Cum îţi achiţi amenda de circulaţie primită în străinătate



Românii au achitat într-un an în jur de 40.000 de amenzi de circulaţie înregistrate în străinătate, în special în Franţa, Germania şi Austria. Costul mediu al unei astfel de amenzi este de 45 de euro, iar cel al transferului banilor în ţara unde a fost înregistrată contravenţia între 10 şi 40 de euro, în funcţie de instituţia prin care se face plata: bancă sau o instituţie de plată nebancară.

Cum iti achiti amenda de circulatie primita in strainatate
Cum îţi achiţi amenda de circulaţie primită în străinătate

După apariţia Legii nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie, amenzile luate de români în străinătate au început, din mai 2015, (termenul de graţie pentru implementarea tuturor cerinţelor la nivelul statelor europene, potrivit legislaţiei Parlamentului European) să ajungă şi la destinatarii din România.

În urma comunicării directe între ministerele de interne din ţările Uniunii Europene încălcarea limitei de viteză, sau orice altă contravenţie este imediat amendată la tariful ţării în care a fost săvârşită înfracţiunea, iar amenzile vin în România, la adresa de domiciliu a contravenientului, direct în limba română, cu detalii precise privind modalităţile de plată, notează economica.net.

Deşi nimeni nu are încă o evidenţă exactă a acestor amenzi de circulaţie primite de români din ţările Uniunii Europene (amenzile vin prin poştă direct la domiciliul contravenientului), instituţiile prin care se plătesc aceste amenzi, adică băncile comerciale şi instituţiile de plată şi cele de transfer de bani, vorbesc de un cuantum de 40.000 de amenzi, din mai anul trecut, de când acest sistem transfrontalier a fost pus la punct. Ba chiar se poate face un top al ţărilor în care românii iau cele mai multe amenzi.

După cum a declarat Valentin Dăeanu, reprezentantul instituţiei de plată Smith&Smith, românii care vin, în special după perioada de concedii, să-şi achite contravaloarea amenzii, au avut cele mai multe contravenţii pe drumurile din Franţa, Germania şi Austria.

Şi totuşi, românii nu circulă prea imprudent în străinătate. Dovadă stă nu doar în faptul că au fost plătite doar 40.000 de amenzi, ci şi în valoarea medie a acesteia, de circa 45 de euro. Partea interesantă apare atunci când vine vorba despre costul serviciului de plată al amenzii. Dacă apelezi la o bancă comercială, costul transferului celor 45 de euro primiţi ca amendă într-un stat UE este de 30 sau 40 de euro. La o instituţie de plată gen Smith&Smith, costul amenzii este de numai 10 euro, graţie faptului că instituţia de plată este şi membră Transfond.

Dar, chiar dacă plăteşti practic de două ori amenda achitând-o prin bancă există avantajul că nu trebuie să mergi din nou în ţara respectivă ca să achiţi această amendă. În plus, plata se face rapid şi confirmarea apare imediat. În România în schimb, achiţi amenda doar la CEC, dar la sfârşitul anului trebuie să te duci cu chitanţa la Fisc să dovedeşti că ai plătit contravenţia.

Etichete: amendă de circulaţie, amendă de circulaţie în străinătate, cum achit amenda de circulaţie

0/1 COMENTARII
titi
25 Sep 21:00
+0
VOTURI
-0
Misto poza!
Poate-o vad si "soferii profesionisti" de aici, care urla ca sunt hartuiti de politistii care stau ascunsi cu radarul si-i vaneaza cand incalca si ei legea...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE