Creştinii ortodocşi sărbătoresc Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci



Duminică, 18 septembrie, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos), sărbătoare cu cruce roşie în calendar, potrivit calendarului ortodox.

Inaltarea Sfintei Cruci
Înălţarea Sfintei Cruci

Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci

(Despre deosebirea crucilor in viata celor ce se mantuiesc )

"Cuvântul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mântuim, puterea lui Dumnezeu este" (I Corinteni 1, 18)

Iubiți credincioși,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfânta Evanghelie: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24). Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mântui pe pământ. Vă amintim că noi creștinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm și o purtăm și crucea spirituală care este suferința pentru fapta bună.

Dacă citim cu atenție în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură vedem că semnul Crucii materiale s-a arătat în chip simbolic din cele mai vechi timpuri. Astfel vedem că patriarhul Iacov a binecuvântat pe fii lui Iosif cu mâinile sale în semnul Crucii (Facere 48, 13-16).

Semnul Crucii văzute a fost prefigurat de ținerea mâinilor lui Moise la rugăciune în chipul crucii, în timpul luptei cu Amalec (Ieșire 17, 11- 12).

Crucea văzută, materială, a fost închipuită tainic în Legea Veche și prin semnul T, care îi apăra de moarte pe cei ce îl aveau pe fruntea lor (Iezechiel 9, 4-6). Crucea este simbolizată și prin pecetea lui Dumnezeu care păstrează nevătămați pe cei ce o au pe fruntea lor (Apocalipsă 7, 2-4; 9, 4). În legea Harului Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat în chip văzut cu mâinile Sale pe copii: "Și luându-i în brațe i-a binecuvântat punându-Și mâinile peste ei" (Marcu 10, 16).

Citiţi AICI restul predicii.

Etichete: Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, inaltarea sfintei cruci

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE