Cum arată ACUM Parcul Drumul Taberei la aproape un an de la începerea lucrărilor de modernizare.FOTO



PARCUL DRUMUL TABEREI. Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei a început în urmă cu aproape un an, până acum lucrările fiind finalizate în proporţie de circa 70%. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, lucrările avansează într-un ritm rapid pe şantier astfel că, din a doua parte a acestui an, bucureştenii din Sectorul 6 şi nu numai se vor putea relaxa din nou în cel mai nou parc din Capitală. B365.RO vă prezintă stadiul lucrărilor de modernizare la Parcul Drumul Taberei, aşa cum sunt în prezent, în grupajul foto de mai jos. 

PARCUL DRUMUL TABEREI. În prezent, în Parcul Drumul Taberei se execută mai multe tipuri de lucrări respectiv se plantează arbori, se amenajează pavilionul şahiştilor şi se toarnă fundaţiile pentru mobilierul urban (bănci şi coşuri de gunoi). Totodată, se lucrează la instalarea sistemului de irigaţii şi a celui de iluminat şi se montează structura metalică a pasarelei Belvedere.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6, lucrările din Parcul Drunul Taberei se efectuează cu 3-4 echipe de muncitori a câte zece oameni, pentru perioada următoare fiind programate plantări de pomi, cablarea pasarelei Belvedere, montare aparatelor la locurile de joacă pe categori de vârste, împrejmuirea locurilor de joacă, realizarea alei auto, montarea sticlei la serele de plante exotice, fixarea confecţiei metalice pentru podurile drepte şi podul arcuit, montare podelei deck wpc la poduri şi pavilionul şahiştilor.

"Încă de la început, am înţeles importanţa Parcului Drumul Taberei pentru membrii comunităţii. Ştiam că închiderea sa va reprezenta un motiv de nemulţumire, dar era singura soluţie fezabilă, în contextul în care transformarea după modelul grădinilor englezeşti reprezintă un nou standard pentru toate parcurile din Capitală. Lucrările sunt în grafic, menţinem permanent legătura cu constructorul şi am reuşit chiar o accelerare a procesului de execuţie. Tragem nădejde că parcul va fi redeschis în vara acestui an, înainte de termenul oficial din luna noiembrie", a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu. 

Cum va arăta Parcul Drumul Taberei la finalul lucrărilor de modernizare

Valoarea totală a investiţiei în reamenajarea parcului Drumul Taberei se ridică la aproximativ 18 milioane de euro, banii fiind asiguraţi, în cea mai mare parte, din fonduri europene şi o cotă parte contribuţia administraţiei locale. 

PARCUL DRUMUL TABEREI va fi dotat cu fântâni arteziene “tip Nufăr”, una cu 60 de jeturi de apă, foişoare pentru practicarea mai multor jocuri de societate, catarg pentru arborarea drapelului ţării, terenuri de sport, un monument artistic din oţel inoxidabil “Pasărea măiastră”, ambarcader şi debarcader pentru bărci cu vâsle şi o pasarelă pietonală metalică în arcadă. 

Planurile administraţiei locale includ regenerarea a aproximativ 7 hectare de spaţii verzi din arealul total al parcului Drumul Taberei, construirea de trei spaţii de joacă pentru copii, diversificate pe grupe de vârstă, plus utilarea cu 320 de bănci şi 245 de coşuri de gunoi şi modernizarea a peste 25.000 mp de alei din interiorul parcului. 

Ce s-a construit până acum în Parcul Drumul Taberei

PARCUL DRUMUL TABEREI. Conform administraţiei locale, până în acest moment, în Parcul Drumul Taberei s-au efectuat diverse lucrări de modernizare arhitecturală şi peisagistică, respectiv: amenajare teren, terasamente, amanajarea terenului pentru protecţia mediului, toaletare arbori, reabilitarea malurilor lacului, reabilitarea fântânii arteziene, scena amfiteatru 90%, aducerea şi împrăştierea stratului de pământ vegetal pe toată suprafaţa parcului, realizarea fundaţiilor şi confecţiilor metalice pentru sera tip grădina botanică, fundaţia pavilionului pentru şahişti, pavilionul de recreere adulţi 95%, realizarea aleilor pietonale 70%, realizarea aleilor pentru labirintul englezesc 60%, pasarela Belvedere 65%, spaţiu recreere 90%, zona Skatepark 60%, spaţiu recreere zona câinilor de companie 95%.

Mai multe imagini despre cum va arăta parcul Drumul Taberei, la finalul lucrărilor de modernizare, sunt disponibile în GALERIA FOTO dar şi în VIDEO-ul de mai jos:  

Un nou parc în cartierul ANL "Constantin Brâncuşi" din Sectorul 6

PARCUL DRUMUL TABEREI. Proiectul prin care se va realiza „Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei" are o valoare de 75.188.177,45 lei din care contribuţia proprie a Primăriei Sectorului 6 este de 1.215.809,90 lei, restul de bani constituind fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Asocierea care a câştigat contractul este formată din S.C. PERGOLA GRADINI DECORATIVE S.R.L. -S.C. PROMS CONCEPT GROUP S.R.L.-S.C. CONSTRUCTII ERBASU S.A.- S.C. HIDROCANAL SL-S.C. UTI TRAFFIC MANAGEMENT S.A.-S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L.-S.C. METABET C.F. S.A.

Tot în Sectorul 6 urmează să mai fie construit un nou parc, de aproape 10.500 mp, în cartierul ANL Constantin Brâncuşi. Amenajarea peisagistică a Parcului ANL Brâncuşi face parte din Programul de Îmbunătăţire a Calităţii Mediului prin Realizarea de Spaţii Verzi, aprobat de Consiliul Local Sector 6. Noul parc din incinta celui mai mare complex rezidenţial pentru tineri din ţară va beneficia de dotări moderne, adresate diferitelor vârste, cu spaţii de odihnă şi recreere, jocuri pentru copii, fiind o oază verde în cartierul de aproape 1.700 de locuinţe. VEZI DETALII AICI.  


Etichete: Bucureşti, Capitală, lucrari parcul drumul taberei, parcul Drumul Taberei, Parcul Moghioroş, rareş mănescu, realitatea, Sectorul 6

0/7 COMENTARII
Mihai
10 Aug 17:07
+0
VOTURI
-0
Betoane si milioane de euro furati...
TRANDAFIR
14 Jul 09:41
+0
VOTURI
-0
INAINTE AVEAM MAI MULTE BANCI ACUM VAD CA LE-ATI REDUS ,CEL PUTIN DIN CATE VAD IN FIECARE ZI CAND TREC PE LANGA PARC.SA-U MONTAT PE O SINGURA PARTE,IAR IN TRECUT ERAU PE AMBELE PARTI.DE CE OARE ATI REDUS NUMARUL?
john
19 May 14:47
+0
VOTURI
-0
au dat ca termen de finalizare a lucarilor mijlocul lunii iunie, dar am dubii ca vor termina chiar pana la termenul prevazut initial, luna noiembrie, avand in vedere ca suntem la mijlocul lui Mai si mai au foarte mult de munca.
Daniel
20 Mar 12:05
+0
VOTURI
-0
mah il pupati in dos pe manescu asta de nu am mai vazut asta de pe vremea raposatului sai o vad acum la tonta si felix. stau in sectorul 6 si tot ceea ce afirmati sunt minciuni. de 2 ani s-a laudat manescu ca face parc in cartierul anl brancusi si daca va duceti acolo o sa constatati ca e o mare mizerie. voi ati vazut ce mizerie este pe locul unde se lauda mincionosul manescu ca va face parc in anl??? scrieti numai prostii, pupati in dos!
atent
19 Mar 10:17
+0
VOTURI
-0
GARGRA! amenajarea asta e doar mijlocul prin care se devalizeaza 18 mil de EURO!!! O sa se aleaga praful de parcul asta!
@Neamtu
17 Mar 19:39
+0
VOTURI
-0
Asta ar trebui sa fie un parc: verdeata si copaci cat cuprinde, organizati estetic. In Bucuresti in ultimul timp, reamenajarea unui parc inseamna defrisati si betoane: vezi si reamenajarile propuse pentru parcul Tei (parc de distractii) sau proiectul propus pentru parcul Floreasca (amfiteatre, piscine, etc.). Sau mai grav, mutarea gradinii zoologice in Padurea Baneasa (care este o padure nu un parc) si distrugerea unui parti din aceasta.
Parcurile betonate nu mai sunt parcuri!
Neamtu
17 Mar 18:13
+0
VOTURI
-0
imi pare rau dar nu vad oportunitatea acelei pasarele.mult fier pt. nimic. dupa cate stiu eu,poate gresesc. dar arhitectura unei gradini(parc) englezesc inseamna multa iarba si f putina toaletare a plantelor fata de aehitectura gradinilor franceze in care toaletarea este deja o arta.o seara buna.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE