CSM Bucureşti, calificată în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin



Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, s-a calificat în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, după victoria, scor 29-28, în manşa retur din sferturile competiţiei, cu Rostov Don, din Rusia. Ana Paula Rodrigues a fost cea mai bună marcatoare pentru CSM Bucureşti, cu 7 goluri.

CSM Bucuresti in finala Ligii Campionilor la handbal feminin
CSM Bucureşti în finala Ligii Campionilor la handbal feminin

În partida tur disputată în România, CSM Bucureşti a învins cu 26-25. Handbalistele antrenate de danezul Kim Rasmussen, au început în forţă meciul din Rusia şi conduceau cu o diferenţă de patru goluri, 7-3, după numai 10 minute de joc, moment în care tehnicianul lui Rostov, danezul Ian Leslie a solicitat time-out. Jocul campioanei Rusiei nu s-a îmbunătăţi şi la pauză, CSM Bucureşti a avut un avantaj de 5 goluri, 16-11, potrivit Mediafax.

În repriza secundă, tot CSM Bucureşti s-a aflat la conducerea jocului şi a menţinut o diferenţă constantă de 7 goluri până în ultimul sfert de oră. Rostov Don a dat semne de revenire pe final, însă, a fost prea târziu pentru a întoarce rezultatul în favoarea sa şi CSM Bucureşti s-a impus cu 29-28 şi biletele pentru Final Four-ul de la Budapesta, din 7-8 mai.

Brazilianca Ana Paula Rodrigues a fost cea mai bună marcatoare pentru CSM Bucureşti, cu 7 goluri, urmată de Isabelle Gullden, cu 6 reuşite. Ekaterina Ilina s-a evidenţiat de la Rostov Don, cu 8 goluri.

În noul format al Ligii Campionilor, va fi primul Final Four la care va participa o echipă din România. Ultima formaţie din ţara noastră care a ajuns între cele mai bune patru echipe ale Europei a fost Oltchim Râmnicu Vâlcea, în urmă cu 3 ani, când formaţia antrenată de danezul Jakob Vestergaard a fost eliminată de formaţia maghiară, ETO Gyor. 

Rostov Don: Lunde, Sedoykina - portari; Slivinskaya 1, Managarova 5, Petrova, Sen 3, Punko, Bobrovnikova 3, Davydenko, Makeeva, Kiseleva 1, Shymkute 3, Ilina 8, Stepanova, Avdekova, Borschenko. Antrenor: Jan Leslie

CSM Bucureşti: Pessoa, Grubisic, Iordache - portari; Gullden 6, Curea 1, Rodrigues 7, Jorgensen 1, Vărzaru 1, Bazaliu, Brădeanu 3, Torstensson 1, Nan, Vetkova, Martin 3, Manea 2, Fisker 4. Antrenor: Kim Rasmussen

Etichete: CSM Bucureşti, handbal feminin, semifinale Liga Campionilor la handbal feminin

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE