Cristian Ţopescu va primi titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti



Titlul de Cetățean de onoare al municipiului București îi va fi acordat lui Cristian George Țopescu, potrivit unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei din 30 ianuarie.

Cristian Topescu
Cristian Ţopescu

"Se conferă titlul de Cetățean de onoare al Municipiului București domnului Cristian George Țopescu, în semn de recunoaștere pentru promovarea și susținerea sportului românesc", prevede proiectul amintit.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Țopescu este cel mai cunoscut comentator sportiv român, cu un timbru vocal familiar celor care au urmărit transmisiunile tv ale marilor performanțe ale sportivilor români.

"Anul acesta, pe 26 martie, maestrul Cristian George Țopescu împlinește o onorabilă vârstă. Cu acest prilej, este oportun ca Primăria Municipiului București să-și exprime recunoștința în fața acestui mare comentator sportiv, jurnalist, crainicul Televiziunii Române care a încântat și marcat pozitiv sufletele românilor de pretutindeni", arată sursa citată.

În raportul de specialitate se menționează că Țopescu s-a născut în anul 1937, la București, fiind fiul ofițerului de cavalerie Felix Țopescu. A urmat cursurile Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport (1970).

Membru al echipei hipice a României, a practicat sportul hipic Sărituri peste obstacole, apoi a fost transferat la Clubul Sportiv Steaua (1960-62), unde a triumfat în două campionate naționale.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor șef sport, director general adjunct TVR. După încheierea colaborării cu televiziunea publică, a activat ca reporter sportiv Europa FM, director relații publice Fotbal Club Steaua, director la ziarul ProSport, senior editor ziarul Adevărul, senator în Parlament, senior editor la Sport Total FM, comentator la televiziunea Eurosport.

A comentat peste 5.000 de transmisiuni sportive, 13 ediții ale Jocurilor Olimpice, campionate mondiale și europene. În urma unui decret semnat de președintele României, în octombrie 2007, colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). A primit Ordinul "Meritul sportiv", Ordinul olimpic "Colanul de aur", Ordinul național "Serviciul credincios" în grad de Cavaler.

Etichete: cetăţean de onoare, cetatean de onoare bucuresti, Cristian Ţopescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h