Criză de SÂNGE. Peste 350 de studenţi au donat la Universitatea Politehnică din Bucureşti



Peste 350 de studenți au donat 260 de litri de sânge în primele patru zile ale campaniei de donare care se desfășoară în holul rectoratului Universității Politehnica din București (UPB), a declarat prim-vicepreședintele Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), Daniela Lungu.

CRIZA de grupa 0 negativ in spitalele din Bucuresti
CRIZĂ de grupa 0 negativ în spitalele din Bucureşti

"Facem acest lucru pentru că centrul de transfuzii are nevoie și în continuare cât mai mulți oameni au nevoie de sânge. Avem un flux până în acest moment de peste 350 de persoane. Este vorba de aproximativ 260 de litri de sânge. Sperăm ca până la sfârșitul campaniei, care este vineri, să vină cât mai mulți donatori", a spus Lungu, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că UNSR va organiza o campanie de donare de sânge în 18 centre universitare la începutul anului viitor, în parteneriat cu UPB și cu celelalte universități din țară.

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a amintit că proiectul a fost inițiat în urmă cu zece ani de către instituția de învățământ superior și UNSR.

"Sunt zece ani de când se organizează acest proiect. De două ori pe an — primăvara și toamna. La început, când nu existau proceduri stricte, donau foarte mulți studenți. Acum procedurile sunt un pic mai stricte din punctul de vedere al parcurgerii etapelor, programul este mult mai scurt din cauza regulilor impuse de Ministerul Sănătății și numărul de studenți a scăzut. Este un gest extraordinar pe care studenții și profesorii îl fac, deopotrivă, în fiecare an pentru binele oamenilor care au nevoie de sânge", a declarat rectorul.

Campania de donare este organizată de AS Poli, UNSR, UPB și Centrul de Transfuzii.

Etichete: Bucureşti, criză de sânge, sânge, studenti bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE