CRIZĂ DE SÂNGE. Angajaţii Primăriei Sectorului 4 se alătură campaniei de donare



În urma apelului lansat în spațiul public de Ministerul Sănătăţii, care a tras un semnal de alarmă faţă de lipsa sângelui din spitale în această perioadă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a propus angajaților din aparatul său de lucru, cât și celor din serviciile publice care deservesc Consiliul Local Sector 4, să se alăture campaniei de donare.

Donare de sange
Donare de sange

Astfel, aproximativ 100 de voluntari din cadrul Autorității Locale Sector 4 se vor prezenta pe parcursul acestei săptămâni la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti, primii donatori fiind polițiștii locali.

Luni, 4 iulie 2016, li s-au alăturat angajații societății de salubrizare REBU, societate cu care Primăria Sectorului 4 se află sub contract.

Marți, 5 iulie 2016 va fi rândul funcționarilor din Primăria Sectorului 4 și a lucrătorilor din cadrul ADPP Sector 4 să se alăture celor care, prețuind viața, conștientizează că donând, pot contribui la salvarea semenilor lor.

Campania de voluntariat se va încheia vineri, 8 iulie 2016.

"Le sunt recunoscător și mulțumesc colegilor mei, care au răspuns în număr mare apelului pe care l-am lansat atât în calitate de primar, cât și prin prisma faptului că sunt medic. Oricând, oricare dintre noi se poate afla, Doamne ferește, într-o situaţie limită, având nevoie de sânge. De aceea, ne dorim să contribuim și noi la salvarea de vieți omenești. Pe întreg parcursul acestei săptămâni, etapizat, vom continua să sprijinim recoltarea de sânge pentru dotarea băncilor din spitale, atât prin aportul poliţiştilor locali, cât şi prin al funcţionarilor din cadrul Autorităţii Locale Sector 4", a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Etichete: angajati primarie sector 4, campanie donare sange, criză de sânge, donare sange, primarie sector 4

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE