină de covrigi nevânduţi. Oricum, de-abia dacă mai vinde 350-400 pe zi, cam de 300 de lei.

Înjumătăţirea vânzărilor lui Nea Petre nu e pricinuită de vreo scădere a pieţei covrigilor. Dimpotrivă, îi dă bătaie de cap dezvoltarea pieţei şi concurenţa pe care i-o face o patiserie modernă, parte a unui lanţ cu puncte de desfacere în toată Capitala, amplasată la câteva sute de metri de taraba lui. Aici, covrigii costă 1 leu, deci cu aproape 50% mai mult, şi sunt făcuţi într-un cuptor electric, nu copţi pe vatră. Cu toate acestea, la patiseria cu pricina, e, în cuvintele lui Nea Petre, „coadă ca la bilete”.


Situaţia se reproduce în mai toate zonele Bucureştiului, dar cu precădere în punctele cu flux pietonal substanţial. În pasajul de metroul de la Unirea, de pildă, sunt cinci covrigării, în Piaţa Amzei sunt trei, iar pe tot parcursul tramvaiului 41 care uneşte Ghencea de Piaţa Presei veţi vedea covrigari ambulanţi înfruntând deopotrivă şi canicula şi frigul. Până şi pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, la două aruncături de suliţă de Aeroportul Băneasa veţi putea cumpăra covrigi.


Covrigăria, o afacere cu investiţie mică


„Extinderea din ultima vreme a vânzătorilor de covrigi este mai degrabă o revenire a unei afaceri de când veacul”, este de părere Ciprian Moga, consultant retail la iQuest. Potrivit acestuia, principalul catalizator e reducerea preţurilor chiriilor în zonele cu vad comercial. În plus, capitalul care se cere investit pentru deschiderea unei covrigării nu este foarte mare. Preţurile unei linii de fabricaţie oscilează între 5.000 şi 8.000 de euro, cheltuială la care se adaugă costurile cu energia, chiriile şi salariile.


O covrigărie deschisă cu o astfel de investiţie ajunge să vândă zilnic şi 3.000 de covrigi, potrivit estimărilor celor mai optimiste care fac referire la zona centrală a Capitalei. În cartiere, vânzările nu merg atât e entuziasmant, dar nici rău. De exemplu, o covrigărie din Rahova, la intersecţia dintre Șoseaua Alexandriei şi strada Mărgeanului vinde, potrivit angajaţilor, cam 1.800 de covrigi în zilele bune, dar nici în zilele proaste nu coboară sub 1.200. Afacerea nu a ajuns la stagnare ci este în plină ascensiune. O dovedesc afişele lipite în geamurile majorităţii covrigăriilor bucureştene care anunţă că se caută urgent modelatori şi patiseri.


Toată această revigorare a retailului cu covrigi e dependentă, evident, de cerere. Iar cererea există şi nu e de ignorat în Bucureşti. De exemplu, covrigăriile de la metroul de la Piaţa Universităţii şi de la Unirii le solicită clienţilor să formeze cozile paralele cu magazinul ca să nu dea peste cap circulaţia în pasaj. Iar cozile cu pricina chiar se formează şi, la orele de vârf, numără peste 10 clienţi.


Potrivit lui Ciprian Moga, există mai multe categorii de consumatori care sprijină înflorirea comerţului cu covrigi. „Postitorii”, elevii şi studenţii sunt segmente stabile de consumatori de covrigi, spune Moga. Acestora li se adaugă alte două categorii, mai volatile, şi anume cei care consumă covrigi la masa de prânz şi „cumpărătorii din impuls”.


Antropologul Bogdan Iancu de la Muzeul Țăranului Român crede că o cauză a revenirii covrigilor în alimentaţia bucureştenilor are de-a face cu accelerarea ritmului cotidian şi că poate fi „semnul unei acute lipse de timp”. “Bref: covrigul se cumpără repede, costă puţin, se ronţăie pentru că e şi crocant şi pare foarte sănătos”, spune antropologul consultat de B365.


Covrigul din meniul zilnic


Părerea lui Iancu nu face notă disonantă cu spusele cumpărătorilor. „Ieftin şi bun. Și sănătos, domnu'”, îmi aruncă explicativ o doamnă ce tocmai cumpărase o pereche de covrigi de la un colţ al Pieţei Amzei. Ieftin, da. Bun, hmm, o chestiune de gust. Dar sănătos?


Potrivit covrigarilor, perioadele din zi când vânzarea merge ca unsă sunt dimineaţa, când lumea merge la serviciu şi la prânz, când cozilor de la covrigării li se alătură oameni de toate soiurile, de la corporatişti cu cămaşă albă la muncitori de la drumuri. Acesta e un semn, aşa cum lasă de înţeles şi Ciprian Moga, că o parte din bucureşteni îşi înlocuiesc o masă din zi sau alta cu o pereche de covrigi. E covrigul un meniu satisfăcător?


Răspunsul la această întrebare i l-am cerut doctorului Șerban Damian, nutriţionist sportiv la centrul Superfit. I-am trimis medicului spre analiză o banală reţetă de covrigi braşoveni împletiţi care conţin apă, lapte, făină, ouă, zahăr şi drojdie uscată pe care a procesat-o într-un software anume (VEZI ANALIZA NUTRIȚIONALĂ PENTRU 100g de produs finit). Șerban Damian nu recomandă nicidecum covrigul ca înlocuitor al unei mese din zi. „Micul dejun doar cu covrigi este unul dezechilibrat nutriţional, având în compoziţiei preponderent carbohidraţi şi prea puţine proteine şi lipide. Din acest motiv nici nu este un mic dejun sănătos”, spune medicul şi propune şi o soluţie de amendare în mai bine a aportului nutriţional al covrigului: „Dacă i se adaugă un iaurt sau o cană de lapte, se poate aduce la o proporţie mai aproape de optim”.


Covrigul ca o armă


Covrigul înseamnă însă ceva mai mult decât o masă ori gustare ieftină şi rapidă, cel puţin în prezentul românesc. Au demonstrat-o, cu câteva săptămâni în urmă, sindicaliştii ieşiţi în stradă să protesteze împotriva politicilor de austeritate ale Guvernului, care au bombardat clădirea Ministerului Muncii cu ouă şi covrigi. Ouăle sunt un accesoriu clasic al manifestării publice a nemulţumirii, însă covrigul nu are însă nici un atribut care să-l facă fezabil ca armă: nu scoate nici sunetul înfundat pe care-l are oul la impactul cu o suprafaţă tare şi nici nu împroaşcă mâzgă odată trântit. Atunci de ce a devenit covrigul ghiulea antiguvernamentală?


“Fie i-au asociat covrigului semnificaţia de sărăcie, fie covrigii erau parte din prânzul greviştilor, lucru care, din nou, nu pare gol de semnificaţii din aceeaşi zonă”, sunt ipotezele pe care le vehiculează Bogdan Iancu în legătură cu semnificaţiile tirului cu covrigi. „Covrigul este noua sarma şi noua mămăligă. O să explodeze, n-o să explodeze? Vom vedea.”, continuă antropologul.


Oricare ar fi motivele reanimării covrigului prezenţa şi continuitatea lui în Bucureşti e certă. Nea Petre nu are de gând să se dea bătut în faţa concurenţei. El plănuieşte să uite de “ca la mine acasă şi ca la matale” şi să-şi cumpere propriul cuptor electric ca să se lanseze pe cont propriu în afacere. Pentru că din vânzarea covrigilor încă mai e o pâine de mâncat în Bucureşti.

Etichete: covrigi, Ghencea, metrou, Muzeul Țăranului Român, Piaţa Amzei, Piaţa Crângaşi, Piaţa Presei, Piaţa Universităţii, Rahova, retail, Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, tramvaiul 41, Unirea

0/0 COMENTARII
Częstochowa Pozycjonowanie
18 Apr 18:32
+0
VOTURI
-0

Good post. Well written

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE