Cum se decide la Spitalul Pantelimon cine trăieşte şi cine moare. Ce sancţiuni au fost aplicate



Un medic şi-a înregistrat şefa când le explică colegilor de breaslă pe cine preferă să salveze, în condițiile în care, spune șefa, medicamentele nu sunt suficiente. Șefa ATI de la Sf. Pantelimon, Laura Constantinescu, a fost înregistrată în timp ce le spune celorlați medici că fie "le dăm la ăia tineri și la ăia cu șanse", fie "nu mai avem nici pentru ăia care merită și nu ne mai interesează că ăsta e bugetul".



Cum se decide la Spitalul Pantelimon din Capitala cine traieste si cine moare
Cum se decide la Spitalul Pantelimon din Capitală cine trăieşte şi cine moare

UPDATE Şefa ATI, Laura Constantinescu, şi asistenta şefă de la Spitalul „Sf. Pantelimon" au fost suspendate din funcţie, joi, de conducerea spitalului, a anunţat purtătoarea de cuvânt de la „Sf. Pantelimon", medicul Fiorela Miţoiu.

"Şefa de la ATI şi asistenta-şefă au fost suspendate din funcţie. De asemenea, la nivelul spitalului a fost creată o comisie de anchetă, iar rezultatele le vom face publice", a declarat pentru purtătorul de cuvânt Fiorela Miţoiu.

Decizia conducerii spitalului de a suspenda cele două cadre medicale vine în urma publicării unei investigaţii în Gazeta Sporturilor (GSP). Jurnaliştii Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Marius Mărgărit au făcut publică o discuţie care a avut loc în spital, luni, 30 mai, în care şefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon" din Bucureşti, Laura Constantinescu, le explică medicilor pe cine să salveze, în condiţiile în care medicamentele nu ar fi suficiente şi, „dacă dăm la toţi, nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită", a spus ea.

"Eu am propus o chestie care mi s-a părut de bun-simț: haideți să dăm totuși la ăia tineri și la ăia cu șanse! Dacă vreți, nu am nicio problemă, îi băgăm pe toți, care cum intră la începutul lunii. Dacă pe 20 ale lunii nu mai avem medicație pentru ăia care merită, nu ne mai interesează, că atâta îi este bugetul! Deci bugetul este pe fiecare trimestru și în fiecare trimestru îl împărțim pe fiecare lună și n-am nicio problemă", a spus șefa ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon Laura Constantinescu, potrivit înregistrării prezentate de tolo.ro şi preluate de antena3.ro.

"Este prima oară când mărturia unui medic, care a adus această înregistrată la Gazeta Sporturilor, este întărită de mărturia unui om care își asumă asta. Este vorba de farmacistul spitalului Pantelimon, Mioara Duvlea, care explică cum a dispărut din tratament cel mai puternic antibiotic", spune Cătălin Tolontan.

Tolontan precizează că dezvăluirile sunt cu atât mai revoltătoare cu cât în România există un program național, foarte scump, construit exact ca pentru ca fiecare pacient critic, indiferent de vârsta, condiția sa socială și situația medicală, să fie tratat cu cele mai bune resurse în cea mai critică clipă a vieții sale.

Mai multe detalii pe tolo.ro.

Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că situația de la Spitalul Pantelimon este cunoscută, precizând că jurnalistul Cătălin Tolontan a descris doar o mică parte din problemele de acolo.

Etichete: dr Laura Constantinescu, dr Laura Constantinescu spitalul pantelimon, spitalul pantelimon

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE