Cum încurajează Udrea construcţiile: bea cafea pe şantier la ANL



Ministrul Udrea promite sa supravegheze lucrarile la ANL, in fiecare dimineata, band cafeaua pe santier
Ministrul Udrea promite să supravegheze lucrările la ANL, în fiecare dimineaţă, bând cafeaua pe şantier

"Vom bea cafeaua pe şantier pentru a impulsiona construcţia", a declarat joi ministrul Udrea la o conferinţă de presă organizată de Primăria Sectorului 2, în contextul în care, pe parcursul săptămânii viitoare, autorităţile vor derula mai multe operaţiuni de demolare şi curăţare a terenului pentru construcţia cartierului ANL.

Terenul din Fabrica de Glucoză nr.2-4 a fost primit de Primăria Sectorului 2 de la Ministerul Apărării Naţionale“În vara anului 2012, bucureştenii se vor putea muta acolo. Acesta va fi recordul recordurilor în materie de construcţii”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.

La sfârşitul anului trecut, autorităţile locale ale Sectorului 2 au aprobat viabilizarea terenului pe care să fie construite 18 ANL-uri. În urma studiilor efectuate de arhitecţi, numărul blocurilor a fost redus la 13, însă capacitatea de locuit a rămas aceeaşi, respectiv 1.401 apartamente. “Au trebuit prevăzute spaţii verzi, alei şi parcări şi, din acest motiv, a fost stabilit un număr de 13 blocuri”, a motivat edilul Onţanu.

Conform sursei citate, blocurile ANL nu vor beneficia de sistem de încălzire centralizat de la RADET, ci va fi folosită în principal energia solară. “Consiliul tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat soluţiile tehnice de construire a cartierului de locuinţe, respectiv structură mixtă monolit şi prefabricate, care scurtează cu 15% timpul de construire pentru fiecare bloc. De asemenea, s-a optat pentru încălzirea locuinţelor cu centrală termică de bloc şi panouri solare pentru reducerea costurilor şi a emisiilor de noxe. Sunt primele ANL-uri care vor avea un astfel de sistem modern de încălzire”, a precizat Onţanu.

Din cele 1.401 locuinţe de tip ANL, 484 vor avea o singură cameră, 862 două camere şi 55 de apartamente vor avea trei camere.

Etichete: ANL, cafea, Elena Udrea, Fabrica de Glucoză, şantier, Sectorul 2

0/0 COMENTARII
Ioana Alexandra Ghinda
03 iun 23:52
+0
VOTURI
-0

felicitari, in loc sa pierdem timpul pe santier la cafele, mai bine am avea grija ca muncitorii sa fie platiti la timp sau nu am mai opri santierele aflate in lucru.

Cristian Apetrei
03 iun 22:54
+0
VOTURI
-0

“Vom bea cafeaua pe şantier pentru a impulsiona construcţia” Deci prin aceasta metoda sigur va grabi constructia acelor blocuri... Singura metoda prin care Romania va iesi din criza este sa bea cafea la locul de munca! Solutie propusa de ministrul MDRT!

Rusoiu Catalin
03 iun 21:55
+0
VOTURI
-0

Daaa.....atat face ministresa noastra draga pentru a impulsiona constructia: bea o cafea!Eu as zice sa il ia si pe bos sa manance si el pe santier(poate mai creste), si sa il cheme si pe baselu sa isi bea vodka de dimineata pe santier...poate asa blocurile or sa se construiasca singure!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE