Crin Antonescu: Tăriceanu va candida doar dacă e susţinut de cineva mai mare



Crin Antonescu susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va candida doar dacă este susţinut de cineva "mai mare" şi dacă PSD "îi dă voie să candideze".

Crin Antonescu: Tariceanu va candida doar daca e sustinut de cineva mai mare
Crin Antonescu: Tăriceanu va candida doar dacă e susţinut de cineva mai mare
Foto: liniedreapta.net

ALEGERI BUCUREŞTI 2016:

"Domnul Tăriceanu va candida dacă-l susţine cineva mai mare, totdeauna a făcut asta. Dacă PSD-ul îi va da voie să candideze sau îl va pune să candideze, atunci va candida, dacă nu, nu", a spus Antonescu, conform mediafax.ro.

Întrebat cu vede schimbul de replici dintre preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu a spus: "Nu pot să răspund la întrebarea asta fără a include o notă polemică la adresa domnului Tăriceanu. Cred că domnul Quintus a răspuns cel mai bine."

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceau, a declarat marţi că nu exclude o candidatură la Primăria Bucureşti şi că analizează această chestiune din perspectiva obiectivului strategic al ALDE de a intra în Parlament la alegerile din toamnă.

"Nu vă ascund că sunt mulţi colegi de-ai mei din ALDE care consideră că candidatura mea la Primăria Capitalei ar fi un plus pentru partid şi eu analizez foarte serios aceste lucruri, dar mai ales din perspectiva obiectivului strategic pe care îl avem şi care e intrarea în Parlament. Eu subsumez acestui obiectiv strategic toate celelalte acţiuni, şi ale mele şi ale partidului, şi din acest punct de vedere trebuie să cântăresc foarte bine plusurile şi minusurile şi mă voi consulta în continuare cu colegii mei, vom analiza şi sunt convins că împreună vom lua cea mai bună decizie pentru ALDE din perspectiva de care v-am vorbit", a declarat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Etichete: ALEGERI BUCUREŞTI 2016, Crin Antonescu, Tăriceanu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h