Cristi Borcea şi Vasile Avram, audiaţi la DIICOT în Dosarul FRF



Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, şi Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, au fost aduşi, luni dimineața, la sediul DIICOT, pentru a fi audiaţi,  în dosarul privind deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA pentru construirea bazei sportive de la Buftea.

Cristi Borcea
Cristi Borcea

UPDATE Avocatul lui Cristian Borcea a declarat, după audierea de la DIICOT, că acesta nu va fi pus sub învinuire, pentru că era membru în Comitetul Executiv al FRF şi "nu are habar de nimic".

Cristian Borcea, fost membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, a fost audiat, luni, aproximativ două ore la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organziată şi Terorism, în dosarul banilor de la FIFA pentru baza sportivă de la Buftea care ar fi fost delapidaţi de FRF.

Întrebat, după audierea lui Cristian Borcea la DIICOT, dacă există posibilitatea ca acesta să fie pus sub învinuire, avocatul Florian Şurghie a spus: "Niciuna".Avocatul a precizat că Borcea nu ştie nimic despre banii primiţi de Federaţia Română de Fotbal de la FIFA care ar fi dispărut. "N-are habar de nimic. Nici de dispariţie, nici de nedispariţie. El era membru în Comitetul Executiv", a mai spus avocatul.

_______________________________________________________________________________

Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo, şi Vasile Avram, fostul şef al arbitrilor, au fost aduşi din penitenciar la DIICOT pentru a fi audiaţi ca martori.

Borcea se află închis la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

De asemenea, la sediul DIICOT, a fost adus și Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Avram este și el în închisoare, după ce a fost condamnat, în aprilie 2015, la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită în elicopter".

Până în prezent, mai mulți oameni din lumea fotbalului au fost audiați în calitate de martori în acest dosar, printre care Dumitru Costin, fost președinte al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori; Ștefan Stana, reprezentantul cluburilor de Liga a 2-a în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal; fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir; Marian Rusen, președintele clubului Juventus Colentina; Patrițiu Abrudan, fost arbitru FIFA și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA); Iuliu Mureșan, președintele clubului CFR Cluj; Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.

Procurorii susțin că, în perioada 2010 — 2012, s-a constituit un grup infracțional organizat, prin care s-a urmărit însușirea sumei de peste un milion de dolari, bani proveniți din finanțarea FRF de către FIFA, care au fost supuși unui proces de reciclare, fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice și fizice. Infracțiunile vizate de acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Etichete: Cristi Borcea, diicot, Dosarul FRF, Vasile Avram

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE