Creditorii au pretenții de 5,3 miliarde lei față de RADET



Un număr de peste 90 de creditori s-au înscris în tabelul preliminar de creanțe al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București (RADET), valoarea totală a pretențiilor acestora ridicându-se la peste 5,3 miliarde lei, plus 224.000 euro. Din acestea, administratorul judiciar Rominsolv al avocatului Gheorghe Piperea a acceptat creanțe în sumă totală de 3,83 miliarde lei și 55.000 euro.

RADET
RADET

Cel mai mare creditor al regiei este producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), aflat de asemenea în insolvență, care a reclamat datorii în sumă totală de 4,85 miliarde lei. Rominsolv i-a acceptat creanțe cumulând doar circa 3,7 miliarde lei, cam trei sferturi din totalul pretențiilor ELCEN, din care suma de 47,95 milioane lei reprezintă creanță acceptată sub condiție, scrie profit.ro.

Pretențiile totale ale ELCEN față de RADET, de 4,85 miliarde lei, reprezintă peste 91% din totalul creanțelor reclamate de creditorii Regiei, iar suma acceptată de firma avocatului Piperea, de 3,7 miliarde lei, are o pondere de aproape 97% în valoarea totală a creanțelor acceptate de administratorul judiciar al RADET.

Singurul creditor al RADET care beneficiază de o cauză de preferință la plată este Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF, cu o creanță garantată în sumă de aproape 10 milioane lei. Pentru această datorie, ANAF a pus sechestru, în septembrie anul trecut, pe mai multe active ale Regiei, respectiv un sediu administrativ, mai multe ateliere și un teren intravilan de 8.775 mp.

ANAF figurează și în grupa creditorilor bugetari ai RADET, cu o creanță solicitată de 56,6 milioane lei, stabilită prin două decizii de impunere ale Fiscului, din noiembrie și decembrie 2016. Peste trei sferturi din acestă sumă a fost acceptată de administratorul judiciar Rominsolv în tabelul preliminar de creanțe sub condiția soluționării în favoarea ANAF a contestațiilor RADET la deciziile de impunere și a tuturor celorlalte căi posibile de atac.

Pe sublista creditorilor bugetari mai figurează Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), cu o creanță de aproape 1,3 milioane lei ce include dobânzi și penalități de întârziere, precum și cele șase Direcții de Taxe și Impozite Locale ale sectoarelor Capitalei (creanțe cumulate de 1,05 milioane lei), Municipiul București (căruia RADET îi datorează amenzi neplătite de 15.700 lei) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Etichete: Gheorghe Piperea, insolvenţă radet, piperea, RADET, RADET Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE