Cum arată Teatrul Naţional Bucureşti văzut prin 310 panorame. TUR VIRTUAL INTERIOR & EXTERIOR



Cei care nu au reuşit să vadă cum arată Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) după lucrările de modernizare o pot face accesând un tur virtual cu totul excepțional, pe site-ul instituţiei, ce este prezentat sub forma unui documentar interactiv, alcătuit din 310 panorame. Acestea permit navigarea clădirii TNB, în interior și în exterior, înainte, în timpul şi după finalizarea lucrărilor de modernizare la clădirea teatrului.

Cum arata Teatrul National Bucuresti vazut prin 310 panorame. TUR VIRTUAL INTERIOR & EXTERIOR (Foto hotnews.ro)
Cum arată Teatrul Naţional Bucureşti văzut prin 310 panorame. TUR VIRTUAL INTERIOR & EXTERIOR (Foto hotnews.ro)

Timpul de lucru pentru realizarea celor 310 panorame publicate (realizate în perioada 2010-2016) a fost estimat la peste 1500 de ore și au fost folosite aproximativ 30.000 de fotografii separate. Imaginile de rezoluție mare permit studierea spațiilor în detaliu și în ansamblu, prezentând utilizatorilor inclusiv spații inaccesibile publicului spectator (ateliere, cabine, magazia de costume, culisele scenelor etc). Aplicația este însoțită de un scurt "ghid de vizualizare" în limbile română și engleză.

Materialul postat pe site include și prezentarea virtuală a decorurilor a șase spectacole din producția TNB a ultimilor ani: Năpasta, Avalanșa, Conul Leonida față cu reacțiunea, Două loturi, Livada de vișini, Vizita bătrânei doamne.

Nu în ultimul rând, publicarea acestui tur virtual complex are și scopul de a promova "noul" Teatru Național ca o instituție deschisă către un public nou, interesat de teatru, dar și de tehnologiile actuale.

Materialul utilizat pentru realizarea turului virtual este parte a unei imense arhive documentare realizată timp de 7 ani, în perioada 2008-2016. Finalizată la sfârșitul anului 2015 (cu excepția unor ultime fotografii, realizate în 2016), arhiva cuprinde materiale video, foto, imagini panoramice, planuri de arhitectură, interviuri și apariții în presă și urmărește evoluția Teatrului Național și a oamenilor care au lucrat și lucrează aici, pe întreaga durată a șantierului de remodelare a clădirii. Turul virtual poate fi făcut accesând www.tnb.ro. 

Prin desfășurarea spațială și temporală, arhiva a fost realizată în primul rând ca material de studiu pe tema proiectului de arhitectură, a locuirii spațiilor și a locului pe care TNB îl ocupă în spațiul public, material care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor de teatru sau celor care urmează o formare în acest domeniu.

Proiectul a fost realizat integral, în calitate de autor, de către Mihai Bodea-Tatulea, absolvent al UNATC, care a avut încă de la începutul inițiativei sale, acceptul teatrului pentru a filma și fotografia toate momentele semnificative legate de devenirea instituției, informează Hotnews. 

Întreaga arhivă documentară face subiectul unei eventuale publicări, iar producătorul caută sprijin financiar pentru susținerea acestui efort. Teatrul Național încurajează afilierea altor persoane, instituții sau firme pentru a sprijini continuarea proiectului.

Etichete: panorame, teatrul naţional bucureşti, TNB, tur virtual

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE