Cum arată ACUM Depoul Străuleşti, de pe Magistrala 4. FOTO



La depoul Străuleşti, de pe Magistrala 4, se lucrează de zor. Extinderea Magistralei 4 de metrou cu două staţii şi construirea depoului costă 1,115 miliarde lei.

Lucrările la prelungirea Magistralei 4 de metrou au blocat circulația în Nordul Capitalei, dar par să meargă destul de bine. Până acum s-au turnat stâlpii de beton care delimitează peroanele.

Potrivit Metrorex, durata asumată prin contract pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor de extindere a Magistralei 4 de metrou cu două noi staţii, Parc Bazilescu şi Lac Străuleşti, este de 30 luni de la semnarea contractului, valoarea totală a proiectului fiind de 1.115 milioane lei.

Fotografii de la lucrările la depoul Străulești au fost postate pe forum.metrouusor.com de Adrian Rosca.

Anterior au fost postate şi imagini video cu evoluţia lucrărilor la Depoul Străuleşti. Mai multe detalii aici.

"Lucrările la Magistrala 4 au început la data de 18 octombrie 2012. Se vor executa lucrări la staţile de metrou Laminorului şi Străulești. Se vor executa lucrări de structură, arhitectură, instalaţii electrice, sanitare, ventilaţie şi curenţi slabi. Costul lucrărilor este de 1.115 mil. lei, finanţarea fiind asigurată din două componente, în cadrul POS-T 2007 - 2013 şi de la bugetul de stat", a precizat într-un răspuns formulat la solicitarea B365.RO directorul general al Metrorex, Aurel Radu. 

Câştigătorul licitaţiei ce a fost organizată de Metrorex este constituit sub forma unei asocieri de firme, respectiv: Astaldi S.p.A. – Lider Asociere, SC Somet SA, SC Tiab S.A. şi SC UTI Construction & Facility Management SA care lucrează în prezent şi la şantierul materoului de Drumul Taberei. 

Până la încheierea lucrărilor, traficul a fost deviat în zona Bucureștii Noi.

Magistrala 4 de metrou modifică Nordul Capitalei: Lac de agrement, artere noi și linii de tramvai 

Proiectul de construcție a liniei înglobează totalitatea lucrărilor necesare pentru extinderea reţelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi staţii, fiind prevăzute în acest sens lucrările de structură tunel (1,3 km), structura aferentă celor 2 staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti), depou de metrou, terminal multimodal şi Park & Ride precum şi principalele dotări cu instalaţiile şi echipamentele necesare pentru punerea în funcţiune cu călători a obiectivului.

În zona staţiei Străuleşti, în subsolul fostei baze sportive, actualmente teren viran, va apărea staţia de metrou Străuleşti, care va fi ridicată sub formă de depou cu şase peroane. Tot acolo vor fi construite o autogară, un peron subteran pentru autobuze, amenajat chiar în staţia de metrou, plus o parcare pe trei niveluri, cu spaţii verzi pe acoperiş. Un lucru nemaiîntâlnit pentru o staţie de metrou din Bucureşti îl reprezintă parcările de pe laturile staţiei-depou, de tip park&ride.

Pe lângă proiectul propriu-zis de prelungire a linei de metrou, documentația de urbanism "pregătește terenul" pentru mai multe viitoare posibile investiții publice în transportul în comun, inclusiv introducerea unei linii de tramvai pe Bulevardul Laminorului. Mai multe, aici.

Etichete: Depoul Străuleşti, lucrări, lucrări metrou, lucrari metrou bucuresti, magistrala 4, metrou bucuresti, realitatea, străuleşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h