Cum a cumpărat Vanghelie magazinul Bucureşti din Capitală, cu o servietă cu 3,2 milioane



Mircea Sorin Niculae, vărul lui Marian Vanghelie, a dat o declaraţie completă în faţa procurorilor DNA în dosarul primarului suspendat al Sectorului 5.

Cum a cumparat Vanghelie magazinul Bucuresti din Capitala. Declaratie la DNA (Foto jurnalul.ro)
Cum a cumpărat Vanghelie magazinul Bucureşti din Capitală. Declaraţie la DNA (Foto jurnalul.ro)

În declaraţia sa, obţinută de MEDIAFAX, Mircea Sorin Niculae le-a povestit în detaliu procurorilor DNA modalitatea în care edilul a dobândit după 2003 magazinul Bucureşti din Capitală.

Potrivit declaraţiei, în afacere ar fi fost implicaţi şi fostul şef al AVAS Ovidiu Muşetescu şi fosta şefă a AVAS Bucureşti precum şi omul de afaceri Iulian Lupeanu.

"În luna iulie-august 2003, nu îmi amintesc data exactă, m-a chemat Vanghelie Marian-Daniel şi mi-a zis că el doreşte să cumpere pachetul majoritar de la A.P.A.P.S (actual A.V.A.S) al societăţii SC Bucureşti SA, acţiuni pe care mi-a zis că vrea să le cumpere pe numele meu. Eu l-am întrebat cum o să procedăm, întrucât nu aveam cunoştinţele necesare pentru achiziţia vreunei societăţi de la AVAS, iar el mi-a spus să stau liniştit, că este totul rezolvat, că a vorbit cu Muşetescu Ovidiu, care era la acea vreme director AVAS, şi cu directoarea AVAS Bucureşti cu care, de fapt, a ţinut legătura cu privire la achiziţia societăţii Bucureşti SA. Mi-a zis că eu trebuie doar să particip la licitaţie şi să cumpăr acţiunile respective", spune Niculae.

El mai precizează toţi banii pe care i-a virat din conturile sale pentru achiziţia SC Bucureşti i-a avut de la Vanghelie şi de la Iulian Lupeanu.

"Vanghelie Marian mi-a dat o geantă diplomat ce conţinea dolari şi euro, echivalentul la acea dată a 32.000.000.000 ROL. Două plăţi pe care le-am efetuat către AVAS din contul Băncii Ion Ţiriac au avut la origine sume de bani de aproximativ 6.000.000.000 ROL pe care le primisem cash de la Lupeanu Iulian şi pe care le depusesem în contul meu de la bancă", arată Niculae în declaraţia existentă la dosarul de la instanţă.

Vărul lui Marian Vanghelie a recunoscut integral acuzaţiile ce i se aduc în dosarul în care este judecat alături de fostul edil.

El a precizat că el a primit, pentru Vanghelie, "genţi, pungi, sacoşe cu bani cash" de la intermediarii omului de afaceri Marin Dumitru, căruia Primăria Sectorului 5 i-ar fi acordat preferenţial contracte.

"Niciodată nu îmi spunea, când mă trimitea la întâlnire cu Dumitru Marin, ce sumă urma să primesc, dar impresia mea este că el ştia foarte bine ce sumă trebuia să îmi dea acesta. Majoritatea sumelor de bani le-am primit de la Dumitru Marin, iar o parte mi-au fost date de către apropiaţi ai acestuia, respectiv Dinuţ Daniel (cred că de trei ori), iar de vreo două ori, de la Apreutesei Viorel. Sumele de bani mi-erau date de către aceştia cash, în genţi, sacoşe sau diferite pungi", le-a spus Niculae procurorilor.

Vărul primarului le-a dat toate detaliile procurorilor, menţionând inclusiv locurile în care a primit bani în numele edilului, respectiv "Piaţa 13 Septembrie (piaţă dezafectată), Parcul Carol (la «farfurie»), în spatele Primăriei Sectorului 5 Bucureşti (în curtea interioară), Magazinul Steaua (situat pe strada Brezoianu), lângă sediul Apa Nova (tot pe Brezoianu), o dată pe strada Berceni, la intersecţie cu strada Caporal Gheorghe Ion"

Etichete: AVAS, Capitală, cumprara, Magazinul Bucureşti, Marian Vanghelie, Sectorul 5

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE