Cu cât se vor ieftini benzina şi motorina la 1 ianuarie 2017



De la 1 ianuarie 2017, dacă forţele politice nu vor opera vreo modificare, vor scădea şi accizele la carburanţi şi nivelul TVA. România va urca puternic în clasamentul statelor europene cu cei mai ieftini carburanţi, potrivit economica.net.

Cu cat se vor ieftini benzina si motorina la 1 ianuarie 2017
Cu cât se vor ieftini benzina şi motorina la 1 ianuarie 2017

În momentul actual, preţul mediu al benzinei este, în România, fără taxe (adică fără accize şi TVA) de 2,17 lei pe litru, iar al motorinei de 2,27 lei pe litru, potrivit datelor statistice din Oil Bulletin, serviciul de statistică al Comisiei Europene. După ce se aplică acciza actuală şi cota actuală de TVA de 20%, litrul de benzină ajunge, la pompă, 5,04 lei, iar cel de motorină 5 lei.

De la 1 ianuarie însă, taxele ar trebui să scadă, potrivit actualului Cod Fiscal, modificat anul trecut. Astfel, supraacciza de 7 eurocenţi pe litru ar urma să fie eliminată din acciza totală, iar cota de TVA urmează să scadă cu un punct procentual, de la 20%, la 19%.

Potrivit calculelor ECONOMICA.NET, dacă s-ar aplica noile taxe la actualul preţ al carburanţilor, fără taxe, ar rezulta un preţ al benzinei, la pompă, de 4,55 lei, iar motorina ar urma să coste 4,52 lei pe litru. Ar rezulta, aşadar, o ieftinire de aproximativ 50 de bani pe litru la benzină şi motorină.

În momentul de faţă, în actualele condiţii de taxare, curs valutar şi preţ al companiilor petroliere, preţul mediu al benzinei de la pompă este, în România, de 1,12 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,11 euro pe litru.

Cu acest nivel de preţ, România ocupă acum locul opt în rândul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai mici preţuri ale benzinei, după Bulgaria, Cipru, Cehia, Polonia şi cele trei state baltice. În ceea ce priveşte motorina, România este pe locul 11 în rândul ţărilor cu cea mai ieftină motorină, după Austria, Bulgaria, Cehia, Polonia, cele trei state baltice, Luxemburg, Slovacia şi Spania.

Ieftinirea de 50 de bani pe litru, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017, înseamnă, în euro, circa 11 eurocenţi pe litru. Aşadar, dacă reducerile de taxe nu vor mai fi amânate, benzina în România ar urma să coste circa 1,01 euro pe litru iar motorina un euro pe litru.

Cu acest nivel al preţurilor, România are fi a doua ţară din UE cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, şi a patra ţară în clasamentul ţărilor cu cea mai ieftină motorină, după Bulgaria, Lituania şi Luxemburg. Evident, dacă celelalte state europene nu vor modifica şi ele regimul de taxare.

Etichete: motorina ieftina, preţ benzină, preţ motorină

0/3 COMENTARII
Cris
26 Oct 13:28
+0
VOTURI
-0
Trebuie urmarite aceste taxe, pentru ca, daca sunt reintroduse dupa alegeri, inseamna ca e vorba de o escrocherie a infractorilor politici pentru a cumpara voturi. Nimeni nu e dispus sa dea un vot pentru o reducere de taxe, daca acestea sunt reintroduse in secunda doi dupa alegeri.
Hac
26 Oct 12:34
+0
VOTURI
-0
Plecati, ma, de-aici!
Orice taxa scazuta din pret va fi reintrodusa, sub alt nume si cu o valoare un pic mai mare, "ca sa fie bine sa nu fie rau"!
Cris
26 Oct 11:59
+0
VOTURI
-0
Deja preturile au ajuns la nivele nerusinat de mari. Un litru de motorina se apropie de 5,20 lei asa ca orice scadere de pret nu va face decat sa aduca preturile ceva mai jos fata de un nivel exagerat (cum este in prezent).

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE