Cum se poate schimba Bucureştiul: Votează cele mai bune proiecte pentru comunitate



Mai multe ONG-uri, asociaţii, fundaţii, dar şi instituţii medicale din Bucureşti au intrat în cursa pentru granturi în valoare de 100.000 de euro, bani disponibili pentru proiecte pentru comunitate. Din cele 99 de proiecte calificate în finală, 39 sunt iniţiate de ONG-uri, asociaţii şi fundaţii din Bucureşti, iar 34 dintre acestea sunt destinate locuitorilor Capitalei. Proiectele sunt extrem de variate şi vizează, printre altele, creşterea imunizării în rândul copiilor, sprijinirea bătrânilor cu probleme de sănătate, eliminarea afişajelor ilegale, creşterea numărului de cişmele în Bucureşti, dar şi sprijinirea bolnavilor de cancer sau dezvoltarea şi integrarea socială a copiilor cu autism. Mai jos puteţi vedea descrierea proiectelor înscrise în competiţie, dar şi cum puteţi vota proiectele favorite, astfel încât acestea să obţină finanţarea necesară implementării.

Cum se poate schimba Bucurestiul: Voteaza cele mai bune proiecte pentru comunitate
Cum se poate schimba Bucureştiul: Votează cele mai bune proiecte pentru comunitate
Foto: remembertoday.ro

Până pe 11 septembrie, la ora 17.00, românii pot alege proiectele favorite, înscrise în cursa pentru finanţarea oferită în cadrul celei de-a cincea ediţie a Programului de Granturi Raiffeisen Comunităţi. Dintre cele 134 de proiecte depuse până la 1 august, după verificarea eligibilităţii lor conform regulamentului, s-au calificat în finală 99, dintre care 39 sunt iniţiate de asociaţii, fundaţii şi ONG-uri din Bucureşti. Din cele 39 de proiecte propuse de asociaţiile din Bucureşti, 34 sunt destinate implementării în Capitală. Oricine poate vota şi să-i ajute astfel pe iniţiatorii proiectelor să se apropie mai mult de finanţarea necesară realizării propunerilor lor pentru comunitate. Voturile publicului au o pondere de 50% în selecţia proiectelor câştigătoare. 50% din media finală pentru fiecare proiect reprezintă nota juriului. 

Vineri, 11 septembrie, la ora 17:00, se încheie votarea de către publicul larg şi jurizarea internă a proiectelor finaliste, iar lista proiectelor câştigătoare va fi anunţată până pe 16 septembrie inclusiv, după verificarea şi validarea voturilor înregistrate. Proiectele calificate în etapa finală din acest an vor fi evaluate de 64 de voluntari Raiffeisen.

Care sunt proiectele pentru comunitate din Bucureşti

Bugetul total al programului este de 100.000 de euro, iar fiecare proiect trebuie să aibă valoarea de 45.000 lei, echivalentul a 10.000 de euro.

Proiectele înscrise de asociaţiile, ONG-urile şi fundaţiile pentru comunitatea din Bucureşti în cursa pentru aceste granturi sunt următoarele:

1. "reACT", proiect de educaţie financiară, iniţiat de Asociatia ENKIDU - Proiectul își propune să atingă cele trei teme ale finanțării:educatie financiara; servicii sociale si de sanatate; ecologie urbana. REACT își propune să aducă 3 filme care vorbesc despre influența banilor în societatea contemporană, despre ce mâncăm și cum asta ne poate influența în mod iremediabil sănătatea, cum modificăm mediul înconjurător, cu predilecție cel urban, prin modul în care ne comportăm.

Scopul principal al proiectului este dialogul cu un număr cât mai mare de liceeni, la nivel național, despre cele trei probleme cu care se confruntă societatea contemporană.

Grupul ţintă vizat îl reprezintă 3.500 de adolescenți și tineri, cu vârste cuprinse între 14-18 ani, din minimum 10 licee din București, Craiova şi Braşov. Mai multe detalii aici.

2. "Medici pentru medici", proiect iniţiat de Clubul Regal al Medicilor - Proiectul are ca obiective conştientizarea măsurilor de prevenire a sindromului de burnout în rândul personalului medical, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare activă şi asertivă şi îmbunătăţirea comunicării empatice între medic-pacient. Grupul ţintă este reprezentat de 200 de medici de toate vârstele şi genurile, din toate specialităţile, din Bucureşti/ Cluj/ Craiova/ Bacău/ Constanţa.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, sindromul burnout afectează aproximativ o treime dintre medici, rezidenţi şi asistenţi medicali. "Medicii afectaţi de sindromul burnout sunt mai predispuşi să manifeste uz de substanţe, depresie, insomnie sau rate alarmant de mari de ideaţie suicidară. Performanţa spitalelor este afectată, studiile indicând că favorizează formarea intenţiilor de a schimba locul de muncă, absenteismul sau chiar intenţiile de pensionare înainte de termen. Studiile indică rate mai mari în rândul specialitatilor chirurgie, MF, OG, oncologie, medicina de urgenta. Beneficiul proiectului consta in cresterea constientizarii doctorilor asupra problemei si consecutiv masurilor luate de crestere a calitatii actului medical", se precizează în descrierea proiectului. Mai multe detalii aici.

3. "Ajută-i să rămână împreună!", iniţiat de Touched România - Proiectul are ca scop sprijinirea a 30 de femei victime ale abuzului, violentei in familiei si excluziunii sociale. "Anual, in Romania, din cauza violentei in familie isi pierd viata sau sunt pe cale sa si-o piarda aproximativ 200 de persoane, dintre care 10% sunt copii. In Bucuresti, nu functioneaza decat doua adaposturi pentru femeile vicitime ale violentei domestice, de sase ori mai putine decat ar fi necesar si nu exista o protectie reala pentru femeile care sunt victime", se precizează în descrierea proiectului.

Touched Romania vrea să ofere prin acest proiect servicii sociale specilizate pentru un grup de 30 de persoane ( femei si copii in dificultate, victime ale abuzului si violentei domestice), adapost, consiliere psihologica si juridica, un program de reintegrare sociala inclusiv, reinsertia pe piata muncii si cursuri de calificare. Mai multe detalii aici.

4. "România terapeutică-bogății uitate, speranțe renăscute" - Asociatia Română de Balneologie vrea să promoveze turismul balnear de calitate din România, în contextul în care ţara noastră are aproximativ 8.500 izvoare termale și minerale - circa o treime din disponibilitățile Europei în acest sens. Proiectul propus de asociaţie are ca scop informarea, instruirea avizată, conștientizarea și creșterea interesului tinerilor asupra resurselor naturale ale României; crearea unei corelații între sănătate și resursele balneologice ale țării, promovarea și inducerea respectului față de acestea, precum și stimularea dorinței de dezvoltare.

Grupul țintă pentru acest proiect este constituit din 500 elevi ai liceelor bucureștene, care vor participa la cursurile susținute de către Școala Balneară; vor fi invitați profesori de geografie și biologie, iar în liceele cu profil turism, profesori ai disciplinelor de protecție a mediului și educație antreprenorială. În urma prelegerilor, în fiecare liceu se va organiza un concurs de eseuri, în urma căruia vor fi desemnați 15 câștigatori care vor fi premiați cu o tabară de 5 zile în stațiunea Bălțătești. Mai multe detalii aici.

