Cristina Neagu, Lucescu, Patzaichin şi Duckadam, cetăţeni de onoare ai Bucureștiului



Cristina Neagu a primit, marţi seară, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti. Ceremonia a avut loc la Teatrul Odeon, acolo unde handbalista s-a ajutat de cârje pentru a păşi. În cadrul aceleiaşi ceremonii au mai primit titlul de cetăţean de onoare şi alte personalităţi ale sportului românesc, printre care Mircea Lucescu, Ivan Patzaichin şi Helmuth Duckadam.

Primaria Capitalei
Primăria Capitalei

Primăria Bucureşti i-a acordat titlul la patru zile după ce Cristina Neagu s-a accidentat grav în semifinala cu Rusia de la Campionatul European de handbal feminin. A suferit o ruptură de ligamente încrucişate la piciorul drept şi va fi nevoită să se opereze. Va avea nevoie de aproximativ şase luni pentru a se recupera.

"Îmi pare rău că ne întâlnim în asemenea condiţii şi că nu pot să mă comport ca un om normal. Vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru această distincţie. Sunt extrem de mândră şi onorată că primesc această dinstincţie în oraşul în care m-am născut, în care am crescut, pe care îl iubesc, oraşul în care am făcut primii paşi în sport şi oraşul în care m-am întors să fac performanţă la cel mai înalt nivel. Am încercat şi voi încerca în continuare, după ce mă voi recupera, să fac cinste sportului pe care îl practic şi să duc numele României cât de sus se poate în lume", a declarat Cristina Neagu.

Ce se va întâmpla cu Cristina Neagu. Vestea sfârşitului de an pentru handbalistă

"Mă simt onorat de a face parte din atâtea personalităţi care au fost şi vor mai fi onorate cu acest titlu de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti. Mulţumesc doamnei primar şi Consiliului General că au aprobat să primesc şi eu această disctincţie. Mă simt foarte mândru, deoarece am fost făcut cetăţean de onoare la Bucureşti, probabil că într-o zi voi fi făcut şi la mine acasă, la Arad", a spus Helmuth Duckadam.

"Un copil uitat de lume, din ţinutul uitat de lume şi să ajungi în Bucureşti era pentru mine ceva senzaţional. Am rămas de atunci ataşat Bucureştiului, l-am iubit întotdeauna. L-am apreciat, dar nu credeam că voi ajunge cetăţean de onoare al acestui oraş minunat. Ce visez şi ce am visat eu de-a lungul unimilor ani, am visat ca oraşul Bucureşti să aibe o Dâmboviţa cât mai prietenoasă. De aceea, ca cetăţean de onoare o provoc pe doamna primar să încercăm să facem în aşa fel", a spus Ivan Patzaichin.

Celelalte personalitati care au devenit cetateni de onoare sunt: Marius Bodochi, Catalin Constantin Badiu, Cezara Dafinescu, Ileana Stana Ionescu, Nicolae Istudor, George Mihaita, Maia Morgenstern, Pavel Nastase, Ioan Aurel Pop şi Eugen Simion.

Etichete: Bucureşti, cetateni de onoare, cristina neagu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h