Cum făcea bani "tatăl" şoferilor băuţi la volan, din Bucureşti



Mihai Beianu pretindea diverse sume de bani pentru a solutiona dosarele soferilor prinsi bauti la volan
Mihai Beianu pretindea diverse sume de bani pentru a soluţiona dosarele şoferilor prinşi băuţi la volan

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat urmărirea penală efectuată în cauza privindu-l pe inculpatul, cercetat în stare de arest preventiv, Beianu Mihai, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă reţinându-se că:

1. În perioada martie-aprilie 2011, pretinzând că este poliţist şi că are influenţă asupra persoanelor abilitate (funcţionari de „la circulaţie, procuratură şi medical”), inculpatul BEIANU MIHAI a primit suma de 1.000 de euro de la denunţători, în scopul de a “aranja” soluţionarea favorabilă pentru cel din urmă a unui dosar penal în care acesta era cercetat;

2. În perioada mai-iulie 2011, lăsând-o să înţeleagă pe o altă denunţătoare că are cunoştinţe la poliţie, parchet şi Institutul Naţional de Medicină Legală, inculpatul BEIANU MIHAI a primit de la aceasta suma de 850 de euro, în scopul de a “aranja” soluţionarea favorabilă pentru fiul ei a unui dosar penal în care acesta era cercetat; inculpatul a pretins că banii urmau să fie daţi, mai departe, unui cunoscut de-al său, despre care a creat impresia că este angajat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru obţinerea unui rezultat favorabil la recalcularea alcoolemiei;

3. În primăvara anului 2011, lăsându-l să înţeleagă pe martorul M.F.C. că are posibilitatea să intervină pe lângă un angajat de la Institutul Naţional de Medicină Legală, inculpatul BEIANU MIHAI a primit de la acesta suma de 1.200 de euro, prin intermediul altei persoane, în scopul obţinerii unui rezultat favorabil martorului cu prilejul recalculării alcoolemiei avute de acesta la data depistării sale în trafic (aspecte ce au făcut obiectul unui dosar penal); inculpatul a pretins că banii urmau să fie daţi, mai departe, unui cunoscut de-al său, despre care a creat impresia că este angajat la Institutul Naţional de Medicină Legală în scopul arătat anterior.

Dosarul a fost trimis, pentru judecarea cauzei, Tribunalului Bucureşti.

Etichete: IML, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rechizitoriu, şoferi, trafic de influenţă

0/0 COMENTARII
Dinu Florinel
27 Apr 15:45
+0
VOTURI
-0

http://www.myeconomist.info/sondaj-de-opinie-pentru-functia-de-primar-sectorul-5/

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE