Crosul generațiilor: sunt așteptate peste 2.000 de persoane, de la şcolari la pensionari



Peste 2.000 de persoane de toate vârstele, de la 7 la peste 70 de ani, sunt aşteptate să participe la „Crosul Generaţiilor", organizat de Primăria Sectorului 2.

Peste 2.000 de participanti la Crosul Generatiilor (Foto: ps2.ro)
Peste 2.000 de participanti la Crosul Generatiilor (Foto: ps2.ro)

Întrecerea sportivă dotată cu premii substanţiale, va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 10.30, în zona Stadionului Naţional „Lia Manoliu" – în fața sălii de atletism de pe strada Maior Coravu.

Aflat la cea de-a VI-a ediție, „Crosul Generațiilor" organizat de Primăria Sectorului 2, este o competiţie de masă, care are ca scop promovarea mişcării în aer liber şi menţinerea sănătăţii printr-o activitate sportivă cât mai bogată şi variată.

În cadrul unei festivităţi care va avea loc la finalul competiţiei sportive, primii cinci finalişti de la fiecare categorie de vârstă vor fi premiaţi de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, cu o serie de premii substanţiale.

La întrecerea de sâmbătă, 8 iunie, sunt aşteptate peste 2.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie, multe dintre acestea având experienţa primelor ediţii, când au avut şansa să plece acasă cu multe premii puse la bătaie de organizatori, motiv pentru care şi-au anunţat deja participarea şi în acest an.

Concursul se va desfăşura pe opt categorii de vârstă, respectiv:

-7- 8 ani

- 9 - 10 ani

- 11-14 ani

- 15 - 25 ani

- 26 - 35 ani

- 36 - 50 ani

- 51 - 65 ani

- peste 65 de ani.

Înscrierile participanţilor la cros se fac de la ora 09.00, în faţa Sălii de Atletism, iar traseul competiţiei se va desfăşura pe traseul: sala de atletism a Complexului Naţional „Lia Manoliu", strada Maior Coravu, parcul „Naţional" (aleea principală), bulevardul Basarabia (trotuar), aleea Belvedere.

Etichete: concurs atletism, cros Bucureşti, Crosul Generaţiilor, Parcul Naţional, premii cros, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE