De ce au scăpat greii fotbalului de închisoare: Judecătorii au ignorat mai multe probe



Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu au luat în seamă mai multe probe solicitate în apărarea greilor din fotbal. Aceasta este concluzia la care au ajuns magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, dosarul a fost trimis spre rejudecare, iar Cristi Borcea, fraţii Becali, George Copos şi Mihai Stoica au scăpăt, cel puţin pentru moment, de pedeapsa cu închisoarea.

Cum au scapat greii fotbalului de puscarie
Cum au scăpat greii fotbalului de pușcărie
Foto: jurnalul.ro

Dosarul transferurilor trebuie rejudecat deoarece Curtea de Apel Bucureşti nu a audiat mai mulţi martori la solicitarea celor opt oameni din fotbal, se arată în motivarea deciziei luată pe 20 mai 2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ÎCCJ a dat publicităţii joi motivele pentru care a trimis dosarul transferurilor spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Două dintre cele trei judecătoare de la ÎCCJ care s-au ocupat de acest caz, Corina Jîjîie şi Lucia Rog, consideră că instanţa Curţii de Apel Bucureşti le-a încălcat celor opt oameni din fotbal - Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali - dreptul la un proces echitabil prin refuzul de a-i audia pe martorii Sică Puşcoci, Mircea Stoenescu, Gonzalo Anton San Juan şi Johan Versluis, relatează RTV.

'Se constată că martorii Sică Puşcoci, Mircea Stoenescu, Gonzalo Anton San Juan şi Johan Versluis nici măcar nu au fost audiaţi în faţa instanţei de fond, ci doar în cursul urmăririi penale, ultimii doi, prin comisie rogatorie, înainte de începerea urmăririi penale 'in personam', astfel că era necesar să se acorde inculpaţilor posibilitatea de a le adresa întrebări şi de a le contesta credibilitatea, mai ales că depoziţiile acestora au fost avute în vedere pentru reţinerea vinovăţiei', se arată în motivare.

De asemenea, trebuie audiaţi martorii Paul Cazan, Cătălin Marcel Lăzărescu, Dinu Gheorghe, Nicolae Marian Stanciu, Ion Ionică, Gheorghe Pecheanu, Doina Stamate, Cosmin Contra, Gabriel Sicoe, Nicolae Badea, Marius Valentin Petrina, Constantin Zotta, Cristian Iftimoaie, Marius Vorniceanu, Dumitru Popescu, Gheorghe Plugaru, Vladimir Cohn şi Ion Stan.

Instanţa supremă consideră că Gonzalo Anton San Juan şi Johan Versluis pot fi audiaţi la Curtea de Apel Bucureşti printr-un sistem de videoconferinţă.

ÎCCJ lasă la aprecierea judecătorilor de la CAB dacă este utilă efectuarea unei expertize în dosar sau dacă este de ajuns raportul întocmit de Garda Financiară.

Pe 20 mai 2013, ÎCCJ a decis trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti a dosarului transferurilor în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală. Instanţa supremă a admis atunci recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali.

Etichete: dosarul transferurilor, George Copos, gica popescu, Gigi Neţoiu, ICCJ, Ioan Becali, Jean Pădureanu, Victor Becali

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h