Cum ar putea reînvia Centrul Istoric al Bucureştiului



Centrul Istoric reprezinta un teren propice pentru hotii de fier vechi
Centrul Istoric reprezintă un teren propice pentru hoții de fier vechi

PIDU îşi propune să rezolve problema apăsătoare a traficului şi a parcărilor din Bucureşti, să creeze spaţii pietonale noi şi să promoveze monumentele istorice şi obiectivele turistice conectându-le la trasee pietonale şi de transport în comun.

Proiectul, scrie EVZ în ediţia electronică, a fost atrubuit unui consorţiu format din 14 companii, dar contractul încă nu a fsot semnat, asta pentru că rezultatul concursului de soluţii a fost contestat.

Una dintre soluţiile propuse este conectarea Centrului istoric cu zona de sud a Dâmboviţei, prin intermediul podurilor Mirea Vodă şi Calicilor. Astfel s-ar recupera monumente istorice şi obiective turistice greu accesibile în prezent, cum sunt mânăstirea Antim sau Palatul Bragadiru.

Cele două poduri vor fi exclusiv pietonale, potrivit PIDU. În plus vor fi dezvoltate noi trasee turistice menite lege Centrul Istoric de Palatul Parlamentului pe o rută care ar presupune 15 minute de mers pe jos, sau cu bicicleta, în 10 minute, pe traseul Mânăstirea Antim-Bulevardul Libertăţii-Șelari.

Soluţia la infernul din trafic ar fi, potrivit consorţiului câştigător, eliminarea tranzitului auto prin zona centrală prin construirea inelelor de trafic şi a centurii ocolitoare. Pentru contracararea problemei parcărilor care a transformat centrul oraşului într-o imensă parcare haotică, specialiştii propun realizarea unui sistem de parcări subterane de dimensiuni medii conectate la o infrastructură care să încurajeze pietonii, bicicliştii şi mijloacele de transport în comun.

Pe de altă parte, consorţiul vrea să dea utilitate publică zonei moarte din jurul Palatului Parlamentului, prin crearea de spaţii de promenadă şi relaxare.

Acest proiect menit să revitalizeze şi să reorganizeze centrul Capitalei ar urma să coste şase milioane de euro, iar suma ar trebui să fie recuperată din fonduri europene.

Etichete: Bucureşti, Centrul Istoric, Palatul Bragadiru, Palatul Parlamentului, PIDU, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE