Care e cel mai frumos bloc de birouri din Capitală, conform arhitecţilor



Autorul proiectului câştigător la categoria social-culturală din cadrul secţiunii Arhitectură a Anualei de Arhitectură 2012 este Adrian Spirescu, doctor în arhitectură, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”. Coautorii proiectului Crystal Tower sunt arhitecţii Cosmin Popa, Mariana Raicopol, Lucica Mîţ, Daniela Spirescu şi Cristian Prisecaru.

”Pentru clădirea de birouri Crystal Tower am dorit ca prin procesul raţional de proiectare să transformăm o temă într-o finalitate construită, dar să îi dăm şi o anumită semnificaţie: spectaculozitatea şi identitatea cristalului de sticlă. Astfel, clădirea a devenit un reper (semnal) urban la intersecţia Bd. Iancu de Hunedoara şi strada Căderea Bastiliei. Textura pereţilor cortină, precum ”faţetarea” lor, conform unor planuri înclinate vertical, dar şi în plan, susţine (dinamizează) obiectul arthitectural atât estetic cât şi urbanistic”, susţin arhitecţii care au lucrat la acest proiect, premiat în cadrul categoriei social-culturale din cadrul secţiunii Arhitectură.

Cu o suprafaţă totală construită de aproape 25.000 mp, din care peste 20.000 mp utili, Crystal Tower Business Center, prima clădire privată de birouri cu heliport pe acoperiş din România, se impune prin designul exterior impresionant. Imobilul, construit în regim de înălţime 4 nivele la subsol, parter şi 14 etaje, se numără printre puţinele clădiri verzi din România, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul proiectului. Clădirea de birouri are, pe lângă designul său unic, care imită cristalul de sticlă, un sistem de management al construcţiei care controlează, monitorizează şi optimizează facilităţile mecanice şi electrice ale imobilului, iar faţada dublă a reduce transferul de energie termică, din interior la exterior şi invers.

Printre proiectele nominalizate la Anuala de Arhitectură se mai numără U23 Office Building din Bucureşti, Str. Vulturilor Nr. 23, şi o clădire de birouri din Capitală, situată pe Str. Izbiceni, care a primit premiul Preşedintelui Filialei.

Etichete: Anuala de Arhitectură 2012, arhitectură, cladire de birouri, imobil, premiu, promo

0/0 COMENTARII
cititor
12 iun 14:22
+0
VOTURI
-0

In Bucuresti nici un bloc de birouri nu este frumos. Ar trebui ca arhitectii sa vina cu solutii inedite,forme extravagante,chiar aparent aiurite ,dar care sa le dea personalitate.Solutia cu cladiri patratoase nu mai este arhitectura,sau este arhitectura fara arta. De exemplu mi-ar place sa vad in bucuresti Coloana lui Brancusi intr-un bloc de birouri,chiar Poarta Sarutului ar merge,putand fi un Arc de Triumf...Mai studiati arhitectura moderna si vedeti ce se face. Ce frumos ar fi aratat Bucurestiul cu un centru de birouri gen La Defance din Paris...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h