Creative Fest 2016, festivalul de artă și cultură urbană din București începe ASTĂZI. VEZI PROGRAMUL



Creative Fest, festival dedicat artei și culturii urbane din România organizat de creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, începe vineri, 22 iulie 2016, la Romexpo, și promite trei zile de creativitate, distracție și muzică bună, accesul fiind gratuit.

Atracțiile din afara scenei muzicale vor fi asigurate de unii dintre cei mai talentați grafferi și pictori 3D, care vor decora un spectaculos labirint creativ cu o suprafață de 300 de metri pătrați. Lucrările acestora de pe pereții interiori și exteriori ai construcției îi vor conduce pe curioși într-o lume a culorilor și a formelor pline de semnificații, constituindu-se într-un veritabil muzeu de artă urbană. Artiștii vor începe lucrul cu câteva zile înainte de festival și vor continua să picteze pe toată durata evenimentului, astfel încât publicul să asiste la procesul complex de creație a acestor opere urbane.

Își vor expune lucrările și vor face demonstrații de grafică Kero Zen, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați grafferi din România, John Dot S, un artist plastic specializat în street & stencil art, Serebe – o artistă din București a cărei imaginație nu încape într-un singur suport, după cum singură se descrie – sau Vertigo Zoso, un prolific creator de stencil-uri din Capitală.

Segmentul dedicat picturii tri-dimensionale va fi mult mai generos la ediția din acest an a festivalului, pe aleile de la Romexpo urmând să-și pună amprenta creativă trei dintre cunoscătorii acestei arte. Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România, revine la Creative Fest alături de fratele său, Cătălin Relenschi, cu o lucrare realizată pe mai multe planuri, care promite să impresioneze. Peisajul 3D va fi completat de Cristian Trucă, un vechi prieten al festivalului.

Amatorii de space painting îl vor putea urmări pe Zoltan Martonos, iar cei care vor să-și exerseze talentele de pictori se vor putea alătura atelierelor susținute de Școala de Valori, unde vor deprinde arta picturii în timp real cu spray de grafitti pe discuri de vinil.

Amatorii de senzații tari vor fi uimiți de îndrăzneala și îndemânarea performerilor care vor pune stăpânire pe rampa de sporturi extreme, cu o suprafață de opt ori mai mare față de ediția anterioară, unde rideri profesioniști își vor demonstra abilitățile pe durata celor trei zile de festival.

Creativitatea culinară își găsește și ea cele mai bune forme de exprimare la Creative Fest, diverse food-truck-uri asigurând un meniu variat și potrivit oricărui gust. Vizitatorii vor avea la dispoziție și un generos spațiu de lounge și chill out, unde se vor putea relaxa la umbră, pe fotolii puf sau pe iarbă.

Line-up-ul festivalului include artiști internaționali de renume, precum:

★ Redman
★ Dilated Peoples
★ Dub Fx
★ Patrice
★ Coely

Pe scena #CreativeFest vor mai urca: Promoe, Gojira & Planet H, Omul cu sobolani, Șuie Paparude, Culese din Cartier (Argatu, Fratii Grime, Fantome și Cred Ca Sunt Extraterestru), CTC (Vlad Dobrescu, Deliric și DOC), Coma, Tony Baboon, Robin and the Backstabbers, Basska, ALAN & KEPA, Raku și Dj K-lu & DJ Sauce

Accesul la festival este liber și se face, începând cu ora 15:00, prin intrările A și B ale Romexpo.

Mai multe informații despre programul și activitățile fetivalului se pot găsi pe pagina de Facebook Creative Fest și pe site-ul creativefest.ro

Etichete: creative fest, creative fest 2016, festival creative fest, program creative fest

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE