Cum a fost tâlhărit paznicul de la Arenele B.N.R.



Miercuri 13 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, jandarmul de serviciu aflat în dispozitivul de pază şi protecţie la obiectivul „Arenele B.N.R.”, a fost sesizat de către un angajat al obiectivului că a fost tâlhărit de trei bărbaţi care se aflau într-un autovehicul parcat în zonă.

Cum a fost talharit paznicul de la Arenele B.N.R.
Cum a fost tâlhărit paznicul de la Arenele B.N.R.

Subofițerul, împreună cu echipa de intervenţie, s-au deplasat la faţa locului şi au procedat la imobilizarea şi legitimarea celor trei agresori, constatând că se numesc P.G. (condamnat la 8 ani de închisoare și eliberat condiționat), P.R.M. şi S.M.S, informează Jandarmeria într-un comunicat.

Conform sursei citate, la controlul corporal efectuat asupra lor au fost găsite 2 (două) cuţite/bricege, precum şi suma de bani (50 lei) reclamată de D.I.V. ca fiind sustrasă prin violenţă de către cei trei indivizi.
În cauză s-au întocmit procese verbale de percheziţie corporală şi de percheziţie a autoturismului, precum şi procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi sancţionată de către art. 233 Cod Penal.

Documentele întocmite, cei trei făptuitori, împreună cu mijloacele materiale de probă (autoturismul folosit, cele 2 cuţite şi suma de bani) au fost predate pe bază de proces verbal, Biroului Investigaţii Criminale al Secţiei 17 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor.

Etichete: jandarmi, paznicul de la Arenele B.N.R., talharie

0/1 COMENTARII
ccc
16 Jan 07:55
+0
VOTURI
-0
De ce se dau numai initialele, le este rusine de ceea ce fac sau au facut?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE