Cristian Burci a recunoscut parţial acuzaţiile



Omul de afaceri Cristian Burci şi alţi doi inculpaţi în dosarul delapidării Romvag au recunoscut parţial, în faţa procurorilor DIICOT, acuzaţiile ce li se aduc şi şi-au menţinut declaraţiile în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, au declarat surse judiciare.

Cristian Borcea
Cristian Borcea

Cristian Burci a fost audiat mai mult de opt ore de procurorii DIICOT Olt, timp în care le-a povestit acestora cum, constrâns de împrejurări de natură fiscală, a luat în mod ilegal o sumă mare de bani pentru a acoperi anumite tranzacţii, potrivit news.ro.

Şi fostul director general al Romvag, Ion Dinoiu, şi-a recunoscut faptele, dar marea majoritate a infracţiunilor pe care le-ar fi comis le-a pus pe seama presiunii generate de Burci. La rândul ei, Denisa Turcu a dat declaraţii în faţa anchetatorilor şi a explicat mecanismul infracţional. Cei trei inculpaţi şi-au menţinut declaraţiile şi le-au întărit în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Sursele citate mai precizează că declaraţiile celor trei, dar şi ale altor inculpaţi reprezintă probe cu greutate, care întăresc şi mai mult acuzaţiile. Aceleaşi surse susţin că practica judiciară în această arie infracţională, dovedită de această manieră, ar trebui să genereze emiterea unor mandate de arestare pe numele celor care comit astfel de fapte. Tribunalul Olt a respins, joi, cererea procurorilor DIICOT Olt de arestare preventivă a omului de afaceri Cristian Burci şi a celorlalţi patru reţinuţi în dosarul delapidării Romvag Caracal şi a dispus cercetarea lor sub control judiciar, decizia nefiind definitivă.

Procurorii DIICOT Olt i-au reţinut, în dosarul delapidării Romvag, pe Cristian Burci, Denisa Turcu, Clara Gheocov, Ion Dinoiu şi Vilson Stancu şi au cerut Tribunalului Olt arestarea preventivă a acestora. Instanţa a dispus, însă, în cazul celor cinci inculpaţi, măsura controlului judiciar. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Craiova, care va decide defintiv dacă aceştia rămân cu aceeaşi măsură preventivă sau vor fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Cristian Ionel Burci este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la spălare de bani şi instigare la evaziune fiscală.

Denisa Turcu a fost reţinută pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi instigare la evaziune fiscal, iar Clara Clementina Gheocov a fost acuzată de aderarea la un grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Ion Dinoiu a fost pus sub acuzare pentru aderarea la un grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscal, iar Vilson Stancu a fost reţinut pentru aderarea la un grup infracţional organizat, complicitate la delapidare, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, potrivit DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au făcut, miercuri, patru percheziţii în Bucureşti şi în localităţile Chiajna şi Corbeanca din judeţul Ilfov, în dosarul privind delapidarea Romvag Caracal.

La finalul percheziţiilor au fost duse la audieri 12 persoane, printre persoanele vizate în anchetă fiind Cristian Burci, Denisa Turcu, Ioana Diana Straulea, Clara Clementina Gheocov, Ion Dinoiu, Mihai Danciu, Viorel Barbu, Ion Eugen Ştefan, Vilson Stancu şi Silviu Mitroi, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Procurorii au făcut cercetări în cazul firmei Romvag Caracal, deţinută până în 2012 de omul de afaceri Cristian Burci, având informaţii că ar fi fost devalizată cu ajutorul unor persoane, printre acestea fiind Clara Clementina Gheocov şi Ion Dinoiu, foşti directori generali ai societăţii.

Sursele citate au precizat că sesizarea din oficiu şi rapoarte ale ANAF au stat la baza declanşării cercetărilor în cazul lui Cristian Burci şi a celorlalte persoane suspectate, în 2014, după ce dosarul a fost preluat de la poliţie. Potrivit DIICOT, din 2006 şi până în prezent, membrii grupului infracţional "au creat un prejudiciu SC R. S.A, prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice şi societăţi comerciale la care suspecţii deţineau acţiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora". De asemenea, suspecţii ar fi reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 de euro şi 3.811.756 de lei, potrivit DIICOT. În ceea ce priveşte fapta de evaziune fiscală, membrii grupului ar fi înregistrat în acte contabile şi în alte documente cheltuieli fictive, producând un prejudiciu bugetului de stat de 25.646.825 de lei.

Etichete: cristian Burci, cristian burci retinunt de diicot, Cristian Burci si-a recunoscut vina, Cristian Burci vina

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE