Cui a vândut fostul primar al Sectorului 1, Vasile Gherasim, 203 hectare de teren



Vasile Gherasim, fost primar al Sectorului 1, și soția sa Rozalia au cedat un număr de 15 terenuri arabile în județul Ialomița către Itagra, companie cu profil agricol având în lucru 1.300 hectare de pământuri cultivabile. 

Cui a vandut fostul primar al Sectorului 1, Vasile Gherasim, 203 hectare de teren
Cui a vândut fostul primar al Sectorului 1, Vasile Gherasim, 203 hectare de teren

Itagra SA, companie deținută indirect de investitori italieni, a cumpărat pentru 7 milioane lei terenuri din zona Urziceni de la fostul primar al Sectorului 1 Vasile Gherasim.

Pentru cele 203,29 hectare cumpărate de la Gherasim - fostul primar al sectorului 1 în perioada 2000-2004 din partea PSD - Itagra, companie deținută în proporție de 90% de Mecanică Fină SA București (MECE), a accesat un credit de 7 milioane lei de la Libra Internet Bank, scrie profit.ro.

În legislatura 2008-2012, Gherasim a fost deputat de Bacău din partea PDL. La ultima sa declarație de avere, din decembrie 2012, este menționat în proprietate un singur teren în zona Urziceni. În anul respectiv, el a încasat suma de 51.000 de lei de la Camera Deputaților, în timp ce soția sa, Rozalia, a avut venituri de 16.500 lei, fiind pensionară.

Terenurile în exploatare ale Itagra au fost cultivate, în anii 2014-2015 cu grâu - 720 hectare, rapiță - 296 hectare, porumb - 200 hectare, floarea soarelui - 190 hectare și lucernă - 7 hectare, potrivit portalului propriu. Itagra deține utilaje performante, unele achiziționate chiar în anul 2015, și îl are ca administrator unic pe Sergio Mollo.

Etichete: Sectorul 1, teren agricol, vânzare, Vasile Gherasim

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h