Cum arătau DAMELE de MORAVURI uşoare din BUCUREŞTIUL INTERBELIC. Prostituţia era impozitată FOTO



Prostituţia bucureşteană era extrem de înfloritoare în perioada interbelică. Astfel, existau numeroase localurile şi cartierele unde se practica această meserie. Mai mult, legalizarea şi chiar impozitarea acestei ocupaţii era o importantă sursă de venit pentru administraţia locală. Cu toate acestea, în perioada comunistă aceste practici au fost interzise.

Casele de toleranţă din Bucureştiul interbelic şi antebelic funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea. Prima încercare de reglementare a acestor practici s-a realizat în 1859, după ce cu şase ani mai devreme fusese introdusă obligativitatea "conduitei". Matroanele bordelurilor, numite "femei pezevenghi", îşi trimiteau fetele, discret, la control medical săptămânal. Ulterior din 1895, intră în vigoare un regulament după modelul francez, în care se interzicea, printre altele, plimbarea prostituatelor pe diferite artere bucureştene la orele promenadei, potrivit Historia.

Între 1862 şi 1930 a funcţionat în România sistemul de inspiraţie reglementarista, adică sistemul prostituţiei colective, a "pensionarelor de bordel" şi al prostituţiei practicate individual cu o condicuţă de sănătate. Condiţia practicării era o înregistrare prealabilă la Poliţie şi la Serviciul Sanitar în evidenţa prostituatelor. Persoanele care erau înregistrate intrau într-un regim de consultaţii periodice şi primeau o condică care constituia noua "identitate" şi permisul pentru exercitarea acestei ocupaţii.

Sistemul reglementarist ia sfârşit în 1930 prin noua lege sanitară şi de ocrotire socială care desfiinţează "casele de prostituţie sau localurile unde se practică prostituţia cu femei găzduite". În anul 1943 în plin război se decide revenirea casei de toleranţe şi a ocupaţiei de "patron de bordel". Regulamentul numărul 24 din 1943 a redefinit profilul prostituatei şi al patronului de bordel. Frecventarea şi staţionarea în spaţiul public şi de consumaţie publică au fost interzise şi se introduce carnetul medical în care erau trecute consultaţiile medicale, locaţia autorizată de practică a prostituţiei şi instrucţiuni din regulament.

Una dintre cele mai cunoscute dame de companie a fost chiar Miţa Biciclista. Născută în 1885 în judeţul Prahova, Mită Biciclista, pe numele ei real Maria Mihăescu, a fost una din cele mai apreciate curtezane din Bucureşti.
Şcolită în străinătate, Maria Mihăescu l-a avut că ământ pe Regele Leopold al Belgiei. Se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri printre care s-ar fi numărat Nicolae Grigorescu , Octavian Goga sau chiar de regele Ferdinand, care i-ar fi făcut cadou o casă de lângă Piaţă Amzei. Femeia avea trăsura, o maşină coupe şi un servitor. Mai mult, se spune că mânca numai la restaurante de lux şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. Porecla de Miţa Biciclista a primit-o de la ziaristul George Ranetti, care a văzut-o pe aceasta în timp ce se plimba cu bicicletă pe Calea Victoriei. Legendă spune că ziaristul ar fi fost îndrăgostit de ea.

Crucea de Piatră a fost un bordel celebru din Bucureşti, fiind vorba de fapt despre un întreg cartier al plăcerilor, situat între Poşta Vitan şi zona Dristor de astăzi. Numele venea de la o cruce masivă de piatră amplasată în faţă unei biserici, ambele distruse în timpul Primului Război Mondial.

Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori. În vara anului 1944, o prostituată îşi declară tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. 

La sfârşitul anilor '50, a fost demarată o misiune de "reeducare a elementelor care nu corespundeau noii morale marxist-leniniste". Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. 

Etichete: dame de moravuri usoare, perioada interbelica, prostituate, prostituate perioada interbelica, prostitutie romania

0/1 COMENTARII
Ioan
13 Mar 05:55
+0
VOTURI
-0
Si era bine avea bani si statul si ele si era reduse si violurile si numarul de nasteri nedorite etc.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h