5. "Vaccinarea - un drept fundamental la sănătate" - Fundaţia Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti vrea să limiteze riscului de îmbolnăvire, printr-o campanie pentru creșterea acoperirii vaccinale prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța imunizării, în rândul părinților, profesioniştilor din domeniul sănătăţii, educatorilor și mass-media.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă campania de informare-conștientizare privind importanța imunizării, care să reducă rata refuzului de vaccinare. De asemenea, se va organiza un dialog structurat in rândul părinților, profesioniştilor din sănătate, educatori și mass-media, în cadrul căruia vor fi prezentate date privind riscurile pentru copii si comunitatea din care fac parte, în cazul refuzului vaccinării. Iniţiatorii îşi propun să încurajeze și să faciliteze participarea părinților, educatorilor și medicilor de familie atât în luarea deciziilor de către autorități cât și în procesul de monitorizarea a procesului vaccinării, semnalarea eventualelor disfuncții, prezentarea unor propuneri de îmbunătățire. "Un obiectiv specific va fi formarea unor Comitete de medici și părinți responsabili, si o linie verde care va functiona pe durata proiectului si ulterior. Dorim sa alcatuim materiale simple si sintetice cu continut medical explicat pe intelesul tuturor", susţin iniţiatorii.

Nevoia identificată de iniţiatorii proiectului în acest caz este descrisă astfel: "Scăderea alarmantă a acoperirii vaccinale in România, reaparitia unor cazuri de boli considerate eradicate-a se vedea recente cazuri de tetanos. Încrederea publicului în vaccinuri a fost afectată. Aprovizionarea cu vaccinuri este și ea sincopată și uneori deficitară. Nevoia de informare si de educare permanenta a populatiei, privind efectele si rolul vaccinurilor, în menținerea sănătății colective precum și a riscurilor pe care le implică nevaccinarea: suferinta, boala, inavaliditate, deces. Nevoia de informare și pregătire continuă a medicilor de familie, care au atribuții privind vaccinarea, parteneriate sociale active, și dialog social. Sprijin pentru ca imunizarea să fie menţinută la o cotă ridicată".

Reamintim că rata vaccinării cu ROR a scăzut, în 2014, în Bucureşti, până la 78,3%, faţă de 97,4% în 2013, scădere obţinută şi pe fondul apariţiei unor campanii anti-vaccinare derulate de unele ONG-uri ortodoxe sau de Olivia Steer. În urma campaniei derulate de Olivia Steer, studenții la Medicină au creat o pagină de Facebook prin care şi-au propus să oprească răspândirea sfaturilor medicale din partea unei persoane fără pregătire de specialitate.

Vezi şi: GO ON, OLIVIA STEER: pagina de Facebook creată de fanii vedetei: "Oamenii au libertatea să aleagă"

6. "O lume mai sigură pentru bunicii noștri! Îngrijiri la domiciliu monitorizate prin teleasistentă!" - Asociaţia de Ajutor Mutual Bucureşti  îşi propune să ofere servicii sociale şi de sănătate pentru 100 persoane varstnice de pe raza municipiului Bucuresti, persoane cu patologii multiple aflate in stare de dependenta sau semidependenta care necesita servicii medicale integrate la domiciuliu: servicii de kinetoterapie, asistenta medicala. Acestia se afla in stare de vulnerabilitate si intampina probleme sociale multiple: starea de dependenta, probleme medicale, singuratate, venituri insuficienta, lipsa de suport din partea institutiile statului, excluziune sociala.

"Persoanele vârstnice cu patologii cronice, neurologice, cardiace, metabolice pot manifesta atacuri de panică din cauza singurătăţii şi a lipsei de comunicare cu personalul de specialitate. Serviciul de monitorizare la distanţă este gândit în mod fundamental pentru persoane care necesită o atenţie specială, pentru cei care rămân neînsoţiţi în casele lor pentru mare parte din zi, persoane care trec prin situaţii de dependenţă tranzitorie sau permanenta. Scopul proiectului îl reprezintă implementarea primei aplicații de teleasistență destinata special serviciilor de îngrijiri la domiciliu din Romania, soluție informatică bazată pe eMed Solution și Private Praxis", se arată în descrierea proiectului. Detalii aici.

7. "BIOMAT-ENDO: constructia bazei de date digitale pentru monitorizarea pacientilor cu cancer tiroidian" - Institutul Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon" îşi propune să construiască un registru naţional de cancer tiroidian, care nu poate fi atins fără existenţa unei bazei de date digitale.

"Avem peste 6500 foi de observatie (FO) ale pacientilor cu cancer tiroidian din toate zonele tarii.Cu informatiile din acestea se pot face:

-Studii epidemiologice si analize statistice matematice.

-Studiul consecintelor accidentului de la Cernobil privind incidenta cancerului tiroidian in Romania.

-Crearea registrului national de cancer tiroidian.

Se impune organizarea lor intr-o baza de date digitala, accesibila prelucrarii pe calculator.Un prim pas s-a realizat prin Programului CEx 06-11-97, finalizat cu software-ul BIOMAT-ENDO tip baza de date.

Trecerea de la foile de observatie cu multe documente medicale ce se pot deteriora in timp sau pierde, la un sistem digital de date ce urmareste in timp radioterapia, efectele ei asupra starii de sanatate a pacientului, este un deziderat ce poate fi realizat prin Proiectul propus.

Aceasta necesita timp si munca specializata (medici rezidenti, masteranzi) ce vor fi stimulati si material pentru activitatile lor", arată iniţiatorii proiectului, care mai precizează că dupa accidentul de la Cernobil, din 1986, se observa o crestere masiva a numarului de bolnavi cu cancer tiroidian.

"Dupa anul 2000 se prezinta anual in Institut peste 900 de pacienti, dintre care 600 cazuri noi. Digitalizarea informatiilor ce le avem si prelucrarile statistice ce decurg vor ajuta la stabilirea impactului acestui accident asupra populatiei tinere, reprezentând baza viitorului registru national de cancer tiroidian", mai arată iniţiatorii proiectului. Detalii aici.

8. "O viaţă mai bună pentru bolnavii oncologici" - Asociatia "I.M.P.A.C.T. - Initiativa pentru Maturizare, Preventie, Asistare, Consiliere si Training" vine cu un proiect care are ca scop ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor oncologici cu limfom, leucemie, mielom multiplu, cancer de sân, col uterin şi colon prin consilierea psihologică şi informarea atât a bolnavilor cât şi a familiilor acestora în vederea dezvoltării capacităţii lor de a face faţă situaţiei cu care se confruntă.

Obiectivele proiectului vizează: ameliorarea calităţii vieţii a 75 de bolnavi adulţi cu limfom, leucemie, mielom multiplu, cancer de sân, de col uterin şi de colon incluşi în proiect, prin acordarea de sprijin psihologic sub forma şedinţelor de consiliere psihologică individuală şi a grupurilor de suport; dezvoltarea capacităţii a 50 de membrii ai familiilor pacienţilor neoplazici implicaţi în proiect de a gestiona situaţia familială dificilă şi de a susţine emoţional şi psihosocial persoana bolnavă; creşterea nivelului de informare a aproximativ 375 de bolnavi cu limfom, leucemie, mielom multiplu, cancer de sân, col uterin şi colon cu privire la aspectele medicale ale bolilor, instituţiile care oferă servicii în domeniul oncologic şi drepturile pe care le au prin intermediul unei platforme online de suport, pe parcursul a 10 luni. Mai multe detalii aici

9. "Arta reciclării" - ONG-ul Alucro propune un proiect care are ca scop cresterea nivelului de educatie si constientizare a populatiei urbane privind protectia mediului inconjurator si starii de sanatate a populatiei, precum si imbunatatirea calitatii mediului urban din Bucuresti.

"Determinarea de atitudini ecologice prin distribuirea a minim 10.000 de materiale personalizate cu informatii despre impactul social si de mediu a alegerilor zilnice, prezentarea alternativelor si solutiilor fezabile care urmaresc dezvoltarea durabila si promovarea proiectului. Implicarea a minim 80 persoane din grupul tinta pentru executarea de obiecte cu design inovator confectionate din doze de aluminiu in vederea organizarii de expozitii publice in 4 galerii comerciale. Expozitiile vor fi insotite de campanii de sampling, distribuirea de materiale personalizate cu design si continut inovator si persuasiv (carnet lista de cumparaturi, carnet To-Do-List etc. cu mesaje care sa creeze legatura dintre activitatea cotidiana si solutii fezabile de dezvoltare durabila: paginile To-Do-List vor contine mesajul „Sa colectez selectiv"„Sa inlocuiesc bazinul de toaleta cu unul cu consum reglabil" etc, filele pentru listele de cumparaturi vor contine footer „Ambalajele trebuie colectate selectiv)", se precizează în descrierea obiectivelor proiectului. Mai multe detalii găsiţi aici.

10. S.A.F.A.R.I. (Stimularea Abilitatilor Financiare si Antreprenoriale prin Reteaua Internet) - Fundatia Romana pentru Persoane cu Handicap Vizual "Prietenii Nevazatorilor" a iniţiat un proiect care raspunde necesitatilor de informare si dezvoltare a abilitatilor financiare si culturii antreprenoriale in randul tinerilor cu dizabilitati, în contextul în care, potrivit iniţiatorilorl, programele educationale actuale nu sunt calibrate pe specificul acestei categorii de tineri din perspectiva financiara, sociala si legislativa.

Scopul proiectului îl reprezintă initierea tinerilor cu dizabilitati in domeniul financiar bancar.

"Propunem un curs accesibilizat de educatie financiara si antreprenoriala editat in fisiere AVI postate pe retelele online ale FRPHV si partenerilor si un site crowdfunding destinat motivarii spiritului antreprenorial al cursantilor", se arată în descrierea proiectului.

Unul dintre obiectivele proiectului vizează cresterea accesului la educatia financiara prin atragerea a 200 tineri cu dizabilitati in programul educational nonformal – formatul cursurilor si posibilitatea accesarii lor de la domiciliul beneficiarului prin retele online va raspunde atat nevoii de accesibilizare informationala, cat si problemei de mobilitate fizica specifica persoanelor cu dizabilitati a caror eventuala deplasare la o sala de curs ar fi in general inconfortabila. Mai multe detalii aici.

11. "Copii veseli azi, Adulti echilibrati si responsabili maine!" - Fundatia Bucurestii Noi propune un proiect care vizează îmbunătăţirea contextului social local prin dezvoltarea unui program care conține 3 arii de activitate: psihomotorie, intelectuală – pentru copii neurotipici sau cu tulburări de dezvoltare– și motivațională pentru studenți din facultăți de psihologie, educație și kinetoterapie.

Beneficiari direcți ai proiectului vor fi cel puțin 120 de copii (3 și 12 ani - cel puțin 80 provenind din situații de risc care vor avea acces gratuit) și cel puțin 20 de studenti sau tineri absolventi. În cadrul proiectului vor fi considerați copiii în situațiile urmatoare de risc: tulburări de dezvoltare, familii monoparentale, familii de adopție, venituri mici, probleme sociale (ex. alcoolism).

Obiectivele proiectului sunt:

1. Îmbunătățirea funcției psihomotorii a cel puțin 100 de copii din care cel puțin 70 aflați în situații de risc, prin: consiliere psihologică în scopul prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament prin Sandplay. Reabilitare fizică prin kinetoterapie și prin utilizarea aplicației MIRA. Dezvoltare emoțională prin Art Therapy care permite creșterea conștiinței de sine, înfruntarea situațiilor de dificultate și stres, experiențe traumatice, îmbunătățirea abilităților cognitive.
2. Îmbunătățirea capacității de învățare a cel puțin 20 de copii din care cel puțin 10 aflați în situații de risc, dezvoltând un afterschool.
3 Implicarea activă a cel puțin 20 de studenți sau tineri absolvenți din domeniile kinetoterapie, psihologie și educație. Prin activități clar structurate și coordonate de un specialist expert, voluntarii vor aplica cunoștințele dobândite pe parcursul formării academice și să deprindă noi abilități și atitudini în lucrul în echipă. Mai multe detalii aici

12. "Alimentaţia copiilor cu boli grave" - Asociatia M.A.M.E. isi propune sa sprijine 47 de copii cu boli grave si 40 de parintii, beneficiari ai asociatiei, prin oferirea de informatii privind alimentatia sanatoasa adaptata nevoilor lor de nutritie, astfel incat sa ajute procesul de vindecare si sa imbunatateasca calitatea vietii acestora.

Obiectivele proiectului sunt următoarele:

1. Crearea unui material informativ privind alimentatia sanatoasa, o brosura ce se va numi "Cum sa ne hranim sanatos?", ce va fi accesibila pentru cei 276 de beneficiari ai asociatiei si pentru alte minim 1000 de persoane ce vor accesa varianta online a brosurii pe site-ul asociatiei;

2. Organizarea a 6 workshop-uri cu tema "Cum sa ne hranim sanatos? prin care vom informa si educa 47 de copii cu boli grave si 40 de parinti, beneficiari ai asociatiei, cu privire la necesitatea si importanta unei alimentatii sanatoase;

3. Organizarea unei tabere de nutritie pentru 20 de copii care s-au confruntat cu o boala grava. Detalii aici.

13. "Mai Voios, mai Sanatos!" - Fundatia Inocenţi - Filiala Bucuresti vrea să uşureze şi să normalizeze experienta spitalizarii copiiilor din I.O.M.C. "Alfred Rusescu" Bucuresti, prin lucrul terapeutic cu povesti si art terapie pe de o parte si pe de alta parte prin oferirea accesului la o biblioteca bogata in resurse pentru copii si parinti.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Diminuarea anxietatii si a stresului cauzate de interventii medicale la peste 400 de copiii spitalizati, cu varste cuprinse intre 4 -18 ani, prin activitati eduational-terapeutice in saloane si Camera de Joc timp de 11 luni.

2. Cresterea compliantei copiilor la tratament prin adoptarea unei atitudini pozitive a peste 150 de parinti si a personalului medical, care va conduce la o relationare mai eficienta iar procedurile medicale vor fi mai usor de realizat.

3. Dezvoltarea imaginatiei, placerea lecturii si a invatarii, ajutand peste 400 de copii sa isi petreaca timpul in spital in mod constructiv prin accesul nelimitat la carti si materiale educationale din Biblioteca Inocenti. Mai multe detalii aici.

14. "Răzuieşte Bucureştiul" - Asociația „România prinde rădăcini" vrea să scape Capitala de afișaje ilegale. "Bucureștiul este acoperit de afișe lipite oriunde. Efectele negative sunt multiple: poluarea propriu-zisa cu tone de hârtie, mizerie, exemplu educational negativ pentru tineri. Prin răzuirea afișelor, echipele noastre atrag atenția asupra fenomenului, acum tratat cu nepăsare de locuitori și cu o lipsă de bun simț de administrație. Locuitorii Bucureştiului vor fi invitați sa facă fotografii cu locurile cu afișe ilegale și să le posteze pe site-ul si pagina de facebook a www.rpr.ro. Vom prezenta imaginile primite într-o "galerie de orori" pe care o vom supune atentiei Primăriei Capitalei, presei, alegatorilor, alesilor", arată iniţiatorii proiectului, care vor ca acest subiect să ajungă în dezbatere publică şi să se ajungă la promovarea unui set de reguli comunitare privind publicitatea stradală pe care Consiliul General va fi determinat să le adopte. Detalii aici.

15. "Învingem cancerul prin psihoterapie" - Asociatia Devision vrea să-i ajute pe bolnavii de cancer printr-o informare corectă în ceea ce privește boala, evoluție, tratament, importanța psihoterapiei pentru vindecare, drepturile pacientului, acces rapid la psihoterapie online și grupuri de suport în contextul în care în România există doar 1 psihoterapeut la 17 mii de bolnavi.
Obiectivele proiectului sunt:

"Beneficiarii principali ai proiectului sunt 8000 de bolnavi de cancer din țară, fără limită de vârstă, interesați să afle mai multe informații despre boală, cum îi poate ajuta psihoterapia, informații utile despre legislație, dietă, drepturi și cel putin 500 de bolnavi care vor fi implicați direct în psihoterapia online și grupurile de suport. Beneficiarii indirecți sunt familiile bolnavilor care au acces mai facil la informații avizate pentru a înțelege etapele bolii și a-i sprijini mai mult.

Ne propunem să îndeplinim scopul și obiectivele proiectului prin trei tipuri de activități:informare prin intermediul website-ului, psihoterapie online și răspunsuri la întrebări pe website și grupuri de suport organizate lunar, timp de 6 luni, de psihoterapeuți în București cu bolnavi care vin din toată țara la spitalele bucureștene", se precizează în descrierea proiectului. Detalii aici.

16. "Pasi in Tandem" - Asociatia TANDEM vrea să iniţieze in dans 20 adulti si 10 copii cu deficiente de vedere si insusirea metodei specifice de predare a dansului pentru nevazatori de catre 10 dansatori profesionisti, studenti la coregrafie si kinetoterapeuti.

Obiectivele specifice proiectului sunt:

- organizarea a 3 cursuri de dans pe saptamana (2 cursuri pentru adulti si unul pentru copii) sub indrumarea a 2 profesori de dans care au participat in primavara 2015 la atelierele de dans conduse de Kjersti Engebrigtsen, dansatoare si coregrafa norvegiana care are o metoda dezvoltata pe parcursul a 20 de ani in Norvegia si care are la activ spectacole premiate la care au luat parte dansatori nevazatori si dansatori profesionisti si cateva proiecte europene in Spania, Portugalia, Estonia, Franta si Norvegia.

Proiectul se va desfasura în Bucuresti, iar grupul tinta este format din 20 adulti (de ambele sexe) si 10 copii cu deficiente de vedere si 10 dansatori profesionisti, studenti la coregrafie si kinetoterapeuti. Detalii aici

17. "Direcţie pentru sănătate" - Asociatia Daruieste Viata îşi propune să realizeze în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias un sistem modern de semnalizare a tuturor traseelor catre sectii, inclusiv semnalizarea cabinetelor cu numele medicilor, a laboratoarelor, birourilor si a tuturor spatiilor de interes pentru pacienti, utilizand modele de semnalizare din clinici din vestul Europei.

Obiectivele proiectului sunt:

1.Identificarea traseelor de la fiecare cale de acces in spital pana la fiecare sectie, cabinet, sala de tratament etc, in vederea intocmirii unui plan logic de semnalizare a acestora, care sa asigure un mod vizibil si usor de urmat de catre orice persoana care ajunge in spital.
2. Identificarea destinatiei fiecarei incaperi, in vederea semnalizarii acestora, precizand specificul incaperii si numele medicului/specialistului care isi desfasoara activitatea in acea incapere.
3.Implementarea sistemului de semnalizare, astfel incat orice pacient sau apartinator sa identifice usor si fara ajutor traseul de urmat de la oricare intrarea in spital pana la punctul de interes.

"Grupul tinta il reprezinta cei peste 150.000 de pacienti si apartinatori care ajung anual in Spitalul Universitar de Urgenta Elias, cei peste 2000 de medici, asistente, infirmiere si personal auxiliar, precum si personalul de paza.

Proiectul va aduce beneficii atat pacientilor si apartinatorilor, dar si personalului care nu va mai petrece timp indrumand si explicand cum se ajunge de la o sectie la alta sau de la un cabinet la altul", se precizează în descrierea proiectului. Detalii aici.

18. "HABARNAM – terapie prin arta pentru copii cu afectiuni oncologice" - Merci Charity Boutique vrea să-i ajute pe 60 de copii (4-18 ani) bolnavi de cancer in stadii diferite ale bolii, pacienti ai Institutului Oncologic Bucuresti, sectia de oncopediatrie. Copiii vor beneficia de proiect prin participarea la atelierele derulate in spital si la vizite din institutiile de cultura in functie de starea de sanatate a copilului din acel moment si de acceptul doctorului sub ingrijirea caruia fiecare copil se afla.

"Diagnosticarea unei afectiuni maligne, evolutia bolii si multitudinea de investigatii si tratamente pentru un pacient oncologic reprezinta tot atatea surse de stres emotional si afectiv. In cazul copiilor cu afectiuni oncologice, suportul psihosocial este foarte important deoarece exista copii veniti din zone indepartate, pe care parintii nu ii pot insoti in spital si atunci acestia simt lipsa familiei si se pot izola; unii copii fac tratamente mai agresive de lunga durata, exista copii care in urma interventiei chirurgicale si-au pierdut o mana, un picior. Toate aceste situatii au consecinte de ordin emotional care pot determina izolare, anxietate, depresie si alte stari negative asociate.

60 de copii, pacienti ai Institutului Oncologic isi vor exprima emotiile generate de boala in cadrul unor ateliere creative (arte vizuale, art food, autoexprimare) in spital si isi vor imbunatati abilitatile de relationare cu parintii, doctorii prin participarea la spectacole in afara spitalului.

Obiectivele proiectului sunt:

- Implicarea a 60 de copii de la Institutul Oncologic Bucuresti in 6 ateliere creative derulate in spital si in 6 vizite la teatru, circ, balet, film. Rezultatele asteptate din participarea la aceste experiente sunt: acceptarea spitalizarii, complianta fata de tratament, managementul durerii, reducerea anxietatii fata de procedurile medicale.

- Imbunatatirea relatiei parinte-copil pentru acei copii care vor fi insotiti de parintii - voluntari in vizitele in institutii culturale, prin crearea unei experiente pozitive parinte – copil.
- Folosirea produselor obtinute in atelierele de creativitate (ex: desene ale copiilor) pentru crearea unor produse care vor asigura sustenabilitatea proiectului pentru anul urmator: sacose de panza, tricouri, agende cu desenele copiilor.
- Copiii vor fi la acelasi nivel de educatie culturala cu copiii sanatosi, care au acces la educatie in mod neintrerupt", se arată în descrierea proiectului. Detalii aici.

19. "O sansa la educatie - O sansa la viata" - Crucea Rosie Sector 1 vrea să elimine prin acest proiect variabilele din spatele procesul de invatare astfel incat diferentierea elevilor sa se faca dupa capacitatea lor intelectuala. "La o prima vedere zona Sectorului 1 al capitalei poate fi considerata o zona norocoasa, cu venituri considerabil mai mari decat in alte parti ale tarii.Totusi aceasta concluzie poate fi una gresita,din cauza discrepantei dintre paturile sociale.Organizatia noastra doreste sa se adreseze acestei probleme,in special la nivelul tinerilor si elevilor.O parte a diferentelor obtinute la notarea copiilor in timpul scolii nu este datorata doar capacitatii lor intelectuale si volumului muncii depuse, ci poate fi cauzata de probleme mai adanci,cum ar fi alimentatia,mediul familial sau calitatatea instrumentelor cu care se desfasoara procesul de invatare.

Organizatia noastra doreste sa imbunatateasca rezultatele scolare ale copiilor din Sectorul 1 care provin din familii cu o situatie financiara precara, elevi predispusi la diferite riscuri cum ar fi abandon scolar, excluziune sociala sau inadaptalitate socio-profesionala. Cele 3 obiective ale proiectului sunt:
1.0% Abandon scolar in cadrul grupului tinta si scaderea absenteismului scolar.
2.O imbunatatire a rezultatelor scolare ale elevilor cu minim 20%.
3.O schimbare a modului de viata a beneficiarilor astfel incat acestia sa simta apartenenta la grup si comunitate, sa se simta inclusi in societate, sa inregistreze o crestere a stimei si respectului de sine si sa prezinte o stare generala de bine.

Proiectul se adreseaza unui numar de 50 de elevi de pe raza sectorului 1 al Capitalei cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani, proveniti din familii cu predispozitie la risc ( familii cu situatie financiara precara, monoparentale, grupuri etnice sau sociale predispuse discriminarii sau excluziunii sociale)", arată iniţiatorii proiectului, precizând că vor acoperi nevoile primare ale beneficiarilor astfel incat acestia sa se poata concentra pe dezvolatrea lor personala. Mai multe detalii aici.

20. "Sange pentru viata - partea a 2-a" - Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr Carol Davila" Bucuresti, UMF Bucuresti, vrea să realizeze prin acest proiect dotarea unitatii de transfuzii cu aparatura care sa asigure depozitarea si transportul sangelui si produselor derivate necesare, pentru crearea unei banci locale. "Transfuzia de sange poate salva vieti, de rapiditatea instituirii transfuziei necesare depinzand viata bolnavilor in situatii de urgenta.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Achizitionarea unei combine frigorifice tip banca de sange - plasma

2. Achizitionarea unui sistem de transport in conditii optime pentru sange si plasma

3. Achizitionarea unui termostat necesar pentru prelucrarea rapida a probelor de sange

4. Achizitionarea unui agitator pentru trombocite

5. Achizitiile se efectueaza cu scopul de a crea o rezerva de sange si derivate in spital, astfel incat sa se poata institui transfuzia cat mai rapid pentru situatiile de urgenta

6. Asigurarea calitatii rezervelor de sange si derivate prin pastrarea in conditii optime de temperatură

Grupul tinta îl reprezintă pacientii care au nevoie de transfuzie de sange si preparate de sange. In ultimul an 2335 de pacienti au beneficiat de transfuzii. De remarcat cresterea anuala a numarului de pungi administrate, prin dublarea acestui numar de la an la an, fapt ce denota preocuparea pentru cresterea calitatii actului medical si grija continua pentru pacient. In medie anual creste numarul de pacienti transfuzati cu 25% (1700 in 2012, 2000 in 2013 si 2335 in 2014)", se arată în descrierea proiectului. Mai multe detalii aici.

21. "Rugby Comunitar" - ACS Soimii Bucuresti vrea să se ocupe de formarea şi educarea tinerilor din Bucureşti prin sport. "Programul RUGBY COMUNITAR: Educaţie prin rugby îşi propune să exploateze resursele de care dispun autoritatile locale din Bucureşti: parcurile, terenurile şi sălile de sport ale şcolilor generale. Venind în sprijinul comunităţii, ACS Soimii Bucuresti va oferi copiilor şi tinerilor un loc de recreere, dar şi unul unde pot învăţa ABC-ul rugbyului de performanţă. Sportul trebuie să devină o alternativă solidă la găşti, droguri, alcool, fumat. Sportul poate reprezenta un drum în viaţă pentru mulţi dintre tinerii locuitori ai comunitatii. Conceperea şi susţinerea unui program de antrenament de continuitate şi realizarea de evenimente cu scopul atragerii a cât mai multor copii şi tineri către terenul de joacă este obiectivul prioritar al proiectului", se arată în descrierea făcută de iniţiatorii proiectului. Detalii aici.

22. "Consolidarea serviciului mobil de ingrijire paliativa pentru copii boli nevindecabile internati in Spitalul Marie Curie"- Fundatia HOSPICE Casa Sperantei vrea să vină în sprijinul micuţilor cu boli incurabile. Proiectul pe care fundaţia îl propune are ca scop îmbunătăţirea calitatii vietii pacientilor copii internati in Spitalul Marie Curie, printr-un serviciu complex mobil de ingrijire paliativa pediatrica. Serviciul este cost-eficient si complementar interventiilor acordate in spital.

Obiectivele proiectului sunt:

- Acordarea de sprijin interdisciplinar (medical, psiho-emotional si social) pentru copii cu boli incurabile internati in Spitalul Marie Curie

- Sprijinirea familiilor pentru a face fata provocarilor complexe asociate cu boala incurabila

Grupul tinta vizat este format din 100 copii (cu varste intre 0 si 15 ani) afectati de boli limitatoare de viata in stadii avansate. Copiii vor primi din partea echipei HOSPICE ingrijire specializata pe durata internarii, complementara cu cea primita in spital. O parte dintre copii vor fi preluati ulterior in celelalte servicii ale Fundatiei (ingrijire la domiciliu, centru de zi, scoala HOSPICE), in cazul in care provin din Bucuresti sau zonele invecinate. Mai multe detalii aici.

23. "Carticica Mariuca si bunicuta" - Crucea Rosie Romana vrea să ajute cel putin 750 copii din Sectorul 4, cu varsta intre 3-6 ani care frecventeaza gradinita, sa detina cunostintele de baza pentru a reactiona proactiv si adecvat intr-o situatie de urgenta. Printre obiectivele proiectului se numără şi elaborarea si publicarea a cel putin 750 carticele "Mariuca si bunicuta", in care sa fie povestita o intamplare legata de un accident casnic suferit de bunicuta, soldat cu o fractura care o imobilizeaza si modul adecvat in care a reactionat Mariuca pentru a o salva.

Iniţiatorii mai vor ca prin acest proiect să obţină o schimbare de atitudine la nivelul familiei si comunitatii cu privire la nivelul de cunostinte si abilitati pe care le poate dobandi un copil cu varsta intre 3-6 ani pentru a reactiona prompt si eficient intr-o situatie de urgenta. Detalii despre proiect aici.

24. "Am autism, dar pot invata!" - Asociatia Help Autism vrea să crească gradul de incluziune in invatamantul de masa pentru 48 de copii din Bucureşti şi Ilfov ce au trecut prin procesul de recuperare terapeutica de unu la unu, prin includerea lor in programe de dezvoltare a abilitatilor de: comunicare, socializare si psihomotrice, ce se va desfasura pe o perioada de 4 luni.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Dezvoltarea abilitatilor de comunicare, socializare si psihomotrice pentru 36 de copiii cu varsta intre 3 si 7 ani cu scopul integrarii lor in gradinita/scoala prin aplicarea programului de socializare si dezvoltare a abilitatilor psihomotrice prin exercitii fizice, ateliere educationale si programe de stimulare a verbalizarii.

2. Dezvoltarea limbajului verbal pentru 12 copiii cu varsta intre 2-5 ani prin desfasurarea activitatilor de logopedie si stimulare a verbalizarii, pentru integrarea lor in gradinita.

3. Consilierea a 96 de parinti (48 de familii) ai copiilor cu TSA din program in problemele ce pot aparea in integrarea celor mici in invatamantul de masa. Acest lucru se va face prin intermediul sesiunilor de workshopuri, in care se vor transmite informatii de integrare in gradinita si scoala, vor fi exemplificate situatii de caz, cum sa abordeze problematica autismului in colectivitate si pasii de urmat in situatia in care intampina discriminarea.

Grupul tinta vizat este constituit din 48 de copii diagnosticati cu tulburare de spectru autist, cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani, din Bucuresti si Ilfov, ce au urmat programul de terapie de unu la unu si au dobandit o serie de abilitati de integrare in gradinita si scoala, dar care au nevoie, in continuare, de sprijin specializat. Detalii aici.

25. "Violul - o realitate cunoscuta dar in realitate necunoscuta!" - Societatea Biblica Interconfesionala din Romania vrea să vină în sprijinul femeilor abuzate sexual care dezvolta sentimente de rusine si culpabilitate care le impiedica sa vorbeasca despre aceasta trauma si sa declare fapta la politie. Potrivit iniţiatorilor proiectului, aceste femei rămân victime in anonimat si incurajeaza astfel acest fenomen. "Abuzul este mult mai frecvent in zone rurale cu saracie si lipsa de educatie. Proiectul isi propune ca prin grupurile de suport sa restructureze atitudinea acestor femei fata de trauma si viitorul lor dar si a mentalitatii prin care femeia este invinovatita pentru viol. Vom realiza si un material ajutator. Scopul proiectului este incurajarea femeilor abuzate de a vorbi despre trauma si sprijinul acordat pentru refacerea increderii si stimei de sine. Odata depasita aceasta trauma femeia va fi capabila sa se reintegreze social, sa-si intemeiezi o familie si sa traiasca maternitatea cu bucurie", susţin iniţiatorii.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Organizarea a 4 grupuri de suport si consiliere psihologica pentru femeile abuzate. Fiecare grup va avea intre 8 si 10 participante. Grupurile se vor desfasura la Bucuresti. Se urmareste restructurarea personalitatii femeii abuzate si recastigarea increderii si stimei de sine pentru o viata cat mai normala.
2. Conceperea, realizarea si distributia unui material continand marturii si concluzii ale femeilor participante care va incuraja femeile sa vorbeasca despre acest tip de trauma si sa le redea curajul de a trai.
3. Organizarea a doua seminarii de dezbatere la care vor lua parte participantele la proiect, asociatii de profil, studenti ai facultatilor de drept, psihologie si asistenta sociala, medici, avocati si preoti si reprezentanti ai mass media. Aceste seminarii vor avea loc dupa 6 luni de la inceperea proiectului si in ultima luna a proiectului. Temele abordate vor viza consecintele fizice, sociale si spirituale ale violului si cum poate fi diminuat acest fenomen.

Grupul tinta principal va fi format din 40 de femei, victime ale abuzului sexual, cu varsta cuprinsa intre 17-35 ani care locuiesc in Bucuresti (pot proveni si din alte localitati).

Beneficiarii proiectului includ studentii facultatilor de psihologie, drept, asistenta sociala si teologie din Bucuresti (care vor participa si la seminariile dezbatere ) si din alte centre universitare (care vor beneficia de manualul final). Numărul total de beneficiari se ridică la aproximativ 2000 studenti si specialisti, conform iniţiatorilor proiectului. Detalii aici.

26. "Viata mea este importanta!" - Fundatia Chance For Life vrea să susţină dezvoltarea deprinderilor de viata sanatoasa, asumarea unei diete echilibrate si constientizarea importantei alimentatiei sanatoase pentru 90 copii si tineri din grupuri de risc printr-un program individualizat de management alimentar, ateliere de lucru si activitati sportive timp de 8 luni.

Obiectivele proiectului sunt:

1.Sa dezvolte deprinderile de viata pentru 90 de copii si tineri din grupuri vulnerabile prin participarea acestora la activitati de educatie alimentara si de sanatate, grupuri de lucru si activitati sportive indoor si out-door, realizate impreuna cu specialisti in domeniu.

2.Sa creeze deprinderi alimentare si comportamente de cumparare pentru imbunatatirea nivelului de independenta pentru 9 tineri institutionalizati, cu HIV-pozitiv, prin participarea acestora la un program educational de management alimentar individualizat, structurat in iesiri la cumparaturi si activitati de gatit.

3.Sa informeze comunitatile si ONG-urile partenere din care fac parte familiile copiilor si tinerii despre importanta unui stil de viata sanatos prin organizarea a 6 sesiuni de informare a acestora, realizarea a 200 de brosuri cu informatii despre regimul alimentar echilibrat si lansarea unei platforme online interactive, dedicata persoanelor care lucreaza cu tineri cu afectiuni care le ameninta viata.

Grupul tinta vizat este format din:

"- 20 de copii inteligenti, din familii sarace (defavorizate social si economic) din Bucuresti, cu varste cuprinse intre 7-15 ani;
- 9 tineri cu dizabilitati, cu HIV-pozitiv, institutionalizati, beneficiari ai programului Speranta Pentru Azi, din localitatea Vidra, judetul Ilfov, cu varste intre 24-35 ani
- 61 tineri cu cerinte educative speciale (CES) din Bucuresti si Ilfov, cu varste intre 15-35 ani (cu CES si/sau cu HIV-pozitiv,institutionalizati)", potrivit descrierii proiectului. Detalii aici.

27. "Green energy - revitalizare urbană a CET Grozăvești" - ExpertForum (EFOR) vrea să contureze o viziune, vizibilitate şi susţinere publică importantă pentru ideea de restrângere spaţială a CET-ului prin retehnologizare şi invadare a spaţiului disponibilizat cu vegetaţie (extinderea Grădinii Botanice), evenimente culturale şi incubatoare de industrii creative, în parteneriate.

Obiectivele proiectului sunt:

a. Realizarea unei analize-ghid de acţiune despre cum se pot reconverti urban, la standarde de sec XXI, vechi platforme industriale dezafectate din oraşele româneşti, cu conservarea patrimoniului unde e cazul; metodologia ar proteja vaste terenuri intravilane disponibilizate faţă de dezvoltările urbanistice de slabă calitate, lipsite de viziune şi funcţionalitate publică modernă, cum am văzut în ultimii 15 ani.
b. Punerea Dâmboviţei pe harta mentală, eco-culturală a oraşului, ca loc unde "se întâmplă lucruri", ca parte din efortul mai larg al societăţii civile în programul "Dâmboviţa –Smart River" ce acoperă cursul apei de la Lacul Morii până la Lacul Văcăreşti (recent aprobat ca parc natural urban).
c. Mobilizarea de suport public în favoarea acestei transformări, print consultări şi evenimente culturale neconvenţionale în zona CET–Grădina Botanică, centrate pe "energie curată" invadată de vegetaţie exotică+recuperarea memoriei prin valorificarea clădirilor de patrimoniu industrial. Mai multe detalii aici.

28. "Facultatea ECO" - Asociatia Ecoteca vrea să formeze deprinderi in ceea ce priveste colectarea selectiva a deseurilor si reciclarea lor, aplicarea de metode inovatoare de valorificare a deseurilor, contribuind astfel la dezvoltarea domeniului si la indeplinirea tintelor impuse la nivel european.

"Pentru a ne indeplini scopul, vom implementa un program pilot in 2 facultati din Bucuresti, prin care:

- vom pune la dispozitia facultatilor infrastructura si vom asigura colectarea selectiva a deseurilor, impreuna cu profesorii si studentii voluntari;
- vom informa si vom educa studentii, cadrele didactice, personalul administrativ, dar si alti stakeholderi, referitor la managementul deseurilor;
- vom incuraja reciclarea creativa a deseurilor, prin procedee inovatoare de valorificare;
- vom amenaja, din deseuri, spatii de relaxare accesibile publicului larg.

Facultatile cu care vom colabora sunt: Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor - Universitatea Politehnica din Bucuresti si Facultatea de Hidrotehnica - Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti.

Cei mai importanti beneficiari vor fi studentii voluntari, care vor putea experimenta provocarile domeniului inca din facultate si vor putea contribui la reformarea unui sector slab dezvoltat in Romania.

In mod direct, ne vom adresa unui numar de peste 2.600 de studenti din cele 2 facultati, alaturi de care vom implementa proiectul. Vom implica de asemenea 5 cadre didactice si 2 membri ai personalului administrativ. De asemenea, vor fi cooptati numerosi stakeholderi din domeniu, pentru a ne sprijini in dezvoltarea proiectului: companii din industria reciclarii impreuna cu angajatii lor, autoritati publice, alte organizatii interesate de reciclare si eco-inovare, publicul larg etc", se arată în descrierea proiectului. Detalii aici

29. "Cișmele pentru București" - Asociatia Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis vrea să se asigure dreptul fundamental privind accesul la apa potabilă prin amenajarea unei rețele de cișmele și țâșnitori în București și, totodată, responsabilizarea Consiliului General din Cadrul Primăriei Municipiului București pentru a lua decizii, pe termen mediu și lung, în beneficiul populației.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Strângerea a 5000 de semnături prin intermediul unei petiții care va cuprinde solicitările locuitorilor din București referitoare la nevoia de acces la rețeaua de cișmele și țâșnitori din București, fapt ce va avea impact asupra reducerii cantităților de PET-uri și implicit asupra calității mediului urban.

2. Realizarea unei hărți interactive, online, cu rețeaua deja existentă de cișmele și țâșnitori din București, care să permită utilizatorilor online să adauge puncte de interes în ceea ce privește nevoia amplasării și/sau amenajării de cișmele și/sau țâșnitori.

3. Redactarea unui proiect de Hotarare de Consiliu General care va cuprinde solicitările cetățenilor exprimate în petiție și harta interactivă online. Documentul va fi depus spre analiză și vot către Consiliul General al Primăriei Municipiului București. Detalii suplimentare despre acest proiect găsiţi aici.

30. "Parteneri de Zbor!" - Asociatia Centrul Roman pentru Educatie Artistica si Sociala - CREAS îşi propune să protejeze pasarile salbatice (peste 90 adulti si 720 pui) din Bucuresti prin formarea a 20 specialisti, studenti ai USAMVB, si totodată să constientizeze 3000 de persoane. Pentru proiect se vor selecta 20 de studenti, cu vârste cuprinse între 18 – 40 ani, inscrisi la facultatile de preferinta ale USAMV: biologie, ingineria mediului, biotehnologii, agricultura, horticultura, zootehnie, silvicultura si medicina veterinara.

Obiectivele proiectului sunt:

1.Protejarea populatiilor de pasari salbatice din zona campusului U.S.A.M.V. Bucuresti si parcul Herastrau prin montarea si monitorizarea a 150 cuiburi si 10 hranitori si hranirea lor. Se creaza conditii de habitat pentru peste 90 adulti pasari insectifere, granivore,rapitoare (pitigoi,ticlean,cinteza,botgros,florinte,sticlete s.a.) si peste 720 pui. Se vor hrani zilnic pe perioada decembrie-martie.

2.Formarea a 20 de specialisti(studenti USAMVB) si educarea publicului tanar (3000 studenti si altii) in tematica conservarii biodiversitatii. Studentii vor monitoriza cele 150 de cuiburi, vor pune hrana zilnic pe perioada iernii si vor monitoriza activitatea pasarilor. Vor disemina informatiile catre 3000 persoane.

3.Consolidarea parteneriatului CREAS – USAMVB-Societatea Ornitologica din Romania prin crearea unei retele active de voluntari activi in protejarea pasarilor salbatice. Cuiburile și hranitorile vor fi active dupa finalizarea proiectului,continuand hranirea pasarilor. Detalii aici

31. "Gata sa Ajungem MARI" - Asociatia Lindenfeld îşi propune sa formeze o comunitate de tineri institutionalizati pregatiti pentru intrarea pe piata muncii, constienti de resurse si oportunitati si gata sa se organizeze in echipe si sa se sprijine unii pe altii, neavand indrumare si sustinere de la familie sau Protectia Copilului.

Obiectivele proiectului sunt:

– Instruirea a 60 de tineri institutionalizati intre 14 si 19 ani, cu privire la intretinerea unei gospodarii, plan de economii, cerere-oferta, resurse pe piata muncii, dar si initierea unei mici afaceri, pe parcursul a 6 luni, prin ateliere/ vizite educationale saptamanale.

– recompensarea a 20 dintre beneficiarii atelierelor (cu performante in cadrul atelierelor si lideri ai grupurilor) prin instruire avansata in cadrul unei tabere cu accent pe antreprenoriat.

– formarea unui grup de networking compus din 60 de tineri institutionalzati si 30 de voluntari care le vor deveni mentori si indruma si dupa inchelerea atelierelor.

Grupul tinta vizat este alcătuit din 60 de tineri intre 14 si 19 ani beneficiari ai sistemului de Protectie a Copilului din sectoarele 1, 2, 3 si 6, din centre de plasament, centre de primire in regim de urgenta, centre de zi, apartamente de tip familial, sistemul de asistenta maternala. Majoritatea merg la scoli normale, o parte dintre ei la scoli speciale sau de meserii. Conform iniţiatorilor, aproape toti au probleme scolare, unii fiind in pragul abandonului scolar si neavand nicio perspectiva. Detalii despre proiect aici.

32. "Pinocchio merita un zambet" - Asociatia CSR Mindset îşi propune să crească şansele de integrare a unor copii cu risc major de a ajunge in strada prin focusarea lor catre activitati practice in functie de abilitati. Proiectul vizează sustinerea unor evenimente lunare, care sa ii sprijine in identificarea abilitatilor si dezvoltarea lor, prin implicarea constanta a voluntarilor.

Obiectivele proiectului sunt:

"1: Proiectul isi propune identificarea aptitudinilor celor 50 de copii prin intermediul unei fise de anamneza deja conceputa de psihologii voluntari ai proiectului. Evaluarea si monitorizarea indicilor aptitudinali (atentie, memorie, rationament, etc) se va realiza de catre psihologi in baza feedback-ului voluntarilor. Acestia vor "adopta" pentru minimum 3 luni cate un copil si vor interactiona cat mai des prin grupul de Facebook si prin vizitele la centru, completand fisa de anamneza dupa fiecare intalnirile cu copiii.

2: In baza aptitudinilor identificate vom crea evenimente lunare tematice pentru a incuraja interactiunea in grup dintre voluntari si copii, pornind de la o pasiune comuna - fotbal, inot etc.

3: Incurajarea inscrierilor copiilor in activitatile pentru care au abilitati, motivarea continuitatii si a rezultatelor prin premii: bilete la meciuri, filme, iesiri in parc, la munte etc.

Grupul tinta vizat: In medie, in Centrul de Plasament Pinocchio din Bucuresti sunt 50 de copii intre 3 si 18 ani care provin din familii sarace, monoparentale, parinti analfabeti care traiesc in case nationalizate sau ghetouri. Copiilor le lipsesc notiunile elementare de igiena zilnica, au rezultate slabe la scoala, nu sunt incurajati in activitati sportive sau de dezvoltare personala, nu beneficiaza de o atentie si indrumare constante, ajung pe strazi si isi infiinteaza familii de la o varsta foarte frageda", se arată în descrierea proiectului. Detalii aici.

33. Ȋmbunătăţirea calităţi vieţii a copiilor cu autism din Centrul de Zi pentru Copii cu Handicap Mental si Motor "Harap Alb", proiect iniţiat de ARTLUDIS pentru a-i ajuta pe cei 25 de copii cu cerinte educationale speciale (T.S.A) din cadrul Centrului de Zi pentru Copii cu Handicap Mental si Motor ,,Harap Alb" din Sector 4. "Exista nevoia de a organiza un mediu educativ nonformal accesibil si motivant care sa stimuleze dezvoltarea optima a copiilor.

Scopul proiectului: Imbunatatirea calitatii vietii pentru cca. 25 de copii cu CES din cadrul Centruluide Zi pentru Copii cu Handicap Mental si Motor prin realizarea unor planuri de interventie personalizata adresate copiilor si imbunatatirea cunostintelor de lucru cu copii cu CES a personalului permanent din centru.

Obiectivele proiectului 1. Ajutarea copiilor sa gestioneze mai usor problemele de zi cu zi cu care se confrunta (de la a se imbraca singur pana interactiune sociala), astfel castingand autonomie. Nivelul de dezvoltare va fi evaluat initial folosind teste specializate aplicate fiecarui copil, ulterior vor mai fi doua reevaluari, la 3 si 6 luni. Obiectivul este imbunatatirea scorului rezultat din aceste teste, fapt ce va reflecta progresul inregistrat de copii in diverse arii de activitate.

2. Implicarea, prin sesiuni de pregatire initiale si apoi participare in activitati, personalul de specialitate din centrul de plasament, astfel incat acesta sa inteleaga, retina si aplice notiunile si elementele de interventie terapeutica necesare pentru a ajuta cu o eficienta cat mai mare copiii sa se dezvolte.

3. Diseminarea informatiilor si lectiilor invatate de-a lungul proiectului catre personalul de specialitate din celelalte centre de plasament de profil din Bucuresti", se arată în descrierea proiectului. Detalii aici.

34. "Youth Cafe - Cafeneaua tinerilor" - Asociatia Sfantul Arhidiacon Stefan îşi propune să se ocupe de pregatirea pentru viata a 25 de tineri din comunitate proveniti din medii dezavantajate, prin dobandirea de abilitati tehnice si sociale orientate catre domenii profesionale in functie de aptitudinile lor.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Crearea unui spatiu modern si atractiv de invatare pentru tineri, prin dotarea cu 10 calculatoare a centrului pentru tineri, denumit "Cafeneaua Tinerilor".
2. Dezvoltarea abilitatilor de viata si consolidarea cunostintelor tehnice a 25 de tineri din comunitate proveniti din medii dezavantajate, prin derularea de ateliere IT si ateliere de dezvoltare a abilitatilor de viata.
3. Crearea unui model de bune practici intre ONG si mediul de afaceri, prin sustinerea sesiunilor de mentoring si tutoring de catre 10 angajati Raiffeisen.
Grupul tinta vizat este format din tineri cu varste cuprinse intre 14-18 ani, aflati in invatamantul liceal, care provin din medii dezavantajate, din comunitatea Ghencea. Grupul va fi format din 25 de tineri din medii sociale dezavantajate, care participa la diferite programe ale asociatiei si care au un interes ridicat in urmarea unor cursuri de calculator, prin care sa dobandeasca cunostinte de baza de utilizare a calculatorului. Detalii aici.

Cum se poate vota un proiect

• Accesaţi platforma www.raiffeisencomunitati.ro, meniul „Program de granturi" şi apoi secţiunea „Votare";

• Dacă nu aveţi cont de utilizator pe platformă, click pe „Creeaza-ţi un cont" pentru a vă înregistra;

• După autentificare cu user şi parolă, se va deschide o pagină cu proiectele supuse votului;

• Puteţi vedea şi harta proiectelor, grupate pe judeţe (prin click pe un judeţ, se deschide lista proiectelor din acel judeţ);

• Pentru a vota, apăsaţi butonul „Votează" din dreptul proiectului preferat;

• Pentru a vedea detaliile unui proiect, daţi click pe titlul proiectului;

• Puteţi vota un singur proiect, iar votul, odată înregistrat, nu se poate anula de utilizator. De asemenea, este interzisa votarea de mai mult de 10 ori de pe acelasi IP sau folosind adrese de e-mail temporare.

Mai multe detalii despre procesul de votare găsiţi aici.

Rezultatul voturilor se actualizează automat, în timp real, şi poate fi urmărit pe site-ul competiţiei

Programul de Granturi Raiffeisen Comunităţi este un concurs online de proiecte de responsabilitate socială, de dimensiuni mici sau mijlocii, derulate în comunităţile în care Raiffeisen Bank îşi desfăşoară activitatea. Scopul principal al programului este de a încuraja organizaţiile şi instituţiile din România să dezvolte şi să implementeze programe de responsabilitate socială în beneficiul comunităţii, care să ducă la îmbunătăţirea nivelului de trai din România.

Etichete: Autism, bolnavi de cancer, Bucureşti, Capitală, proiect, raiffeisen, Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5, Sectorul 6, vaccinare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h