Cum arată drumul de la Bucureşti spre munte,după instalarea pasarelelor de pietoni suspendate pe DN1



Şapte treceri pentru pietoni vor fi desfiinţate în Azuga, Buşteni şi Comarnic, unde se montează pasarele pietonale peste DN 1, iar pe marginea drumului sunt amplasate garduri, măsurile fiind luate pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei.

Circulatia rutiera pe DN1 a fost deviata
Circulația rutieră pe DN1 a fost deviată

Cele patru pasarele pietonale care vor supratraversa DN1, pe Valea Prahovei, au fost montate, urmând ca, după ce pasarelele vor fi deschise, şapte treceri pentru pietoni din oraşele Azuga, Buşteni şi Comarnic să fie desfiinţate, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Potrivit acestuia, pasarelele pietonale metalice au fost montate în cele trei localităţi şi urmează ca pe treptele şi culoarele acestora să fie turnat un material antiderapant, după care ele să fie deschise pentru pietoni.

Pentru montarea acestor pasarele, investiţie făcută de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), au fost mutaţi patru stâlpi electrici şi aproximativ 600 de metri de cabluri electrice, de televiziune şi de telefonie, a precizat Mircea Cosma.

Acesta a mai spus că în cele trei localităţi de pe Valea Prahovei unde vor exista pasarele vor fi montate pe marginea drumului garduri de 1,20 metri înălţime, astfel încât pietonii să nu poată traversa prin locuri nepermise, scrie Mediafax.

Montarea celor patru pasarele pietonale în cele trei localităţi de pe Valea Prahovei are rolul de a fluidiza traficul rutier pe Valea Prahovei şi este o măsură luată temporar, au afirmat reprezentanţi ai autorităţilor locale din Prahova.

CNADNR, care face această investiţie, nu a făcut public costul montării celor patru pasarele pietonale, însă preşedintele CJ Prahova declara săptămâna trecută că fiecare dintre ele costă, "în medie", 80.000 de euro, plus TVA.

Două dintre aceste pasarele vor fi construite în staţiunea Buşteni şi câte una în localităţile Azuga şi Comarnic, acestea fiind zonele în care se produc cel mai frecvent aglomerări în trafic.

Etichete: busteni, Comarnic, drum bucuresti munte, Trafic DN1, Valea Prahovei

0/1 COMENTARII
Fox
17 aug 19:30
+0
VOTURI
-0
Desfiintam 7 treceri si infiintam 4 pasarele. Si apoi cand pietonii nu o sa mai mearga doi km ca sa traverseze si o sa ii loveasca masina pe carosabil nu o sa fie de vina guvernul care s-a inghesuit sa se fotografieze cu niste pasarele fara scari, ci o sa fie de vina pietonul care in lenea lui nu a vrut sa se plimbe si sa traga in piept aer curat de munte! Dar asa ne trebuie. Propun ca nici autostradata Bucuresti-Nadlac sa nu o mai facem! Facem o poteca pe langa actualul drum. Drum bun!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h