Cristian Sima: Am pierdut banii clienţilor şi am fugit de frică



Cristian Sima a anunţat printr-un telefon în direct într-o emisiune TV că este pe o insulă din Oceanul Atlantic, se pare în Islanda. El a admis că a pierdut banii clienţilor - în jur de două milioane de euro şi două milioane de dolari şi a spus că a primit ameninţări şi că îi este frică.

Cristian Sima
Cristian Sima
Foto: rtv.net

"Aşa cum am declarat, am pierdut bani. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am pierdut cam două milioane de euro şi două milioane de dolari. Am tranzacţionat prost şi am pierdut. Îmi este frică, Imi este frică efectiv fizic. Nu am nicio boală. Am făcut tranzacţiile de capul meu şi nu este nimeni implicat de la WBS. Toată vina îmi aparţine. Am răspunderea morală pentru ce am făcut", a declarat Sima, la Realitatea TV.

"Sima a recunoscut că a riscat foarte mult cu banii clienţilor. Eu am riscat şi înainte. Nu pot să zic că a fost o zi din viaţa mea în care nu am riscat. Faptul că am riscat şi cu banii unor clienţi care mi-au spus să nu risc mult este greşeala mea", a spus Sima.

"Domnul Dăianu ştia că fac contracte în marja. Recunosc însă că la un moment dat am depaşit limite stabilite de dânsul", a completat brokerul, cu referire la trazacţiile cu risc ridicat în urma cărora a pierdut banii.

"Cred că o să depună plângeri, cred că o să se aştepte la câştiguri foarte mari. Cred că vor depune plângeri. Aştept să văd fiecare cât cere", a mai spus Sima, exclusiv pentru Realitatea TV.

Referitor la relaţia cu Traian Băsescu, Sima a declarat că s-a întâlnit de două ori cu acesta. El a precizat că a trimis analize macroeconomice preşedintelui, prin Cătălin Predoiu şi Iulian Fota. Administraţia Prezidenţială a anunţat azi că analizele trimise de Sima au fost considerate nerealiste.

Sima a mai vorbit la Realitatea TV despre relaţia sa cu Viorel Hrebenciuc. "M-am intalnit cu domnul Hrebenciuc de două ori. Tot ce am scris a fost adevarat. Am sms-uri de la dânsul şi pot dovedi. Dupa ce am pierdut 30% din CNVM am apelat la domnul Hrebenciuc. Cu ce putere a amânat AGA? Nu pot spune. A telefonat la mai multe persoane implicate şi le-a spus că e bine să amâne" povesteşte fostul director al bursei din sibiu.

Brokerul a dezvăluit şi detalii despre legătiurile cu fosta consilieră prezidenţială Alexandra Gătej: "Doamna Alexandra Gătej spune că nu a recomandat nimănui firma mea. Ea a fost clienta firmei, a plecat cu 50% câştig, a avut carte de credit la WBS Holding şi i-am deschis şi cont în Elveţia. Totul s-a întâmplat înainte ca ea să fie consilier prezidenţial. Nu am spus că ar fi luat vreun ban la negru sau ceva. Nu o acuz de nimic [...] Doamnei Gătej i-am transmis banii în contul din Elveţia. Contul din Elveţia nu este fiscalizat", a mai declarat Sima.

Etichete: Bursa, cristian sima, Daniel Dăianu, păgubiți, Sibiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h