Cristi Borcea, prins cu sute de pastile psihotrope în închisoare



Cristian Borcea şi angajaţii de la Poarta Alba sunt cercetaţi pentru introducere şi folosire de substanţe
psihotrope în penitenciar. Potrivit România TV, în timpul controlului ANP, s-au găsit sute de medicamente în celula lui Borcea, care puteau fi luate doar pe bază de reţetă de la psihiatru.‎

Cristi Borcea, prins cu sute de pastile psihotrope in inchisoare (Foto evz.ro)
Cristi Borcea, prins cu sute de pastile psihotrope în închisoare (Foto evz.ro)

În perioada în care era închis la Poarta Albă, în celula lui Cristi Borcea s-au găsit 443 de comprimate, medicamente psihotrope. Chiar dacă ar fi avut prescripţie pentru toate medicamentele, acestea trebuiau să se afle la dispensarul penitenciarului, nicidecum în celula lui Cristi Borcea. "S-a constatat că la data de 22.07.2014, când se afla în custodia Penitenciarului Poarta Albă, a fost supus unei percheziţii în urma căreia în bagaje s-au găsit mai multe pungi cu medicamente. Printre aceste pungi se aflau un număr de 443 de pastile de medicamente psihotrope‎ (pentru acest tratament avea recomandare de la psihiatru)", se arată într-un raport al Corpului de Control al ANP, citat de romaniatv.net. 

Totuşi, inspectorii care au făcut controlul susţin că din fişa medicală a lui Cristi Borcea nu rezultă că el ar avea nevoie de acele substanţe psihotrope, astfel că în cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar procurorii vor investiga cazul, urmând să stabilească de ce avea Cristi Borcea nevoie de respectivele medicamente. De asemenea, cine l-a ajutat că le introducă în penitenciar.

"Cantitatea mare de substanţe psihotrope găsite asupra deţinutului nu se justifică. În plus, între cele 3 opisuri de medicamente ce îl privesc pe deţinutul Borcea Cristian existente la fişa lui medicală există mari discrepanţe ce nu pot fi justificate în ceea ce priveşte medicaţia psihotropă", se mai arată în raport.

Etichete: Cristi Borcea, închisoare, pastile psihotrope

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE