Crosul Universității din București - Cora Lujerului Challenge, sâmbătă. Cât este taxa de înscriere



Sâmbătă, 21 mai, de la ora 10.00, va avea loc cea de a XXIV-a ediție a Crosului Universității din București — Cora Lujerului Challenge. 

Crosul Universitatii din Bucuresti - Cora Lujerului Challenge
Crosul Universității din București - Cora Lujerului Challenge
Foto: www.regielive.ro

Departamentul de Educație Fizică și Sport (DEFS) din cadrul Universității din București și Hipermarketul Cora Lujerului invită toți adulții, tinerii și copiii peste 12 ani să participe în număr cât mai mare la acest eveniment sportiv și să câștige numeroasele premii substanțiale, se arată într-un comunicat al Universităţii Bucureşti. 

Participanții — veterani, studenți, copii peste 12 ani, profesori din cadrul Universității din București, angajați Cora Lujerului — vor alerga pe un traseu de 3.800 m, după cum urmează: Piața Operei (Facultatea de Drept) — Splaiul Independenței — șoseaua Cotroceni — Bulevardul Iuliu Maniu — Parcarea Cora Lujerului.

Cei mai abili dintre ei vor fi răsplătiți cu premii considerabile: LCD-uri, laptop-uri, tablete, role. Cei care doresc să participe sunt așteptați pe 21 mai, începând cu ora 7:30, în curtea Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 6).

Noutatea acestui an constă în introducerea unei taxe de înscriere de 5 lei, urmând ca fondurile colectate în urnele amplasate la punctele de înscriere să fie donate, în totalitate, Asociației M.A.M.E. pentru a asigura copiilor bolnavi de cancer, beneficiari ai organizației, suportul, consilierea și recuperarea socio-medicală de care au nevoie în perioada de confruntare cu boala.

PROGRAMUL COMPETIȚIEI:

* Ora 7:30 — 9:30 — înscrierea participanților (la birourile de înscriere de pe terenul de fotbal din curtea Facultății de Drept) și anunțarea informațiilor legate de desfășurarea crosului;

* Ora 9:45 — întreruperea circulației și adunarea participanților la start;

* Ora 10:00 — startul crosului;

* Ora 11:00 — 12:00 — premierea câștigătorilor, sesiune de fotografii și interviuri pentru câștigători, sponsori, parteneri, organizatori și participanți în parcarea Cora Lujerului.

Etichete: cros Bucureşti, cros Bucuresti sambata 21 mai, Crosul Universității din București - Cora Lujerului Challenge

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE