Cum putea fi evitată tragedia de la #COLECTIV. Ce spun specialiştii



Drama de la Colectiv ar fi putut fi evitată, dacă sala era dotată cu instalații obligatorii împotriva incendiilor și se intervenea operativ, însă este necesară și educarea populației în privința incendiilor, este concluzia la care au ajuns, joi, participanții la o conferință consacrată riscului de securitate și prevenirea dezastrelor - evaluarea riscului la incendii.

TRAGEDIA DIN #COLECTIV
TRAGEDIA DIN #COLECTIV

"Totul pornește de la o minciună. Un beneficiar nu știe reglementările. În momentul în care știi că legea este manipulată și știi că numărul de ocupanți limită este de 200 și tu declari 190, este o problemă, o minciună. Limita de la care o sală devine aglomerată este de 200 de persoane la parter și 150 la celelalte niveluri, plus condiția că unei persoane trebuie să-i corespundă patru metri pătrați.

Având în vedere că sălile sunt aglomerate, trebuie dotate cu sistem de desfumare — și s-a văzut lipsa desfumării (n.r. — la Colectiv), instalații de stingere a incendiului — hidranți interiori și exteriori. Toate aceste elemente vin cu cheltuieli suplimentare, dar, până la urmă, acolo se vor ține nunțile din zonă", a precizat conf.dr.ing. Daniela Teodorescu, expert tehnic, citat de Agerpres.

În acest context, arhitectul Horia Mihai Nicolescu, vicepreședinte al Asociației pentru Securitate la Incendiu (ASI), a susținut că, în România, măsurile operaționale sunt mai importante decât cele constructive și cele tehnice, iar acest lucru se poate face "apăsând pe pedala" culturii educaționale de securitate la incendiu.

"Dacă comparăm nivelul de cerințe, care înseamnă măsuri constructive, tehnice și operaționale și mă duc să-l compar cu cel american, constat că fiecare segment este amplificat. Ce pot să fac în România? Pot să compensez toată treaba cu măsuri operaționale. Noi aici stăm foarte prost. Adică să faci o cultură educațională de securitate la incendiu, ceea ce în Occident este un lucru foarte serios. Deci, cultura de securitate la incendiu este esențială la ei și cred că orice beneficiar, orice proiectant trebuie să înțeleagă că într-un spațiu de subsol cu o singură scară în spirală nu poți să bagi 300 de oameni să faci discotecă. Adică nu orice construcție se pretează la orice activitate. Dar dacă ei, acolo (n.r. — la Colectiv), aveau o echipă de intervenție, cu furtune, cu tot ce trebuie, nu se întâmpla nimic", a explicat Nicolescu.

El a adăugat că măsurile operaționale pot fi făcute oricând, fără investiții mari la început, și pot fi adaptate în funcție de schimbările legislative.

La rândul său, colonel Ionel Puiu Golgojan, reprezentant IGSU, a precizat că inspectoratele pentru situații de urgență nu emit autorizații de funcționare, ci autorizații de securitate la incendiu.

"Autorizațiile sunt emise, dacă sunt respectate reglementările la vremea respectivă și dacă sunt menținute condițiile. Partea de mentenanță (n.r. — a clădirii) nu spune că nu sunt îndeplinite condițiile. Dacă se face dovada că ele funcționează, nu se poate pune problema anulării autorizației. Autorizația se anulează numai dacă se constată diferențe între ce s-a autorizat și ce există", a mai precizat Golgojan.

Oficialul IGSU a spus, în ceea ce privește mentenanța, că aceasta se poate corecta. "Dacă se constată că nu s-a făcut, se sancționează și beneficiarul are obligația să facă mentenanța în condițiile legii", a arătat Golgojan.

Evaluarea riscului la securitate fizică a fost o altă temă abordată în cadrul aceleiași conferințe.

"O concluzie generală este că principalul element de care societatea are nevoie în acest moment este cel de conștientizare a aspectelor de securitate. De la nivelul organizațiilor care se confruntă cu tot felul de probleme și până la nivelul cetățeanului. Aș spune că ceea ce s-a întâmplat în Colectiv a fost elocvent. Pe tot lanțul acesta au fost deficiențe", a precizat Arion Stelian, vicepreședinte al Asociației Române pentru Tehnică de Securitate.

Conferința cu tema "Managementul riscului de securitate și prevenirea dezastrelor", organizată de Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, și-a propus să analizeze riscul de securitate sub cele două aspecte reglementate în România, securitatea la incendiu și securitatea fizică, sub forma a două mese rotunde, care au permis reunirea autorităților, a organizațiilor neguvernamentale și prestatorilor de servicii în domeniu.

Etichete: #Colectiv, CLADIRI INCENDII, incendii, incendiu #Colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE