Cum a încercat Cătălin Voicu să convingă instanţa să îl elibereze din închisoare



Fostul senator PSD Cătălin Voicu a susținut vineri, în fața instanței, că a muncit în penitenciar, ''chiar și munci considerate de unii înjositoare'', a scris, a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat condiționat. Instanța a rămas în pronunțare, iar decizia va fi anunțată de Tribunalul Dâmbovița în cursul zilei de vineri.

Catalin Voicu
Cătălin Voicu
Foto: www.ziarulring.ro

Avocatul lui Voicu a adus în sprijinul cererii de eliberare condiționată a clientului său chiar și o caracterizare făcută de preotul de la locul de detenție. Conform preotului, Cătălin Voicu este un exemplu pentru ceilalți deținuți. ''Sper ca instanța să respingă contestația formulată de Ministerul Public pentru că propunerea comisiei de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Găești a fost admisă de judecătorul de la fond'', a spus Emil Vuca, avocatul lui Cătălin Voicu, scrie Agerpres.

Acesta s-a referit și la prevederile legale privind reducerea la pedeapsă pe baza lucrărilor științifice scrise în penitenciar. ''Am spus și în sală, am discutat și cu colegii, este arhicunoscut dictonul că legea dispune numai pentru viitor, de altfel asta spune și Constituția României. Retroactivează legea numai în materie penală, dacă este mai favorabilă persoanei respective'', a mai spus avocatul Emil Vuca.

Cătălin Voicu a vorbit despre cărțile scrise în penitenciar, subliniind că el este autorul și că au un clar caracter științific. ''Toată activitatea mea profesională se pliază pe lucrările mele științifice'', a spus Cătălin Voicu.

În explicațiile date în legătură cu cărțile scrise, Voicu a spus că a scris și că a început al Patrulea Război Mondial, în opinia sa, odată cu recentul conflict turco-rus, asta în condițiile în care consideră că al Treilea Război Mondial a fost Războiul Rece.

Voicu a invocat și motive familiale pentru a fi eliberat condiționat, spunând că trebuie să își susțină familia. ''Tatăl meu a murit din cauza acestui proces, mama mea este bolnavă. Trăiesc o adevărată dramă'', a precizat fostul senator PSD.

Cătălin Voicu a fost condamnat în 2013 la șapte ani de închisoare pentru corupție.

În noiembrie 2015, Judecătoria Găești a admis propunerea de liberare condiționată a lui Cătălin Voicu. Decizia a fost însă contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești.

Voicu este acuzat că a primit bani de la oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanța supremă Florin Costiniu, la magistrați și polițiști, pentru a obține decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicați.

Comisia Penitenciarului Găești a recomandat liberarea condiționată a fostului senator. Cătălin Voicu a scris în închisoare șase cărți în baza cărora a solicitat o scurtare a pedepsei cu 180 de zile. Alte 116 zile le-a câștigat ca urmare a muncii prestate în penitenciar. Fostul procuror militar Dan Voinea, cunoscut mai ales pentru că a instrumentat dosarele Revoluției din 1989, apare în datele furnizate de Ministerul Justiției drept coordonatorul științific a cinci din cele șase lucrări publicate de Cătălin Voicu. Pentru cea de-a șasea carte, Voicu a primit recomandare de la prof. univ. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

Etichete: Cătălin Voicu, Catalin Voicu inchisoare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h