Cum arată acum pasajul rutier de la Piaţa Presei. Ce lucrări s-au mai făcut. GALERIE FOTO



Lucrările la pasajul rutier de la Piaţa Presei Libere sunt pe ultima sută de metri. În ultimele zile s-au asfaltat trotuarele şi s-au trasat marcajele rutiere.

După mai bine de o lună de la deschiderea pasajului pietonal de la Piaţa Presei Libere, la pasajul rutier încă se mai fac lucrări. Astfel, după cum se poate vedea şi din imaginile postate pe forum.metrouusor.com, sâmbătă se asfalta trotuarul de la rampa Mioriţa şi se lucra la asfaltarea rondului.

Duminică s-a montat numele pasajului, iar ulterior s-au asfaltat trotuarele şi rondul de deasupra pasajului.

În urmă cu o lună, după ce s-au trasat marcajele şi s-au instalat bazilele, s-a dat drumul la circulația în rondul din mijlocul pieței.

Pasajul subteran așteaptă acum inaugurarea oficială, care va fi stabilită de Primăria Municipiului București.

Contractul de proiectare şi execuţie a Pasajului Piaţa Presei Libere a fost atribuit Asocierii SC Apolodor Demolari SRL-SC Eurovia Construct International – SC Tehcon & Edilitare şi Infrastructura SRL – SC Consitrans SRL. Valoarea finală pentru care a fost atribuit contractul este de 74,9 milioane lei (18,2 milioane euro). La acest contract se adaugă şi cel pentru consultanţă, pentru care Primăria Capitalei este dispusă să plătească 70.000 de euro.

Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere va face legătura între Șos. Bucureşti – Ploieşti şi bulevardele Kiseleff şi Mărăşti. Lungimea totală a lucrării va fi 740 de metri din care pasajul propriu zis va avea 190 m, iar rampele vor avea o lungime de 140 m şi o lăţime de 7,8 m. Se va intra în pasaj de pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, din dreptul Fântânii Mioriţa şi se va ieşi fie spre Bd. Kiseleff, fie spre Bd. Mărăşti. Astfel, aproximativ la jumătatea pasajului, se va realiza o ramură ce asigură ieşirea spre bulevardul Mărăşti. Această ramură va fi alcătuită dintr-un tronson de tunel cu o lungime de 130 m şi o rampă de ieşire cu o lungime de 140 m. 

Inaugurarea oficială a pasajului a fost amânată anterior pentru luna iunie, după ce în zona rampei spre Bd. Mărăști au fost descoperite mai multe cabluri electrice care nu erau prevăzute în planul Enel și au trebuit mutate. Însă, nici acum nu s-a inaugurat oficial pasajul rutier subteran de la Piaţa Presei Libere, la mai bine de o lună de la inaugurarea pasajului pietonal.

Pe 19 iunie, Enel încă mai lucrala un post de transformare, motiv pentru care nu au putut fi amenajate până la acea dată trotuarele și spațiile verzi.

Reamintim că pasajul pietonal subteran de la Piața Presei Libere a fost deschis miercuri, 10 iunie, conform unui anunț al Brigarei Rutiere a Capitalei. Mai multe detalii şi imagini AICI.

Etichete: constructie pasaj piata presei, galerie foto, lucrari pasaj piata presei, pasaj, Pasaj Piaţa Presei, Pasaj Piaţa Presei Libere, pasaj rutier

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE