Cum a fost pedepsit profesorul care a fotografiat elevele în toaleta şcolii



Inspectoraul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat că profesorul de sport de la Școala nr. 164 din București, care a fotografiat eleve în toaleta unităţii de învăţământ, a fost sancționat cu scăderea salariului cu 10%, în următoarele trei luni. 

Cum a fost pedepsit profesorul care a fotografiat elevele in toaleta scolii
Cum a fost pedepsit profesorul care a fotografiat elevele în toaleta şcolii

Dragoș Toma Silvestru a fost sancționat în baza hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ, întrunit marți, informează realitatea.net. 

Profesorul acuzat că fotografia eleve de clasa a II-a în toaleta şcolii a recunoscut fapta, dar a arătat că ar fi vrut să fie o ameninţare pentru elevi, ca să îi disciplineze, a spus ministrul Educaţiei, arătând că astfel de persoane nu au ce căuta în învăţământ, iar măsurile în aceste cazuri trebuie să fie ferme.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a adăugat că nu există nicio legătură între o astfel de faptă şi disciplină şi că nu înţelege cum mai există în învăţământ profesori care ameninţă.

În urma sesizării, profesorul a fost audiat la Secţia 22 Poliţie, care se află în apropierea unităţii de învăţământ, iar poliţiştii i-au reţinut telefonul mobil, pentru o percheziţie informatică. Profesorul de sport este cercetat pentru violarea vieţii private.

Potrivit anchetatorilor, profesorul Silvestru ar fi cunoscut în rândul elevilor ca un dascăl sever şi care obişnuia să aibă o atitudine agresivă.

Părinţii unor eleve de 8 ani de la Şcoala 164 din Capitală susțin că profesorul de sport că ar fi făcut fetiţelor poze în toaleta instituţiei de învăţământ.

Totul s-a întâmplat acum o săptămână, în timpul orei de educaţie fizică de la o clasă a II-a. Părinţii povestesc că profesorul de educaţie fizică ar fi intrat peste câteva eleve de 8 ani la toaletă şi le-ar fi fotografiat cu telefonul mobil.

Părinţii au cerut explicaţii profesorului. Acesta neagă însă incidentul. Cum conducerea şcolii nu a luat nicio măsură, au sesizat Inspectoratul şcolar.

La sesizarea Ştirilor TVR, Inspectoratul şcolar cere înlocuirea profesorului de la clasa respectivă şi a început o anchetă. Părinţii susţin că profesorul le vorbeşte urât copiilor, intră frecvent peste fetiţe în vestiare şi are un comportament nedidactic faţă de elevi. 

Potrivit stiri.tvr.ro, profesorul va fi acum cercetat disciplinar de o comisie numită de consiliul de administraţie al şcolii. Părinţii copiilor au depus plângere la secţia 22 de Poliţie pe numele profesorului. Vor să alerteze şi Direcţia pentru Protecţia Copiilor.

Etichete: 10%, Bucureşti, Capitală, dragos toma silvestru, profesor de sport, salariu, sanctionat, scoala 164

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE